Raportarea la Divin…

Teologia omenească, chiar cea bazată pe Biblie, implică factorul uman care o gândeşte. Trebuie avut în vedere acest aspect. De aceea se poate spune că „dogma lor sunt ei înşişi”. Nu vreau să vedem aici o negare a posibilităţilor omeneşti de percepere a Adevărului. Ne-a fost descoperit în noi înşine înainte de orice altă revelaţie. Nu sunt de acord cu Lossky. Noi înşine însemnăm poate mai mult ca orice, experienţele noastre reflectate de ceva ce numim conştiinţă. Animalele nu pot spune despre ele „noi înşine” decât în poveşti.
Teoleogia e o experienţă a omului în încercarea de asimilare a eternului şi de pătrundere în transcendent. Poţi fi „apofatic” doar dacă faci abstracţie de Cuvântul lui Dumnezeu care nu e aşa…
Chiar unul ca Stăniloaie – un învăţat ortodox de marcă – îl refuză şi îl corectează pe Lossky, alt învăţat ortodox de marcă… Dar şi dogmele lor sunt ei înşişi, nu? Până la urmă norma e raportarea însăşi, nu modul de raportare. E sau nu e (raportarea la Divin)…

Publicitate

Ograda sau Împărăţia?

Cât de tare ne preocupă cucerirea ogrăzii acestei lumi şi cât, câştigarea unui loc în Împărăţia lui Dumnezeu? Unii vor spune că s-au săturat de predici. Eu vă spun că dincolo de lumea formelor şi a ideilor din scrierile noastre este realitatea nevăzută a unei Poezii vii, care Se rosteşte trăindu-Se în şi prin Cel prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile. Logosul de dincolo de cuvintele noastre cele trecătoare vrea să le veşnicească pe acestea cu Fiinţa Sa. O realitate pe care lumea nu o cunoaşte. Dar pe care o cuprinde formal, refuzând-o… Vreau sau nu, dacă Îl urmez pe Hristos voi fi martorul lui. De aceea îmi doresc excelenţa. Dar niciodată nu voi cumpăra această excelenţă cu preţul împărţirii inimii mele. Nu voi deveni robul ei, odată ce am alt Stăpân.

Ce şi cum am dori să se recepteze? Dacă este Duhul Domnului în litera pe care o scriu, El şi numai El va mişca pe cititor în direcţia uşii unde aşteaptă şi bate Isus. Dacă nu, nu e cazul să vorbim despre literatură creştină. Excelenţa nu va mântui niciodată pe nimeni (dar lipsa ei îi poate îndepărta pe mulţi). Ştiu că partizanii excelenţei cu orice preţ vor ţipa de indignare. Dar am o altă întrebare: „fiecare să se cerceteze pe sine însuşi” şi să recunoască: vrea excelenţa pentru Hristos, numai de dragul Lui, sau pentru sine şi pentru lumea aceasta?” Ei, dar tare desprins de realitate mai eşti!” mi se va replica. Da. Eu caut faţa Domnului şi n-am găsit-o în excelenţa acestei lumi. Sau nu m-a salvat de nimicnicie ceea ce am găsit. „Eh, atitudine de ratat, de scriitor neîmplinit, de pisică ce scuipă când nu ajunge la caşcaval”, vor găsi unii de cuviinţă să afirme, citind ce-am scris. Le respect opinia, e realitatea lor. A mea e alta. Eu vreau să fiu poetul celeilalte realităţi. Şi îndrăznesc să cred că mai sunt şi alţii! Aşa îndrăznesc să sper şi să iubesc şi
Aşa să ne ajute Dumnezeu!