Pauza de blog

mai 15, 2008

Gata… Pauză de blog. Mă pregătesc de ducă. Încep să fiu… pe ducă. Plec la Felix pentru vreo trei săptămâni şi nu vreau să nu ştiţi. Deci nu postări noi, nu răspunsuri la comentarii…

Voi ajunge acolo (în Oradea) pe 19 mai seara. Întâi voi trece pe la Alba Iulia să spun poezii, duminică pe 18 voi fi acolo, într-o biserică baptistă.

Vă las cu bine, dragii mei, ne vom revedea după 6 iunie cu noutăţi, sper. La revedere!

Reclame

Final de baladă 2

mai 12, 2008

Curgi râule în drum de ierbi,
De paşii omului întrebi,
De omul plutitor ce-l duci
Purtat pe valurile-adânci.

Curgi râule fără popas
Pe omul care-a mai rămas
Din amintirea lui de el
Un mai nimic, un mai niţel.

Curgi râule, nu te opri
Căci omul plutitor o fi
De nu îl va înţepeni
O inimă din temelii.

O inimă de la iubire
Ce-l întreba întrebuire,
Că n-avea omul mântuire
Dintru a lui acea plutire

Pe-un râu de ierbi, pe-un râu în jos,
În verdele fără folos
Era, dar nu mai este frâu,
Că s-a făcut spre ceruri râu.


Bucuria cu multe petale

mai 11, 2008


Mi-a dat Dumnezeu o bucurie cu multe petale… Le rup una câte una şi murmur mereu: „Mă iubeşte… Mă iubeşte…”!

Aseară, cineva drag L-a primit pe Domnul Isus…

Astăzi dimineaţă, la ora 7, m-a sunat un prieten şi mi-a spus: „Felicitări! Ai fost primit în Uniunea Scriitorilor!”…

Poate fi vreo legătură între cele două primiri, alta decât înflorirea bucuriei de la Dumnezeu?!

Doamne, cât de multe petale poate avea o floare ca asta?!

 


Omul ruginiu

mai 10, 2008

Alunecă-n toamnă un om ruginiu,
De parcă-i o frunză de brusture.
Stropi mari de-ntuneric de el se aţiu
Şi-ncepe tăcerea să-l usture.
 
Duce cu sine un palat de amar
Şi un iaz de-ntristare pe margine.
Sare adesea din habar în habar
A lui străvezită imagine.
 
Tac de acolo şi de nicăieri
Rare-ale lui dumiririle…
Doamne, cu ce nestemate puteri
Tu poţi să îl lege iubirile?
 
Îl ridici şi îl pui într-o naştere iar,
Un copil e acuma, un gângure…
De un Duh de la Tine l-ai făcut sanctuar
De o mare căinţă el plângure…
 
Şi iese din toamnă un om  ruginiu
Şi nici el nu mai ştie că iese.
Ca şi cum îl urmează, de el se aţiu
Fericite miresme mirese.


Vorba mea cu tăcerile ei

mai 9, 2008

Dintr-un colţ de surâs îmi răsari uneori,
Alteori, dintr-o brumă de plâns.
S-a desprins ceru-ntreg din albastre culori
Şi la mine în suflet s-a strâns.
 
Pot acum să înalţ un stidard de-nchinări,
Pot, un deal de slăvire să-l sui,
Sau un turn de iubire pe-orizontul din zări,
Viaţa mea e crenel de al lui.
 
Pot să vină-ncercări cum e auru-n foc,
Eu voi fi mai curat, mai lucind…
Nu se-ating apele din oglindă deloc
De un chip ce se-admiră zâmbind.
 
Am rostit şi scântei a iscat pe câmpii
Vorba mea răsunată de tei.
S-a întors către El şi-i acum poezii,
Voba mea cu tăcerile ei…  


Străluciri

mai 8, 2008

Atâta lumină nu pot s-o desprind
Din niciun senin sau norat anotimp.
Sar galaxii din răstimp în răstimp,
Stele cu raze înspre noi se întind,
 
Veseli genuni după colţ hohotesc,
Vânt de coral este zumzetul lor,
Vin căi lactee şi se-nlănţuie-n cor,
Ochii, de-atâtea, îmbătrânesc.
 
Doamne, ce-i omul în acest fel de fel
Şi de ce universul la picioare i-ai pus?
Şi de ce datu-i-ai pe Cuvântul Isus,
De-l înţelege şi îl ia cum vrea el…?
 
Mă închin ca un trunchi îndoit de la vânt,
Ca un susur de râu când îl beau…
Să rămân o cenuşă ce lumina o vreau,
Asta-i a străluci pe pământ!


Părinte, priveşte!

mai 5, 2008

 
Părinte, priveşte şi în lacrima mea
Să vezi câtă dragoste-ncape…
Mai poate numi, mai poate ploua,
Mai poate pe alţii s-adape?
 
Priveşte albastrul adâncului ei
Pe care îl torn întregime
Pe scurta-nşirare a anilor mei
Să-i fac rotunjime…
 
Şi adu smerirea iubirii ce-n om
Deschide zăgazu-nvierii.
Să fiu ca o ramură când Tu eşti un pom
În creştetul verii.
 
Oricât ar durea, mă scufundă-n văpăi,
Curăţit să-nţeleg suferinţa.
Între-atâtea poveţe şi drumeaguri şi căi,
Singura ce-mi zidit-a credinţa.