Să vă spun cum m-a vindecat de suferinţă

august 12, 2007

Fiecare ar vrea, fie că e bolnav sau nu, să aibă măcar siguranţa că există posibilitatea unei vindecări miraculoase. Chiar dacă nu e bolnav, ziceam. Fiindcă, nu-i aşa, va veni o zi când s-ar putea să-i folosească siguranţa asta. Dar v-aţi gândit vreodată dacă pe Dumnezeu îl interesează boala noastră? Nu cumva El este interesat mai degrabă de suferinţa noastră? Fiindcă nu sunt tot aia. Pot fi bolnav şi să sufăr, sau pot fi bolnav, şi să nu sufăr. Aşa cum, la fel de bine pot fi sănătos şi să sufăr…

Păi cum, veţi spune, nu făcea Domnul minunile alea de vindeca de boli atâţia oameni? Ba da, sigur că da. Dar întâi Se asigura că ei credeau că pot fi curăţiţi. Sau că măcar exista în locul acela o disponibilitate de a crede. Dacă necredinţa venea din neştiinţă, nu din reavoinţă. Să ne amintim de cel care a fost întrebat dacă crede în Fiul lui Dumnezeu, înainte de a fi vindecat, iar el a răspuns, de tot neştiutor, „Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?” Biblia spune că acolo unde Domnul nu a găsit credinţă, nu a putut face minuni. Foarte interesant!

Înseamnă că nu boala avea El în vedere, ci altceva. Ceva ce noi numim suferinţă. Şi nici nu e necesară o aşa de mare credinţă, doar interesul lăuntric, recunoaşterea sinceră a propriei nevoi. Care nevoie este întâi interioară. Şi medicina spune că suferinţa constă, în principal, în modul cum îţi priveşti boala. Domnul vindecă dinăuntru spre afară. El operează invers decât chirurgii noştri, fiindcă El vede pe dinăuntru. El vindecă întâi suferinţa. Apoi are harul Său. Lui Pavel, care se ruga pentru vindevarea bolii sale trupeşti, dar care fusese vindecat de suferinţă, El îi refuză vindecarea trupească, asigurându-l de suficienţa harului divin care nu depindea de boala trupului.

El când se ocupă de trup şi de bolile lui, are în vedere un anume răspuns la nivelul mărturiei personale. Al modului cum îşi asumă fiecare minunea lui Dumnezeu. La fel şi când nu se ocupă. El face totul din marea Sa Iubire şi spre slava Sa. Să vă spun despre mine, pe scurt. Mai ales că mulţi îmi cer detalii. Desigur, nu sunt singur în astfel de situaţie. Am vreo două diagnostice urâte. Sunt declarat „handicapat”, scos din circuitul civil, trecut la rebuturi. Vă asigur că nu sufăr, dimpotrivă. Da, e greu să nu poţi tot ce poate un alt om. Dar asta nu e deloc suferinţă. Atâţia oameni nu pot alerga suta de metri în mai ştiu eu câte secunde, sau să cânte la vioară ca Paganinni, dar nu-i văd suferind din cauza asta.

A fost o zi când m-am întâlnit cu Isus şi I-am cerut salvarea de iad. A fost ziua vindecării suferinţei mele. Bolile, neputinţa trupească, au venit după aia, dar nu au mai contat decât ca elemente dintr-un Plan al Său de a Se mărturisi şi de a Se glorifica prin mine. Da, El m-a vindecat de suferinţă. Slăvit să fie Numele Lui!

Reclame