Îngerul… fragment 7

iulie 24, 2008

O potcoavă. O potcoavă găsită şi aruncată peste umăr a strivit în cădere o floare, a spart un porţelan de preţ, şi-a făcut loc la întâmplare în lumea obiectelor. Şi acum îi răsună în aer inconştienţa, râsul ruginit cu traiectoria agăţată în gravitaţie. Locul ei este şi acum o spargere de linişte, de floare, de porţelan…

Până când, Doamne, va ronţăi Arhimede seminţe şi le va scuipa cojile în oglindă, măsurând imaginea aceea hidoasă, dislocuindă? Oare când va fi oglinda dislocuită şi ea? Oare cănd va dislocui pe altcineva egal cu mine, fiinţa mea?

Mai trecut-a un nor peste cuibul de ciori, o spuzeală pe gură, un oftat în pudori de stejar ce-şi arată iernii reci goliciunea… Nu-şi mai ştiu seva dulce, şi-au uitat rugăciunea… Ca şi oamenii tremură, ca şi ei îşi regretă primăverile calde, parcă trase c-o cretă pe un nor, peste cuibul de ciori, de-un copil… Doamne, ia-mi din decembrie şi mai dă-mi un april!

Acum văd. Mâna ta şi-a sprijinit arătătorul pe o rază şi o îndoaie uşor. Aş vrea să te bucuri. Când privesc ce-mi arăţi, privirea mea se îndoaie şi ea. Clipocesc de veşti coridoarele inimii: vom cerceta sentimentele cele vechi. Podurile memoriei n-au mai fost curăţate de mult. „Faci tu asta?” mă întrebi, de parcă ar fi vorba de dat cu mătura, iar tu trebuie să mergi altundeva. Uşa scârţâie în balamalele ei, zgomotul a închegat umbrele din colţuri în jurul mâinilor mele. „Da!”, răspund.


Filozofia cozii de topor

iulie 24, 2008

Îi vezi mergând pe stradă mai liniştiţi sau mai agitaţi, cum le e firea, intrând şi ieşind în şi din, alintaţi din cap până-n picioare de ei înşişi, oamenii zilelor noastre.

Când nu le convine ceva dau vina pe situaţia politică, pe şef, pe alţii… De parcă nu-şi gestionează singuri situaţiile. De parcă viaţa lor nu e a lor… Preşedintele ţării, guvernul, primul ministru, directorul, nevasta, copiii… Fiecare e coada de topor a celuilalt, a aceluia care îi taie zilnic pofta de viaţă.

Îmi aduc aminte ce spune apostolul Pavel la Coloseni 3:13: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.”

Ce lipsă de simţ ecologic! Până când vom defrişa pădurile iubirii ca să ne facem cozi de topor?