Dorul de corăbii

martie 7, 2008

Mi-am petrecut anii în pas alergător
tot drumul de la inimă până acasă.
Prin pustiuri, în ocolişul nisipului
mi-am lăsat urmele paşilor
şi urmele urmelor
ca pe nişte pietre de adunat pentru un zid,
si fiecare are câte o aripă de fluture în colţ.

Se făcea că era seară şi eu visam.
rezemat de umbra unei corăbii
care nu mai pleca, nu mai pleca
spre porturile pline de dorul de corăbii.

Se făcea că alunecam
printre catargele vorbitoare;
eu eram dorul de corăbii.

Oh, Doamne, ai milă de robul Tău!
Cât de singură poate să fie strigarea uneori
şi cât de mare şi de albastru
auzul care o înconjoară!
Nu mai întreb nimic,
pur şi simplu eu însumi sunt întrebarea
care se pune luminii
când loveşte pragul serii cu glezna.


Trecerea prin icoană (fragment 05)

februarie 28, 2008

***

ca o aplecare de salcie cu toată seva
către luminăţia sa raza
aşa am îngenuncheat
eu eram râul cu bolboroseala lui
ce bine că bolta ştia să Te pieptene

doar aşa am parte şi eu de câte-o sclipire
razele soarelui sunt fire din părul Tău
pierdute la pieptănat

***

numai eu plâng atunci
când îmi văd lacrimile
oare nu plânge şi Dumnezeu măcar puţin

oare numai eu trec atunci
când merg pe jos
nu merge şi drumul cu mine

anotimpul vrea să se mute
a găsit o privire undeva
o cămară întreagă de văz îi spune alb
şi îl dezgheaţă până la flori

eu cred mai sus decât toţi munţii
Dumnezeu dădea pante luminii

***

dacă au trecut adâncimile pe la tine
să ştii că marea mă învelea
cu palma lui Dumnezeu îmi netezea
peştii de aur ai închipuirii

dacă au trecut adâncimile pe acolo
să ştii că am murit un pic
de oboseala unui înger

nu îmi adulmeca tăcerile
nu-ţi vor spune nimic despre nicăieri
unde eram când a venit cerul
să ne bea separat
ca pe două lactei

 făceai curat în fotografia ta cu un suspin

***

apoi am întrebat treptele încotro
o nouă dimensiune transpira la orizont
ca o plajă de calmă privire
vezi acolo acolo mai la şoaptă de inima aia
a pus El sentimentele

numa vezi spală-te pe urcuş
când te joci

***

şi am eliberat un iov gârbovit
ca un noe care dădea drum de porumbel
aşteptărilor lui înfrigurate
de lume flămândă
i-am arcuit întotdeauna ca pe o surcea care se mistuie
la flacăra tuturor rugăciunilor lui
şi umple cenuşa oricărei dureri

de acolo trebuia să plec
rădăcina era mai sus


Recită Estera

februarie 12, 2008

Ştiam de mai mulţi ani că Estera recită frumos. Astăzi am găsit întâmplător pe net, printre alte interpretări superbe, două poezii de-ale mele recitate de ea. O invit să ne încânte cu glasul şi cu sensibilitatea ei. Îţi mulţumim, Estera!

Şi dacă ai cum, spune-mi unde te găsesc. Am nevoie de permisiunea ta ca să mai folosesc asemenea perle!

Neprihănire între
dureroase Golgote

Flămând şi însetat în arşiţa vremii,
cu amintiri, în suflet, de răcoare,
când faptul serii tremură-n vecernii,
neprihănirea Ta mă doare.

Flămând şi însetat de curăţia
stropirii cu sfinţite untdelemnuri
mă plec în rugă: pune-Ţi Tu mantia
pe albe lemnuri.

Şi fă din ele crucea mea, s-o duc,
neprihănire între dureroase Golgote,
să urc spre Tine, Doamne, să tot urc,
să ies din umanele grote.

În largul albastrului pune-mă steag
al unei îngereşti biruinţi.
Trecător peste al neprihănirilor prag,
du-mă Tu între sfinţi.

Flămând şi însetat cum am fost până ieri,
azi mă saturi cu trup şi cu sânge.
Doamne, pâinea celei morţi şi-nvieri
în mine o frânge.

Ferice de flămânzi şi însetaţi după rouă,
de cei ce sorb din cer neprihănire.
Vor fi săturaţi la izvorul ce-şi plouă
susurul blând şi subţire.