Ca o leoaică ce-şi aminteşte pustiul

iunie 18, 2008

Mă gândesc la o pagină care să se cheme „Ultima impresie”. Sunt momente care chiar se vor poezite, un gând, un sentiment, pe care chiar aş vrea să le reţin, să le marchez aşa cum ştiu eu…

Să fie o pagină, sau să fie o categorie specială unde să pun fragmentele, impresiile astea… Da, cred că va o categorie nouă, rămâne aşa, ca postarea de la ora 14.

Domnul ne spune că nu mai suntem din lume, că nu-i mai purtăm caracteristicile, dar suntem în lume… Înconjuraţi , de multe ori striviţi sub loviturile ei, ştiind-o ca pe-un cal breaz, dar ignorându-i asalturile. Fiindcă tot El se roagă pentru noi să fim păziţi de cel rău…

Da, sunt un om pe care îl marchează sentimentele. De la ele la cuvinte e doar un infinit! Dumnezeu este una cu Cuvântul Său, învăţându-mă. Îmi iubesc Învăţătorul. Am mai spus asta AICI

Dincolo de adevărul ăsta e totul şi nu e nimic. Fiindcă sunt total în lumea asta, până în clipa când nu voi mai fi nimic pentru ea. Totul şi nimicul meu sunt în mâna Sa! Slăvit să-i fie Numele!

Deci cu începere de la ora 14, zilnic, voi posta succesiv toate impresiile adunate în 24 de ore de pe acolo pe unde trece lumea aceasta, atingându-mi într-un fel sau altul, trăirile… Iată prima dintre ultimele impresii:

***

să scrii poezii e ca şi cum ai aştepta
să ţi se întâmple o sanie
dar nu numai alunecarea ar fi

toată culoarea ţâşneşte de sub timpul trecut
eu vreau să-mi vopsesc casa în inimă splendidă
şi citesc că Dumnezeu este iubire
aşa că nu încurc furnizorii

la gară îmi săreai de gât
ca o leoaică ce-şi aminteşte pustiul

***
***

epavele nu au nevoie de un fiord
au toată marea aceea cu peşti şi albatroşi sus
epavele ştiu bine ascunzişurile scoicii
îi mângâie perla şi tac

dar ce facem cu fiordurile ce facem cu fiordurile
ele n-au nevoie oare de epavele lor
nu despre adâncime e vorba oare
nu despre disperare oare
isus priveşte trist


Hristos ia mereu premiul întâi!

iunie 18, 2008

Dacă-mi las gândurile să zboare ţinâdu-se de viaţa lor, aşa cum păsările pleacă pentre a se întoarce mereu la cuib, îndepărtându-se oricât, în ciugulitul lor, dar întorcându-se mereu acasă, la puişori, aşa venim şi noi mereu mânaţi de vânturile pocăinţei, care din afară pot părea penibile, inutile, dăunătoare, în contradicţie cu toată evidenţa înconjurătoare, fanatice…

Şi poate chiar aşa ar fi, dacă nu Şi-ar face acolo sălaş Adevărul. Adevărul întotdeauna va birui, într-o situaţie de confruntare. Arată-mi adevărul tău parţial, iar eu las să vorbească Persoana Adevărului Însuşi, care e Calea şi care e Viaţa, care e Alfa şi care e Omega… De aceea strigă David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” De aceea îţi poate permite să afirme atât de categoric: „eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Indiferent unde mă poartă întâmplările, prin ce colţuri de lume, sau prin ce coclauri de sentiment, prin ce frumuseţe a încrederii, ori pe lângă amăgiri de-o clipă, „cuibul”, „casa” mea va fi una singură… Acolo îmi scriu poeziile şi îmi întorc mereu gândurile şi sentimentele, acolo vorbesc în şoaptă despre preaplinul inimii, acolo mă găseşte El şi acolo mă găsiţi voi…

Da, un creştin e mereu previzibil: uită-te la Hristos şi vei şti de unde să-l iei…

Era fetiţa mea cea mare în clasa a patra, parcă… când un prieten care lucra la Inspectoratul Şcolar pe vremea aia îmi spuse: am nevoie de fata ta într-o tabără de creaţie, o laşi? O las, i-am răspuns eu, bucuros că pot asigura copilului o distracţie pe perioada vacanţei. Ce are de făcut? El mi-a spus că va fi o tabără pe teme de protecţia copilului… I-am explicat fetei cam ce o aşteaptă. Da, tati, da’ n-am mai făcut niciodată asta… Ce e ăla un studiu de caz? Păi ţi se prezintă o situaţie, iar tu va trebui să vorbeşti despre toate implicaţiile posibile ale ei şi eventual să dai şi soluţiile corespunzătoare. Şi cum pot face asta concret, m-a întrebat fata. Păi gândeşte-te la ce ar fi spus şi ce ar fi făcut Domnul Isus în situaţia aia. Şi aşa a făcut. S-a întors din tabăra aia cu două diplome: premiul întâi la individual şi premiul întâi pe echipe… Vezi, i-am spus, Hristos ia mereu premiul întâi dacă-L laşi…

Fusese un concurs la nivel naţional, organizat de LADO şi Ministerul Învăţământului. Aşa spun şi acum: Hristos ia mereu premiul întâi, dacă-L laşi! ŞI ŢI-L DĂ ŢIE!