A doua zi de dus-întors

ianuarie 15, 2008

sau degetarele lui Dumnezeu

M-am aşezat cuminte sub perfuzie şi mi-am proptit ochii pe tavan, hotărât să aţipesc şi să uit. Am început a mă gândi la lucruri mai frumoase şi, cum cel mai frumos lucru  din viaţa mea este Isus, am început să mă rog.

Curând a intrat doctoriţa. O femeie nici tânără dar nici trecută, înaltă, blondă, cu ochii calzi, frumoşi, foarte vioi. De mai bine de 10 ani mă tratează pentru hepatita cu virus c de care sufăr. De data asta am sesizat un fel de strâmbătură, ca şi cum se ţinea să nu zâmbească, atunci când mi s-a adresat.

„Analizele dumneavoastră sunt aproape normale” mi-a spus ea. „TGO a scăzut la 44 iar TGP la 67…” Parcă aşa mi-a spus… Eram atât de uimit, că abia puteam vorbi.

„Doamne… Nu-mi amintesc să le fi avut vreodată aşa în 14 ani… Mulţumesc!” am exclamat.

„Nu mie!” a replicat doctoriţa.

„Ba şi dumneavoastră, că Dumnezeu v-a ales degetar de cusut gioarse ca mine…”

Acum mai mulţi ani tot ea mi-a anunţat dispariţia virusului b (iniţial fusesem diagnosticat, după puncţie hepatică la spitalul „Fundeni” din Bucureşti, de către cel mai mare hepatolog de atunci, profesorul Buligescu, cu virus dublu – şi b şi c).

Să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să înălţăm o rugăciune pentru degetarele Lui!

O cheamă Jipa. Doctoriţa Aurora Jipa.

Reclame

Aşa scriu eu…?

ianuarie 15, 2008

Îmi scrie un prieten, privitor la poeziile mele:

„ceea ce nu pricep de cele mai multe ori e ce vrei sa transmiţi – chiar dacă aş încerca să te critic, sunt convins că stai bine pe picioare şi nu te afectează, însă nu încerc să fac asta – vreau să înţeleg, şi mi se pare mult prea ascuns mesajul. Să fie oare scopul poeziei actuale şi în particular al poeziei tale doar frumuseţea combinării metaforelor, lăsând cititorul să construiască ceea ce i se pare mai la îndemână, creind astfel propria-i versiune?

Am terminat de ceva timp şcoala şi nu am reuşit să înţeleg tendinţele noi ale poeziei, deoarece nu se studiau atunci,iar odată terminată şcoala, am luat ce mi-a plăcut. Mi se pare foarte normal ca limitele puse de autor să fie destul de perceptibile şi să nu las un nesfârşit  câmp de interpretare, dimpotrivă, unul definit.
  
Dacă vrei să îmi lămureşti anumite detalii, sunt bucuros să te aud. Mulţumesc şi fii binecuvântat”

Cred că sunt şi alţi cititori ai mei care văd la fel această situaţie. I-am răspuns prietenului meu astfel (şi vă răspund şi dumneavoastră):

„Dragă prietene, îţi mulţumesc că mi-ai scris. Sunt sigur că mai sunt şi alţii care îşi pun întrebarile pe care ţi le pui tu, atunci când citesc ce scri eu…

Nu e greu să-ţi explic perspectiva din care îmi scriu poezia. Mulţi înteleg că poezia creştină trebuie să fie reflectarea credinţei lor şi nu greşesc. Dar astfel rămân zone de trăire şi de înţelegere neacoperite… Sunt satisfacute, poate, exigenţele celor care au acelaşi ţel şi aceleaşi trăiri ca şi noi, dar se frange mesajul pe care ar trebui să-l aducem lumii (literare, în special) ingnorante şi răuvoitoare.

Eu încerc nu să reflect doar, ci să… refract, adică să îndrept acest fascicol al credinţei mele şi către lumea asta sofisticată şi ruptă adesea în realităţi diverse şi contradictorii. Fac asta cu aceleaşi instrumente pe care le foloseşti şi tu, şi oricare alt poet, fie că este creştin, fie că nu: o anumită doză de „har poetic” şi o anume experienţă care a dus către stilul şi originalitatea scrisului meu.

Deci eu încerc să arunc asupra realităţii înconjurătoare fascicolul celor înţelese şi trăite în relaţia mea cu Domnul, luminându-le astfel încât să strălucească El. Deci nu neapărat trăirile mele contează, ci proiectarea lor pe caleidoscopul unei realităti de cele mai multe ori potrivnică.

Frumusetea alcătuirii este un scop, e adevărat, altfel nu am putea vorbi despre poezie, dar nu e ultimul. Eu trăiesc şi scriu pentru Domnul meu, dar nu vreau să-L ţin doar pentru mine şi ai mei.

E adevarat ca am un stil care te poate face să crezi că se deschide foarte multor interpretări şi nici uneia, dar te asigur că pot explica fiecare metafora, sensul şi provenienţa ei ideatică. Ştiu exact ce vreau să spun în ceea ce scriu, chiar dacă metaforele (prin definiţie) ocolesc în tot felul de chipuri şi doar mângâie ceea ce vor sa spună…”