Calendarul lui Dumnezeu

decembrie 31, 2007

Iată începutul unui nou an. Anul de graţie 2008. Să ne urăm binevoitori toate cele bune şi La mulţi ani!, apoi să uităm de el, trăindu-l.
  
E suficient să punem un calendar pe perete sau pe birou ca să ştim ce zi e şi cum stăm cu planificările, când ne programăm cutare sau cutare activitate, sau concediul de odihnă…  Dar la calendarul lui Dumnezeu ne-am gândit? Dacă nu, e timpul să-l întrebăm pe Evanghelistul Matei, care ne relatează ce ne spune Domnul Isus despre calendarul acesta.
 
Niciodată, vremurile descrise ca “vremea lui Noe” n-au fost mai aprig manifeste, mai aprins colorate, ca acum. Lumea se desfată din plin în mizeria sfidării voii divine, aproape toţi oamenii, de la cele mei fragede vârste până la senectute, caută distracţii şi împliniri ale unui sine prin definiţie corupt, egoist şi rău.
  
Sentimentalismul impus ca normă a înlocuit trăirile responsabile. Când ajutăm, o facem ca să ne simţim noi bine, nu contează prea mult aproapele… Ca să fim văzuţi, sau dintr-un spirit gregar specific…
 
Structurile societăţii de consum înăbuşă eforturile apropierii unei anumite condiţii spirituale, către care însă tindem. Dovadă sunt multele religii şi “mişcări spirituale”, atâţia şi atâţia hristoşi mincinoşi…
  
Chiar şi noi, cei ce ne declarăm credincioşi, împărţim realitatea în umană, pe de o parte, cu regulile corespunzătoare lumii şi cu eforturi din partea noastră de a-i conveni, şi în realitate spirituală total deosebită, pe de alta, care tinde din ce în ce mai mult către o activitate de duminică, fadă şi de multe ori –  şi pentru mulţi – plictisitoare.

Dar vedem lumea grăbindu-se spre undeva cu paşi mari, din ce în ce mai mari. Oare nu sunt acestea zile în calendarul lui Dumnezeu? Oare nu avem nevoie mai mult ca niciodată de semnele clare, vestite cu trâmbiţe apocaliptice, ale apropierii salvării, ale revenirii Împăratului lumii…?
 
Naştem copii, ei ne aduc nepoţi, fiecare generaţie e o zi în acest calendar. Şi filă de filă, el pătrunde-n ceva ce numim istorie şi nu înţelege niciodată deplin, dar ne facem mereu că-nţelegem… Oare nu rupem ultima filă? Oare nu vine acum Anul Nou? Anul cel Nou din calendarul lui Dumnezeu…? Când nu „La mulţi ani!” se va spune, ci ” La multe şi cu Domnul veşnicii!”? 

Reclame

Vreo două cadouri (2)

decembrie 27, 2007

Dogoare de păpădie

Ştiu pe cineva foarte cuminte. Şi pe deasupra, m-a şi inspirat, la un moment dat. M-a inspirat şi am rămas aşa, o bucată de vreme. Se cunoaşte după poezia pe care i-am scris-o. Cu siguranţă că-şi merită cadoul!

Geraldinei

Ca lumina în sărut, ca o febră vie
O dogoare a trecut printr-o păpădie,
Un albastru s-a-nchinat drept la tine-n casă,
Parcă soarele-a-mbrăcat rochie de mireasă.

Nu am amintiri, nu am flori la butonieră,
În secunda când visam a căzut o eră.
De departe semne faci cu o luncă verde,
Îţi răspunde roşu-n maci şi apoi se pierde.

Călătoare-nsingurări au clădit cochilii
Şi ca o durere-n cer îndoiala milei…
Doamne, câte răsfirări de înveşmântare
Înălţimea are-n zări şi adâncu-n mare?

Şi din câte dogoriri ai clădit culoarea
Ce şi-o pune pe obraz când visează, floarea?
Rugăciunii îi întorc om de primăvară,
Păpădiile când râd galben peste ţară…


Vreo două cadouri (1)

decembrie 26, 2007

E luna cadourilor, nu? Înainte să se termine vreau să fac şi eu vreo două cadouri. Primii sunteţi voi, cei care mă vizitaţi. Celălalt, de data asta e Eliza. Eliza e nepoţica mea, fata fratelui meu. Pe primul dintre albumele ei, apărut acum câţiva ani, era o frumoasă piesă compusă şi cântată de ea pe versurile acestei poezii pe care am mai pus-o aici. Vreau să-i fac surpriza asta: am aranjat piesa într-un filmuleţ… Sper să-i placă. Şi vouă…

Aceste sunt locurile
unde vin îngerii

Acestea sunt locurile unde vin oamenii,
iar oamenii sunt locurile unde vin îngerii.
Nu toţi oamenii, numai cei
cu lacrima închinată
şi cu zâmbetul îngenuncheat.
Sub viţă şi sub smochin, în pacea umbrei,
cu lacrima închinată
şi cu zâmbetul îngenuncheat.

Iată, vin zile când soma culorii va birui
neculoarea lipsei de îngeri, nevrednicia.
Şi anume, locurile fără de păşune şi tei
înfloriţi în clipocitul ploii de vară.
Şi anume, urmele somnului pe un lăstun irosit,
căutător de pârtii în aerul moale.

Da, vă spun cu negreş despre mine, acesta,
ca despre un loc unde obişnuiau să vină îngerii.
Ridicam aerul până la înălţimea de la care
nu se mai putea cădea decât spre cer
şi cântam, cântam îndurarea Domnului în fiecare zi,
ceva ce se vedea cu ochiul liber al judecăţii…

Poate nu credeţi şi poate vă miraţi…
Aveţi grijă de un aluat care poate da în foc:
aşa e pământul pe care sunt locurile
unde vin oamenii, iar unii oameni
sunt locurile unde vin îngerii…

Aveţi grijă de locurile unde vin îngerii!
Ce căutaţi pe crestele munţilor fricii
sau în văile nedumeririi?


Rugă de Crăciun

decembrie 23, 2007

la geamul inimii voastre

Rugă de Crăciun

În creştetul câmpiei crescut-au heruvimi
Şi nu e glas pe lume să-ngâne-a lor cântare.
În ceruri nalte pace şi pace în mulţimi
Şi litera luminii scriind în fiecare…!

Cum se închină umbra când vântul mută plopii,
Aşa străbat în albul ajunului de nea
Cum bate ram în geamuri colind şi mi-l apropii,
Şi-i caut mugurirea şi mă ascund în ea.

O taină înfrăţeşte văzut cu nevăzuturi,
Cum frate-i anotimpul cu iarna din alei,
Păşeşte-mă, Isuse, şi-Ţi lasă urma-n luturi
Cum brazi îşi pun parfumul în chihlimbarul clei.

Să ne urăm iubire atâta câtă este
În prunca veşnicie înclincheţind cărări
În care seara asta cu har şi stele creste
Cântării dăruieşte ca mii de răsuflări.

Aşa unit-ai îngeri şi glas ai scris cu ei
Pe ceruri literi suple de-o naştere de Fiu…
Sunt zările rămase din largul lor temei
Afară, ca uitarea din tot ce este viu.

Eu nu pot celebrare mai altfel ca-n genunchi
Şi bucurie nu pot o alta decât seara…
Mă fă, Isuse Doamne, cum paiele mănunchi
Pe care naşte-Ţi Pruncul şi Îi aşterni povara.


Timp de rugă

decembrie 22, 2007

Timp de
rugă

Timp de rugă dai, îl presari peste noi,
freamătă de el gândurile ca de veşti.
Când ne ridicăm din plâns amândoi,
parcă spun inimile noastre poveşti.

Faci semne de departe, cu mâna, semne de cui:
„Te-am salvat, te-am salvat, fii fericit!”
Trec ciocârlii prin mirarea unui freamăt haihui
când un spin îl desprind de pe fruntea-Ţi şi îl recit.

Timp de-nchinare ce susură când mă cuprinzi
în auzul cel nemişcat, necuprins, neştiut…
Toate petalele florii pe care mi-o-ntinzi
în jurul lacrimei mele s-au strâns şi-au încăput.

Pedestre minuni se apropie, merg pe genunchi
aşa, ca în faţa regelui lor, îndrăgostiţii.
Seve măsoară-nălţimea împărătescului trunchi,
pacea sădeşte din loc în loc verzi armistiţii.

Noi tot vorbim şi se face târziu şi se face mereu,
cresc în jur morile care visează grâu…
Corabia lumii a acostat astă seară şi cheu,
cheu de lumină şi alabastru este gândul-pârâu.

Timp de rugă dai, îl presari peste noi,
este împrimăvărare în toţi bobocii cuvintelor.
Doamne, când ne regăsim din plâns, amândoi,
între noi se înalţă sclipind Sfânta Sfintelor!


Despre Crăciun

decembrie 21, 2007

Peste tot în lume, oamenii sărbătoresc Crăciunul. Multe dintre tradiţiile de Crăciun au aparut însă cu mult înainte de naşterea lui Isus.

Crăciunul se serbează de mai bine de 4000 de ani, mult înainte de naşterea Domnului. Cele 12 zile ale Crăciunului, aprinderea lumânărilor, oferirea cadourilor, paradele, colindătorii din casă în casă, mesele de sărbătoare şi procesiunile religioase îşi au rădăcinile departe în timp, la mesopotamieni.

Multe din aceste tradiţii au început cu celebrarea mesopotamiană a Anului Nou. Mesopotamienii credeau în existenţa mai multor zei şi a celui care-i conducea – Marduk. În fiecare an, la sosirea iernii se credea că Marduk purta război cu forţele răului, şi avea nevoie de susţinători – mesopotamienii serbând astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia să jure credinţă zeului Marduk şi să moară până la sfirşitul anului, alăturându-se astfel zeului şi oferindu-i ajutor pentru câştigarea războiului. Însă era îmbrăcat în haine regeşti un criminal de rând, care era sacrificat în locul regelui.

Persienii şi Babilonienii aveau o sărbătoare asemănătoare numită Sacaea, aceasta incluzând şi o parte în care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stăpâni, iar aceştia, sclavi.

Primii europeni credeau în spirite, vrăjitoare, stafii şi spiriduşi. Când se apropia Solstiţiul de iarnă, cu nopţi lungi şi zile scurte, oamenii se temeau că soarele nu se va mai întoarce şi ţineau serbări şi ritualuri închinate acestuia, implorându-l să revină.

În Scandinavia, pe timpul iernii, soarele dispărea pentru multe zile. Dupa 35 de zile, erau trimişi în munţi cercetaşi care să vadă când va apărea acesta, iar la aflarea veştilor bune se sărbătoarea Yuletide, cu ruguri uriaşe aprinse şi uneori cu crengile copacilor împodobite cu mere, care să reaminteasc despre revenirea primăverii şi a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similară cu Zagmuk/Sacaea închinată zeului Kronos care purta război cu Zeus şi Titanii lui.

Romanii îl sărbătoreau pe zeul Saturn, sărbătoarea se numea Saturnalia şi ţinea de la mijlocul lunii Decembrie până pe 1 Ianuarie. Sărbătoarea includea carnavaluri pe străzi, mese festive, vizite la prieteni şi schimburi de cadouri aducătoare de noroc. Romanii îşi împodobeau casele cu ghirlande din laur şi brad în care aprindeau lumânări, iar stăpânii şi sclavii îşi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sărbătoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o păgânism, pentru că onora un zeu pagân. Primii creştini au vrut ca sărbătoarea în amintirea naşterii Pruncului Isus să fie o sărbătoarea religioasă solemnă, nu una plină de excese, păgână, precum Saturnalia.

Pe masură ce creştinismul câştiga teritoriu, biserica era alarmată de faptul că cei convertiţi continuau să serbeze Saturnalia. Deşi iniţial Biserica a incercat să interzică aceasta sărbătoare păgână, ulterior a decis ca aceasta să fie schimbată şi închinată naşterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.

Unele surse susţin că sărbătoarea Crăciunului a apărut ca o competiţie la sărbătoarea păgână Saturnalia, în luna decembrie. Ziua de 25 decembrie nu era sfântă doar pentru romani, dar şi pentru persieni, a caror religie – mithraismul, era în competiţie cu creştinismul. Până la urmă însă, biserica creştina a reuşit să preia entuziasmul, luminile şi cadourile de la Saturnalia pentru sărbătoarea Crăciunului.

Ziua în care s-a născut pruncul Isus nu se ştie cu precizie. Deşi fusese sărbătorita până în anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sărbătoare solemnă. Din 350 AD s-a decis ca această sărbătoare să aibă loc pe 25 Decembrie.


Se flacără lumina

decembrie 20, 2007

se flacără lumina şi se piatră
şi colţuroasă-n stihuri se frământă
fiinţa mea în dor se-ndeodată
vederea mea în zbor se despământă

şi mă ciupesc cum corzilor vibrarea
scântei de spini măslini de rugăciune
în steaua magă se apleacă zarea
răsare peste iesle soare-apune

mai cald nu e ca-n nările de vite
decât în ochii Pruncului minune
se zbat în mine clipe despletite
scântei de spini măslini de rugăciune