Tabla înmulţirii cu cerul

ianuarie 27, 2008

Tabla înmulţirii
cu cerul

În valea ăstei umbre, cu de la Tine ştire,
veni-îmi cândva gândul a învăţa păşire.
Ca frunza ce în sclipăt ţâşneşte, preş de-o vară,
părinţi cu ochi aidom atunci m-asemănară.

O biată ploaie scursă prin sita nimicirii,
atât eram… O vrajbă în crâncenarea firii.
Vreun merit, oare, -anume, sau rosturi? Nici vorbire!
Descălecat de ere sau ţări, spre pomenire…?

Şi o pornii cu faţa în râs şi-n plâns ascunsă,
zadarnic înfoindu-mi ascunzătoarea frunză.
Iar zborul, de-o cădere se-mpiedica mereu.
Ce căutam în mine…? Nu mai ştiam nici eu!

Abia când Tu de scrâşnet m-ai dezlipit, am plâns
deplin şi-ntotdeauna şi-n Tine bob m-am strâns.
De-atunci, sunt picurare din candela iubirii:
m-ai învăţat cât face, cu cer, tabla-nmulţirii!

Reclame