Meditaţie (nu numai pentru scriitori)

august 1, 2007

Adevărul e să spui Bine despre Frumos şi Frumos despre Bine.

Eclesiastul 3:11 –  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”


Manuel Garcia Marquez spunea…

august 1, 2007

gabrielgarciamarqez.jpgcând împlinea 72 de ani:

„Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viată, fără îndoială ca n-aş spune tot ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ce spun. Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu adevărat. Aş dormi puţin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când alţii dorm. Aş trăi ca îndrăgostit de dragoste.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe gheaţă şi aş aştepta primele raze de soare, n-aş lăsa să treacă nici o singură zi fără să spun celor pe care-i iubesc, cât de mult îi iubesc. Aş convinge pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie că ei sunt preferaţii mei, şi aş trăi ca îndrăgostit de dragoste. As demonstra oamenilor cât se înşeala crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să îmbătrânescă atunci când încetează să se îndrăgostească. I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Am învăţat atat de mult de la voi, oamenilor! Am învăţat că lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele. Am învăţat că atunci când nou născutul strânge pentru prima dată în pumnul mic degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învăţat că un om n-are dreptul să-l priveasca pe altul de sus, dacât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice…”


Când vin în Numele Lui

august 1, 2007

pasare.jpg Ce-aş putea spune? Când arpile cresc, pasărea habar n-are. Văd o mână care parcă-i de aer şi de gânduri, care mă ţine, îmi arată, pune lucrurile şi lumile şi oamenii unele lângă altele, mă pune între toate acestea şi nu mă doare şi nu mă răneşte în nici un fel, dimpotrivă…
Eu, care nu pot scrie, scriu. Eu, care nu pot merge, merg. Eu, care nu am facut prea multă şi prea importantă şcoală, stau la aceeaşi masă cu şcoliţii. Cum? De ce?

Eram singur şi puţin speriat… Era dimineaţă şi trebuia să plec în oraş. Eram departe de casă, stăteam într-o casă străină, locul de găzduire al unei biserici dintr-un oraş pe care nu-l cunoşteam. Trebuia să ies şi eram tare dezorientat. Nu era nimeni prin preajmă, să-mi deschidă o uşă să pot da un telefon. Era tot ce-mi trebuia, un telefon să chem un taxi.

Seara mi se spusese că nu era nimeni să aibe motiv să vină dimineată. Contabil, ori secretar, ori om de servici… Asa că nu întrevedeam o rezolvare imediată a problemei. Aveam cheile locuinţei, dar nu şi de la camerele cu telefon şi nu puteam pleca pe picioarele mele, nici nu ştiam cât de departe putea fi un telefon public, daca era vreunul…

Aproape plângând m-am pus pe genunchi. “Doamne, mă ştii. Ştii cât de greu îmi e în asemenea momente. Ştii că picioarele nu mă ajută, că sunt într-un oraş pe care nu-l cunosc şi că trebuie să plec. Te rog, trimite pe cineva să-mi deschidă un birou să pot chema un taxi.” Apoi m-am ridicat de pe genunchi şi am ieşit în curte. Imediat am observat o uşa deschisă. Nu auzisem zgomote, dar nu m-am mirat deloc. Am batut şi am intrat. Era biblioteca. La calculator era un tânăr.

“Sunteti sigur că nu sunteţi în altă parte acum şi că aici nu este un înger cu chipul dumneavoastră? l-am întrebat, după ce ne-am salutat şi i-am explicat ce doresc. “Fiindcă tocmai m-am rugat Domnului să-mi trimită pe cineva care să mă ajute şi am ieşit să văd pe cine a trimis.” Tânărul a zâmbit şi mi-a chemat un taxi. Atâta bucurie am simţit, că am avut întreaga zi putere să rezolv o mulţime de probleme.

Oare nu aşa lucrează Dumnezeu? Fiecare dimineaţă poate însemna o minune de-a Sa. Eu sunt cel căruia El ii spune în fiecare dimineaţă “Ridică-ţi patul şi umblă!”. Ce privilegiu! Cui îi mai spune El aşa? Mă poartă prin locurile ştiute de El şi îmi dă bucurii şi pace cu atâta delicateţe, că mă întreb “Cine sunt eu, Doamne?” Ştiu că nu merit nimic din toate astea… Ştiu cât sunt de rău şi de nestăpânit în firea mea. Singura mea şansă a fost să-L las pe Hristos să trăiască în locul meu. Pe El Îl onoreaza Tatăl cu atâta delicată atenţie, iar eu sunt în El. Sunt un păcătos, dar sunt sfânt în Hristos. Sângele Lui mă primeşte şi mă acoperă. Nu m-a cumpărat nimeni de la nimeni, doar m-a acoperit Hristos cu Sângele Lui. Am fost botezat în Numele Lui.

Numele Lui e substanţa aceea care străluceşte înaintea lui Dumnezeu, aratătându-Se una cu El, după voia şi planul Tatălui. Numele Său e identitatea Sa veşnică de Fiu preaiubit. În Numele Său am şi eu o identitate cerească, sunt o nouă fiinţă, veşnică şi implinită. Sunt ceea ce El a rostit din veşnicie să fiu. Şi sunt!

Slăvit să fie Numele Domnului în al cărui Nume vin!