Trecerea prin icoană (fragment 13)

***
lacrimi de dor lacrimi de vis lacrimi de om
lacrimi cât toate-ncăperile cât toate-nchinările
cât toate icoanele lacrimi fecioarele inimii lacrimi flăcăi
lacrimi imense podeţe peste iubire
lacrimi iertare lacrimi durere lacrimi nămeţi

Trecerea prin icoană (fragment 12)

***
spune Doamne un cuvânt şi vântul va începe să bată invers
nu că ar avea importanţă încotro bate noi vrem minuni
ca şi când nu poţi fi fără ele vrem cozonaci ca şi când
pâinea durerii nu e destulă

şi căscăm de plictis când înfloreşte iarba pe câmp
sau când clorofila dă de mâncare stejarilor sau când
bate inima de atâtea ori pe minut picotim în minune
ca literele în abecedar aşteptând să le înveţe cineva

în rest fiecare cu treaba lui Tu cu mântuirea o chestie
ca atunci când iau capacul de la oală şi bufneşte aburul
sau cum o fi eu cu ale mele afacerile familia ştii
ieri erai la comisia pentru handicapaţi aşteptai
să-Ţi crescă la loc mădularul care eram eu

Trecerea prin icoană (fragment 11)

***
bine ai venit în distanţă cu tot cu aurora boreală
bine ai venit în echilibrul tău interior bine ai venit
ce tren trecu peste ce poduri praguri prăpăstii
ce primăvară în urmă rămasă despre mine spunea

drag drag drag un refren catadicsea să alunge
hoţul interior al unui sentiment stăfulgerat de-ncredinţări
opreşte-te spuneam hai să ne închinăm ca o floare
în furtuna serii senine de mai

şi un surâs ca un pocal cu mirodenii adâncea vinul
privirii tale din care îngerii beau mai întâi
fă un pas cum face pianul un sol în orchestra iubirii
apoi întreabă-mă şi voi fi

***
hai să bună dimineaţa un luminiş
după toate regulile semantice ale luminii
hai să îndoim fierul de iarbă al sentimentelor
jumătate jumătate cum ne-a lăsat Dumnezeu

o poartă în surâs poate oricine
să treci să rămâi e mai greu e mai strâmt
şi câmpia închinării s-o inundăm cu genunchi
jumătate jumătate cum ne-a lăsat Dumnezeu

apoi să înţelegem că eu şi tu
scrişi pe nisipul iubirii cu degetul aşteptăm marea
hai să ne ia să ne ducă pe celălalt mal
jumătate jumătate cum ne-a lăsat Dumnezeu

Trecerea prin icoană 10

***
opreşte-te inimă în prag de cuvânt
de aici încolo e taina
opreşte-te şi visează sorbiri îngereşti
din ambrozia închinăciunii
seră de seară cineva care nu a sosit încă
e invitatul tău la cină la cina smereniei
şi aducerii aminte a înduplecării albastrului
să mai fluiere o dată aşa cum ştie el
inodor incolor beteala beteliei bolţii
betezda când îngerul tulbură apa

***
pun laolaltă clondirul ultimei revărsări
cu malurile rămase nemâncate la cina întinderii
ce capăt aia merit o explozie de împrejurimi ca atunci
când Dumnezeu ctitorea ca atunci prima dată
când am strigat elefantul pe nume elefantule şi mi-a plăcut

adam era mare poet cel mai mare
fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi
cărând toamne de colo colo cât e albastrul
unde ai rămas când ne-am dat peste cap
şi ne-am transformat în primejdii de atunci
poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi
mai mănâncă pe câte unul

***
şi mereu mă îndoliez la marginea gropii câte unui cuvânt
şi plâng acolo şi râd ca un apucat până la ziuă
Doamne Tu ştii de ce trebuie să fie aşa frig împrejur
de acolo din groapă se ridică un îngheţ definitiv
ca o moarte care s-a aplecat peste marginile mormântului
înafara lui nu înăuntru

să mă vadă adică şi pe mine cum încă fentez colţul ierbii
unde intră fiecare ins aruncat de mama lui la impresii

Trecerea prin icoană (fragment 09)

***

ori până unde m-a legat tina eu tot spre cer
aduc privirile şi plânsul măcar atât
lumea poate fi neauzită poate fi scâncet
neîngăimat preumblarea ei prin carnea mea
numai cerul e transparent cînd nu vine prăpastia norului

omule din când în când omule întâmplare şi uneori
omule ploaie de primăvară ai văzut
cum îşi iau zborul pelicanii tot aşa ar trebui
să vezi şi tu albastrul tot aşa
transparent şi tare ca piatra sub zbor
înalţă-te mai sus mai aproape

***
care e distanţa de la mine la mine când îmi pun aripile
am întrebat un tei astă vară apoi un ciorchine de struguri
în toiul culesului nu ştim noi avem parfumul mi-au răspuns
ascuzându-se timizi după o literă a timpului lor
şi am închis catalogul cu disperări căci veneai Tu

cum merg atunci când nu mai pot merge
cum mă mai ascund atunci când nu mai pot să mă ascund
simplu mi-ai şoptit ascunde-te invers cu inima înafară
fă din Mine ascunzătoarea ta cât eşti viu cine nu-i gata
îl iau cu lopata şi mi-ai zâmbit

Trecerea prin icoană (fragment 06)

***

când tragi perdeaua
îţi moare în suflet un pic vederea
sau doar plângi
ecourile bat în pereţii de cristal ai încăperii
unei singurătăţi calcinate
magma lor adulmecă teii bătrâni

a rămas din clipire pe floare un val
tu îl sfâşii cu mâna-nvelită-n tăciuni
a venit primăvara
dar nu înseamnă că dacă ma priveşti în ochi
faci anotimp cu durerea aia imensă
tot aşa când seara cuprinde adormiri
la volanul uitării şi lumea e un accident
nu înseamnă că nu e nevoie de tine

apoi Dumnezeu te cheamă pe numele mic
nu ştii încă din care lacrimă
dar cu siguranţă că vei afla
dacă vei plânge suficient
priveşte-Mă bine îţi spune
şi nu uita că zâmbetul nu înseamnă
că nu e nevoie de tine
 
***
nici nu e este vreme să mă transcriu
ne consumăm în iarba luminii ca merele
din care muşcă o carie de anotimp
vino mai aproape mi-e frig de nisipul uitării
hai să strănutăm amândoi
pagina asta până va înverzi
hai să o mototolim vertical
poate mai înflorim o dată

şi dacă da
era un zimbru
în două împuşcături paralele
sau doar iubirea

***

Doamne ridică-mi minutele
toate la rang de trăire
după aceea ascund zgomotele trunchiurilor de plop
aliniaţi ca la alarmă
eu n-am ştiut atâta timp să trec poduri
aşa că apa a rămas doar apă de ploaie
bine că mi-ai arătat un ponton
dar unde e malul fă-Ţi lumina salcie
şi pletele ei faţa Ta
ca să ştiu

Trecerea prin icoană (fragment 05)

***

ca o aplecare de salcie cu toată seva
către luminăţia sa raza
aşa am îngenuncheat
eu eram râul cu bolboroseala lui
ce bine că bolta ştia să Te pieptene

doar aşa am parte şi eu de câte-o sclipire
razele soarelui sunt fire din părul Tău
pierdute la pieptănat

***

numai eu plâng atunci
când îmi văd lacrimile
oare nu plânge şi Dumnezeu măcar puţin

oare numai eu trec atunci
când merg pe jos
nu merge şi drumul cu mine

anotimpul vrea să se mute
a găsit o privire undeva
o cămară întreagă de văz îi spune alb
şi îl dezgheaţă până la flori

eu cred mai sus decât toţi munţii
Dumnezeu dădea pante luminii

***

dacă au trecut adâncimile pe la tine
să ştii că marea mă învelea
cu palma lui Dumnezeu îmi netezea
peştii de aur ai închipuirii

dacă au trecut adâncimile pe acolo
să ştii că am murit un pic
de oboseala unui înger

nu îmi adulmeca tăcerile
nu-ţi vor spune nimic despre nicăieri
unde eram când a venit cerul
să ne bea separat
ca pe două lactei

 făceai curat în fotografia ta cu un suspin

***

apoi am întrebat treptele încotro
o nouă dimensiune transpira la orizont
ca o plajă de calmă privire
vezi acolo acolo mai la şoaptă de inima aia
a pus El sentimentele

numa vezi spală-te pe urcuş
când te joci

***

şi am eliberat un iov gârbovit
ca un noe care dădea drum de porumbel
aşteptărilor lui înfrigurate
de lume flămândă
i-am arcuit întotdeauna ca pe o surcea care se mistuie
la flacăra tuturor rugăciunilor lui
şi umple cenuşa oricărei dureri

de acolo trebuia să plec
rădăcina era mai sus

Trecerea prin icoană ( fragment 04)

***

e ca atunci când Dumnezeu îţi spune să te joci
dar jucăria se ascunde ca atunci când îţi spune bea
şi apa-i amară
înseamnă că vrea să ştii setea

în orice cădere de soare la orizont
e prea multă seară
iar jucăria s-a pitit într-un colţ
de apă amară

***

spune-mi că aerul are un templu pe care l-am uitat
dă-mi înapoi memoria nepribegită
mersul meu speriat
pe o sârmă clipită

Doamne câtă metaforă de om trebuie să-Ţi fie
fiecare olog vindecat
nici lui nu i-a trebuit înţelegerea
când s-a ridicat

***

dacă nu ar fi fost albastru pe-afară
ar fi dat înapoi
ca o coastă care creşte şi creşte şi creşte
şi se face doi

dacă n-ar fi icoana am trece
direct prin iubire
ca printr-un jar
în care te faci zi de zi mistuire

te va mânca un cal din poveste
ca pe oricare îndepărtări
abia când mă va duce pe creste
voi da de zări

citesc asta şi strâng din dinţii memoriei
se poate oare să plâng
din carnea istoriei

***

pe Dumnezeu nu poţi să-L scoţi din jurul mâinilor lui
când vrei mângâiere roagă-te definitiv
ca atunci când trec anii

şi vei pricepe un colţ de frunză un capăt de drum
o întoarcere seara acasă
ca un pahar cu apă în Numele lui
după masă

***

Doamne glasul Tău ca un zid
la care mă pun tăcerile lumii
când mitralia lor fierbe spumegă
stiu că voi fi glicina voi alina trecătorii

bucuria nu are nume deşi e a mea
n-are nici capăt deşi mă-mpresoară
creşte un finic pentru o osană
în piept se poate face şi cuib aşa e de sigură
inima mea de ziua de mâine

da cred că voi bea cafeaua cum vrei Tu
eşti Cel care pui zahărul zilnic
lasă fericirea să muşte din adam
dă la o parte fructul ăla adu numirile
pune un necapăt nopţilor calde
şi încet vine toamna

Ce, numai voi, de cică Valentin?!

trecerea prin icoană

***

trece scârţâitul de la geam prin perdea
tu crezi ca e lumina înca mai crezi
te amâni poate raza va şti
să te găsească până la urmă

ei dar scârţâitul ăsta nu e lumina
încearcă să-ţi explice cartezian şi circumspect
bătaia inimii
dincolo de ferestre e fotosinteza

***

şi fiindcă tot ne plăcea să ne jucăm
Dumnezeu ne-a dat sentimentele
până a erupt primul vulcan
că după aia am devenit măşti

undeva tot stăm cu ochii în palmă
unu doi trei
cine nu-i gata îl iau cu lopata
eu o veste de mine tu un ecou

da cu lumina Doamne se poate
da se poate dar sfinţiţi-vă-ntâi