Mai mulţi bani sau moartea de prostată

august 8, 2007

Nu are importanţă cine cu cine vorbea, dar mi-a fost stârnit un gând. Deocamdată redau discuţia:

„www…ro nu dă nici un ban pentru asta, suntem în practică, aha, interesant, primul portal de genul ăsta din România, fain, daaa, sau nu, cine ştie, să vedem cum o să reuşim campania, da’ ce, depinde de voi cum arată, sau cum e văzut?, păi depinde de noi, dacă facem o campanie bună se va vorbi în presă despre el, dacă se va vorbi în presă, portalul va avea vizitatori, iar cu cât numărul vizitatoarilor va fi mai mare cu atât şi portalul va scoate mai mulţi bani, bine, bine, da’ el va rămâne la fel, numai banii vor fi altii, nu! el va fi mai profund în conţinut şi serios, ca pentru un om adevărat, încă nu e lansat, acum e de proba…, nu înţeleg, voi faceţi portalul, sau publicitatea lui?”

Ce ne preocupă mai tare, sufletul nostru, sau publicitatea pe care i-o facem? Avem grijă să apărem înaintea altora buni, darnici, înţelepţi, sfinţi, dar câte rele ne mănâncă pe dinăuntru? Cât, din toate astea, depinde de noi? Poza? Imaginea? Ah, ce caz se face de imagine! „Femeia îţi dă viaţă şi tot ea te omoară” era un cântec pe vremuri, când eram elev şi hălăduiam în autobuze tixite la cules de păpuşoi. Acum trebuie înlocuit cu „Reclama…”! Păi de aici ies banii, din imagine. Hai să ne vopsim pe ici-colo, să ne mărginim cu nişte poale de munţi şi alături cu un fald albastru de cer însorit, să plivim cu privirea iarba grasă, udă de rouă, sau să o lăsăm să plutească suverană (privirea…, iarba?), nostalgâindu-se (mă corectează cineva?) în faţa vreunei camere, şi gata! Imagine mai bună, bani mai mulţi.

Ce contează mizeria? E de-aia care nu se vede. Iată de ce trebuie sa ne ferim de Dumnezeu ca de… dacă vrem mai mulţi bani! De parcă s-ar putea! Ca şi copii ăia de-şi pun mâinile pe ochi să nu îi mai vezi…

Are un fel ciudat Dumnezeul ăsta de a vedea inima. Aia care nu se vede în reclame. Şi o privire fixă şi pătrunzătoare ca o sabie cu două tăişuri. Ce frumos şi viu erau patriarhul, sau Florian Pitiş, pe ecranele televizoarelor… Şi cum îi mânca şi ce moartă era prostata-n ei!


The theme of tomorrow’s heart

august 8, 2007

rebeca.jpg
To my daughter Rebecca, at her ninth birthday

Today the snow has sung in a tinkling
and from all the day’s butterflies the fly sprang out to take a walk.
The shadow’s baby goats have no horns yet
and their gently playing does not remind one
of wolves and dangerous steeps. I want my mom
and Jesus takes my hand and takes me to her.
Full of flowers, the stairs are sill growing, step by step,
and no one knows yet why my eyes are blue.

I’d like to wish myself „Happy birthday” and I’d like
the whole world to do just the same but the world’s not all mine
so I wait for the bus to leave and cross the street.
Neither the street and nor the playground are all mine
but the playground’s joy surely is.
And so is the place next to my bed:
there I go to sleep after I pray for mummy and daddy.
And for the bread and for my teddy bear.

Dear Lord Jesus, why do the grown-ups have dayaches?
Please, make at least my birthday not to hurt and make it sunny
so that I can play! My steps are still small,
they don’t not match mummy’s steps
when we walk through the snow, yes
mine are somewhat silent.
But look, the spring is coming
and everything is melting.
Just like when Jesus’s coming, isn’t it?

Translated by Andreea Luncan

(vezi versiunea în româneşte)


Revoluţia Seminţei

august 8, 2007

86361.jpg

Să facem ceva? Să nu facem? Mare dilemă! Să facem ce este bine… Desigur! Dar mai întâi e nevoie să vrem să facem ceva. Abia apoi, ca acest ceva să fie binele…
Ce prăpastie, de la a face la a nu face! E deosebirea de la nimic la ceva. E deosebirea între viaţă şi pieire. Chiar putem numi universul cu tot ce cuprinde el „Revoluţia Seminţei”…

Înainte de orice facere omenească a existat o idee în mintea cuiva… Un gând. Un plan. Uneori, inconştient…
Înainte de orice facere dumnezeiască există un gând, un Plan. Înainte de orice viaţă, El a ales o sămânţă a ei în mintea Sa. Înainte de viaţa veşnică şi trăgându-se din Ea, există o sămânţă… Isus Hristos.
Orice sămânţă trebuie să moară întâi, ca să devină viaţă.

Tot ce există este după o anumită sămânţă.
Geneza 1:12 – „Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”
Geneza 3:15 – „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Dumnezeu a facut semintele. El a sădit seminţele.
Când a trecut la executarea propriului său Plan, El a ales seminţele. Sămânţa învierii mele este Hristos.


Mic studiu despre un război mare

august 8, 2007

lupta1.jpgOare-i greşit să-mi văd viaţa ca pe-un război spiritual? Când nu iese bine ceva, cât putem imputa celui rău, şi cât e vina noastră? Păi… ne-o cam facem şi singuri uneori! ar spune unii credincioşi. Eu mi-am încredinţat viaţa Domnului. Nu numai aspectele ei vitale, dar şi amănuntele. „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” spune David în Psalmul 139.

Am învăţat asta demult, în durere… Aşa cum îşi învaţă vitele stăpânul, pe pielea lor, cu fierul înroşit în foc. Aşa că simt războiul. Duşmanul mă ia exact de ce am mai slab şi dă cu mine de pământ de nu mă văd. De obicei mă prinde neatent. Asta da, e ceva ce depinde de mine. Atenţia… Dar conjuncturile, nu. Ce vină am eu că o apă albastră cară spre moară o fruză uscată, că ea va înfunda, alături de mâl şi alte deşeuri, mai ştiu eu ce agregat mai sensibil, şi moara va începe să macine aiurea? Da, am vina că n-am curăţat-o la vreme. Am vină dacă nu veghez să nu se întâmple asta, dacă atenţia îmi e deturnată de peisaj, dacă părăsesc o clipă tranşeea… Am vina că nu mă rog. Rugăciunea e cea mai puternică armă împotriva celui rău. „Rugaţi-vă neîncetat!” Oare de ce?