Scrise la Felix 06 (Pe care căi?)

iunie 16, 2008

Pe care căi?

Pe care căi mă porţi spre Tine, Doamne,
Prin care zi ce n-o mai fi să fie
Decât uitare de sătul şi foame
Făcută, în lumină, poezie.

Nu pot pricepe dincolo de mine
Decât cu lemnul bradului din care
Ţi s-a clădit amara înălţime
A crucii de ocară purtătoare.

Şi nu pot înţelege arcuirea
Sub biciul umilirii ne-ndoielii
Pe care nu o poate… doar iubirea,
Purtându-mă ca lacrim-a poverii…

Eu am tăcut când Tu plângeai de mine,
Nu ştiu mărturisirea pân la urmă
A chipului ce-l salţi dintre ruine…
Tu să nu taci când vorba ni se curmă.

Sunt eu un preţ al voii Tale oare,
Ce fier al unei săbii dă lucirea
Fiinţelor pierzându-se în zare,
Când rostul ei e praful căii Tale?


Numai un prieten trădează un prieten…

iunie 16, 2008

În următoarea duminică, Pătrăţosu ne-a invitat la Aleşd. Aşa că ne-am dus la biserică la Aleşd. Şi aici, atmosferă de Prezenţa Duhului, unchiul Florea cu mărturia lui din închisoare, Cătălin cu chitara, adama cu ad(a)miraţia ei şi eu cu poezelele mele. A fost fain. M-a mişcat mult unul dintre refrenele lui Cătălin.
„Numai un prieten trădează un prieten…” Ascultaţi-l şi voi!

Folosit cu permisiune. Piesa se intituleaza in original „Why?”, este compusa de Michael Card, a cintat-o cu Michael Talbot in 1996 pe discul „Brother to Brother” si se gaseste si pe youtube, dar intr-o alta interpretare… Încă o dată prietenul nu şi-a trădet prietenul… Îţi mulţumesc, Ted pentru atenţionare şi pentru datele transmise, iar pe tine, Cătălin, te rog să mă ierţi pentru eventualele încurcături provocate…

Îmi propun să mai ajung pe acolo, dar Dumnezeu ştie când. Până atunci mai privesc pozele (adama m-a rugat să nu apară) şi rememorez ziua. Da, a fost fain. Mă rog şi îi mulţumesc Domnului pentru prietenii mei… Nici unul nu m-a trădat până acum… Nu mi-e dat mie a îndura suferinţele Domnului meu!


Legea lui Hristos

iunie 16, 2008

Filipeni 2:1  Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,
2  faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.
3  Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş.
4  Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
5  Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:
6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

Apostolul Pavel, nu unui om îi vorbeşte aşa, ci mai multor oameni. Oameni care îl iubeau, dar nu ştiau să-l iubească deplin, care îl iubeau cu sufletele împărţite, sfârtecate între conflictele din ei şi dintre ei…

Chiar şi când încercau să fie de folos undeva, îşi făceau fală din asta, îşi făceau socotelile cu privire la „ce iese din asta”, aşteptau răsplata, dacă nu erau motivaţi de duhul de ceartă, cu siguranţă erau plini de slavă deşartă.

Domnul nostru nu a preţuit absolut nimic din această lume. Dezbrăcare de sine însuşi înseamnă renunţarea de bună voi la orice urmă de orgoliu şi alte interese mai mult sau mai puţin lumeşti. Poţi merge pe mâna Lui, indiferent ce se va petrece cu tine?

Dacă toţi vor înţelege ce înseamnă „mângîierea în dragoste, legătura Duhului, milostivirea şi îndurarea, îşi vor aduce imediat aminte de ce spune Pavel la Galatenu 2:6: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.”