Mă-ntorc sub ani

aprilie 9, 2008

Mă-ntorc sub ani ca fulgul zăpezii sub furtuni,
Aduc cu mine, Doamne, căderile în frig…
Te rog, desprinde-mi iarna şi-n frunze să m-aduni
Ca de-o înfiinţare de care ştiu şi strig.

Din jocul morţii suplu pe sufletu-mi corsar
O navigare pune desupra de-orice mări…
Acea alcătuire din care mă răsar
Când vietăţi de taină-nvăţatu-şi-au cărări.

Mă-ntorc să spun în faţă durerii că trăiesc
Chiar dacă muşcătura-i a înroşit apus,
De parcă-n codrii lumi amari hălăduiesc
De ceaţă grote triste de care nu mi-a spus.

Mai stoarce-mă o dată, Isuse, din bureţi
Pe buzele iubirii să ştiu să picur iar,
Şi iarăşi alergarea cu ziua să mi-o-nveţi
Să dea pagina vremii în scurtul calendar.

Reclame

Izgoniţi din dragoste

aprilie 9, 2008

 

Matei 6:18-20 – „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.Amin.”

Oare Domnul ne trimite, doar ca să scape de noi? Cu ce rost ne trimite?
Ce facem cu viaţa noastră e treaba noastră, spunem.
Dacă nu venea toamna, mă mai punea tata să scutur nucul? Dacă nu dădeau holdele-n pârg, mă mai trimitea la seceriş?

Numai cuvântul lui, şi ar trebui să fie suficient ca să înţelegem că dacă alegem să tăcem „pietrele vor striga” şi că sângele dragilor noştri va cădea asupra capului nostru. Chiar dacă purtăm lumina în nişte vase de lut, ea tot va alunga întunericul. Nu o vor birui puterile întunericului, nicicum.

Şi bucuria asta, care va fi a noastră, va fi deplină. Nu e bucurie mai mare pentru cineva în care trăieşte Hristos, decât a Hristosului din el care creşte. Căci ce altceva e misionariatul? Să Îl „lungeşti” pe Hristos pe sufletele altora care să se facă membre vii în Trupul Său…
Doamne, la ce gimnastică ne supui! La ce acrobaţii! Trupul Tău, ca trupul unui atlet nemaipomenit, antrenat şi desăvârşit, ne încape şi ne cheamă şi ne trimite.

Ne trimite să trăim. Să aducem roadă. Cinci, zece, o sută…, iar El va creşte. Desigur, însăşi viaţa noastră poate fi secera noastră. Câţi oameni nu sunt câştigaţi pentru Hristos doar prin exemplul personal… „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri (Evrei 7:26)”

Da, exemplul este El. Şi mai mult: ne trimite pe noi. Ne face preoţi şi ne încredinţează apostolia. „Doamne, şi dracii ne sunt supuşi!, iar lumea îşi îngustează drumurile, îşi scurtează cărările şi îşi aşteaptă minunile. Cine alţii să le străbată şi să le lumineze, dacă nu misionarii? Izgoniţii ăştia din dragoste, care străbat pământul căutând urme… Căci El asigură că e primul izgonit: „Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” (Marcu 1:17).