Studiu pentru tandreţe

august 30, 2007

studiu-pentru-tandrete.jpg

Am dat peste un vechi caiet personal, mâzgălit cu visele unui tânăr care se credea artist, sensibil, îndrăgostit şi liber. Adevărul era altul…


Ce ruşine! (sau cui pe cui se scoate)

august 30, 2007

piroane.jpgpiroane.jpgpiroane.jpg

Hălăduind pe wordpress văzui, la un moment dat, ceva care se voia blog de poezie. Deschid şi ce văd?! Exact de ce mi-era frică: lăfăindu-se pe zeci de pagini (sau aşa mi s-a părut, la sperietura mea), o chestie numa’ bună de mântuit vreo treizeci de minute de program bisericesc. Citesc şi nu-mi vine a crede: ori e vorba de naivitate, amestecată cu un orgoliu la toate nesimţitor, revendicându-se nici mai mult nici mai puţin direct de la Duhul Sfânt, orie e pur şi simplu o duduie ce vrea să impresioneze. Nu-mi explic altfel nonşalanţa emiterii de nimicuri literare pe care le numeşte „poezii”. Fiindcă era o înşiruire criminală de rime săltăreţe, din coadă sunătoare, cicoare, cotoare de mere, pere şi gutui, pune-ţi lele pofta-n cui, fanfaronări, sforăituri, regurgitări literare de mai mare greaţa! Şi fiinţa asta caută sponsori să-şi publice bazaconiile… Mă doare să văd atâta lipsă de cultură şi de bun simţ între pocăiţi. Mă doare să văd valoarea aruncată la coş, mărgăritarele zvârlite la porci, vorba românului: ce ştie ţăranu ce e ciocolata? Mănâncă hârtia şi aruncă bucata! Interesant era că imediat ce i-am făcut observaţie au apărut tineri dornici de cunoştinţe duhovniveşti care au consolat-o pe duduiţă cu vorbe dulci…

Îmi dau seama că n-am reuşit decât foarte puţin din ce mi-am propus să fac acum mulţi ani: să aduc măcar oleacă de cale calorică la inima şi mintea pocăiţilor. Nu e drept! Duhul Domnului nu e prost! De ce încearcă să-mi dovedească asta toţi aceia care ştiu să pună rima la capătul vorbelor fără aripi? Îi previn, oricine ar fi ei: nu am nimic de pierdut. Asta a fost este şi va rămâne lupta mea, pe care mi-o dă credinţa cu tot sufletul că întotdeauna se poate mai bine şi că suntem datori să vrem mai binele ăsta. Domnul nu ne lasă. Cu aşa ceva nu ieşi în lume, stai acolo, între pereţii tăi… Dar unii pocăiţi au învăţat să-şi ascundă ignoranţa şi reaua voinţă sub hainele smereniei.

Dacă vine cineva şi vă bate în perete un cui strâmb, asta poate însemna ori că e nepriceput, ori că peretele e strâmb, ori amândouă. Dar când eu mă lupt de o viaţă întreagă să îndrept pereţi, cum să mă uit fără să-mi pese la tot felul de „meseriaşi” care nu fac decât să găurească ce repar eu? Cică n-aş fi bun (creştin) în viziunea unora care s-au închis în turnuleţul lor (din dosul amvonului sau al microfonului) şi de acolo dau în cap poeziei.

Ce ruşine! Ce preafericită ignoranţă, în cel mai bun (creştin) caz! Offf, îmi vine să fug! Dar… cui pe cui se scoate!