Siloam de taină

iunie 19, 2008

Dacă aripi rup lumina şi o îndoiesc spre zbor
Ca pe o nuia alună ca pe-un aer din surâs,
Temple de alean şi-or face munţii gheţurile lor
Şi-or ieşi din anotimpuri văile care s-au scurs,

Cine le numi-vor lacrimi învăţa-vor orbi să bea
Dintr-un siloam de taină o culoare nu ştiu cum…
Îndreptându-se din şale şi din zumzetul de stea
Mă va învăţa lumina al catapetesmei drum.

Am tăcut de totdeauna toată câtă va mai fi
Între mine şi adâncul cerului aliniat
Cu albastrul din privirea unei case de copii
Ce au dus abia la gură primul sincer alintat.

Şi-ntorcându-mă, Părinte, să m-alin c-un fulg de dor
Am găsit închisă casa unde fauri spun poveşti,
De iubire şi de moarte şi alb-negru şi color,
Şi că împlinescu-mi viaţa şi că în adâncu-i eşti…


O punte peste o amintire abruptă

iunie 19, 2008

Acum mulţi ani, pe când încă puteam umbla neînsoţit şi nu mă ştiam atât de iubit de Dumnezeu, era prin ’94 sau ’95, nu mai ştiu, sau prin ’96, un prieten m-a vizitat şi mi-a pus să ascult o piesă muzicală. Nu ştiu ce să zic, i-am spus, nu mă prea pricep la muzică, iar textul îmi sună cunoscut… El a zâmbit. Atunci mi-am dat seama: era textul meu, o poezie publicată cu şi mai mult timp înainte în revista ALO+. Se chema Taină…Astăzi am reascultat, după atâta timp, piesa, în interpretarea lui Liviu Bocănială. Îţi mulţumesc, Liviule!

Liviu, la a doua întâlnire ClaS, Cluj-Napoca 2005

Iar acum, impresiile noi…

***
acum tu acolo ca o punte peste o amintire abruptă
ca o adâncime de eucaliptul meu interior
îţi spuneam că sufletul meu poate să-ţi fie zbor
dar niciodată trupul meu nu-ţi va fi rampă de lansare
tu acolo spunându-mi iubirea mea
eu mă topesc înconjurându-mi flacăra minţii
zadarnic aşa ceva nu voi pricepe oricât ar fi
o punte peste o amintire abruptă

***
o mângâiere fără podul palmei
peste sufletul tău sunător
şi azi mă apropie de libertate
Doamne am greşit oare drumul strig
ca apa stătătoare-n oglinzi
şi vine alint de departe cineva
a numit iubire şi a murit iubire pentru ca tu

acum sunt sigur de liniştea mea
ca de un compas de măsurat anvergura
unei aripi de înger


Doamne, cum Îţi permiţi?

iunie 19, 2008

Doamne, cum Îţi permiţi? E femeie… Şi mai e şi păgână! Te-ai găsit să-i vorbeşti despre apa vie, să-i spui despre închinarea în Duh şi adevăr. Ăsteia care a avut cinci bărbaţi, iar acum are unul care nici măcar bărbat nu-i e…? Care n-a auzit în viaţa ei de morală? Legea noastră repudiază aşa ceva…

Tocmai ei îi vorbeşti despre apa vie? N-o vezi ce redusă e. Tu îi spui despre apa vie, iar ea crede că e apă din fântâna ei. Închinarea ei e greşită, nu vezi, bate câmpii (pardon, munţii) cu graţie, ca toţi samaritenii, toţi sunt o apă şi-un pământ.

Dacă voiai să evanghelizezi Samaria trebuia să ne fi spus. Pregăteam pe unul dintre noi, avem şcoală, avem experienţă… Nu aşa… Te legaşi de o femeie fără căpătâi… Poate ieşi ceva bun din asta? Nici măcar despre Mesia nu ştie mare lucru…

Şi acum o laşi singură? Fă ceva cu ea, că o să facă numai prostii! Doar vezi ce aiurită e. Gândeşte total aiurea…

„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. (Evanghelia după Ioan 4:28-30)