Cu trenul, sau cu începutul?

iunie 10, 2008

Cu ce să încep? Păi, cu trenul…! Da, cu trenul până la Alba Iulia. Vremea, faină. Trimisesem înainte, ca Făt Frumos buzduganul, 30 de cărţi. Mă invitase Elis. Îţi mulţumesc, Elis!

Duminică dimineaţă am mers la prima biserică, la Cetatea. Atmosferă de închinare aşa cum îmi place. Mai târziu am spus poezii. Am simţit că am prins auditoriul. Dar la atâta chiar că nu mă aşteptam: am dat toate cele 30 de cărţi! Nu mai aveam pentru după amiază…


Pe cine minţim?

iunie 10, 2008

Îl (o) iubesc aşa de tare, că nu merită să afle asta… „Asta” fiind adevărul despre ceva ce, desigur, îl (o) priveşte personal… Sau: „De ce să ştie adevărul? I-ar face mai mult rău!” De câte ori nu se încearcă mascarea sau colorarea unei realităţi care deranjează (in primul rând pe noi) folosind justificări de genul celor de mai sus? Ne închipuim că un instrument rău poate sluji o cauză bună… Ca şi cum am putea înălţa o casă folosind buldozerul. Sau o bombă…

Nu ştiu cât rău sau bine poate face o minciună spusă de noi, altora. Nu vom fi niciodată în stare să cuantificăm efectele ei în ceilalţi. Poate că respectivii, mergând pe minciuna noastră, vor prinde un loz câştigător, fiindcă ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Şi „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” lor, conform Scripturii. Dar preţul e dureros pentru noi, mincinoşii, tot conform Scripturii. „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).

Nu ei au minţit, ci noi. Pentru ei minciuna noastră este un adevăr. Vor fi priviţi după modul cum se raportează la acest adevăr. Noi însă ne-am asumat o mare răspundere: aceea de a ne raporta la ceva sigur: răsturnarea unei realităţi concrete, a unei realităţi existente, cunoscute şi la fel de sigure ca şi oglindirea ei în vreuna dintre oglinzile deformatoare ale amăgitorului. Vom fi priviţi după un singur şi invariabil criteriu: raportarea la o minciună, care este mimciuna în toată hidoşenia ei. Şi care va ajunge, odată şi odată, faţă în faţă cu realitatea a cărei imagine modificată a fost. Fiindcă nicio oglindă nu va arăta ceva ce nu are în faţa ei.

Ducem cu noi bagaje grele de neadevăr şi de tot felul de ascunzişuri fatale, urmări osificate ale vechilor noastre nelegiuiri şi păcate, şi nu ne îndurăm să le aruncăm… Ne-au fost dragi, era pe vremea când ne plăcea să ne privim în oglinzile deformatoare de realitate ale celui rău, căutăm cu înfrigurare tot felul de justificări, de explicaţii, de intrerpretări cât mai seducătoare ale actelor respective, şi continuăm să minţim. „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.” spune David în Psalmul 58:3… La ieşirea din pântecele mamei se intră într-o altă realitate… Orice mincinos trăieşte o realitate stricată, rătăcită…

Aşadar, pe cine minţim, când minţim?