Întregime în fiece pic

aprilie 11, 2008

Întregime
în fiece pic

Sub mângâierea ştergarului Tău, picioarele mele
străbat un drum lin, ca o poveste înainte de somn.
Liturghia plecării, cu duhul suflându-i în vele,
a inimii, spre cer, ca un pom.

Doamne, e felul meu, acesta, de-a Te iubi:
inima mea nu se mai poate sprijini de altcineva.
Tu eşti singurul martor al biruinţei peste a fi
a humei mele, făcută stea.

Te iubesc şi iubirea aceasta toată sunt eu.
De la cruce încoace nu mă mai împarte nimic la nimic.
Sunt deplin, ca un cuvânt al lui Dumnezeu:
întregime în fiece pic.

De departe mă vezi, de aproape inima Ta mă ştie,
poeţii îngeri mă scriu cu numele-Ţi, ca pe un psalm.
Mâna Ta, spălându-mi picioarele, mă înscrie
pe velinul smereniei, calm.

Cum se desprind tectonice plăci şi cad rând pe rând
de pe picioarele mele, cum se desprinde pământul!
Rămâne pojghiţa de cer, palma Ta susurând, aerul blând,
continentul umblării mele pe jos, pipăindu-l.

Şi nu mai pot merge ca înainte, nu mai pot…
La picioare mi-au crescut palmele Tale ca un altoi.
De acum vom spăla în aceeaţi smerenie, iubi-vom ca pe-un chivot,
picioarele celorlalţi, amândoi.

Reclame

Se cristalizează o mişcare poetică în România, între evanghelici?

aprilie 11, 2008

Continuare de aici

Pot afirma fără să greşesc prea mult că această mişcare a existat cam de când au apărut evanghelicii în România. Pe ce mă bazez? Nu este biserică evanghelică românească unde să nu existe obiceiul de a spune poezii. E ca o tradiţie. De unde vine acest obicei? Mai ales că el nu poate fi întâlnit în alte părţi, la alte neamuri.

Să ne amintim că mişcarea neaoş românească de întoarcere la Biblie a fost mişcarea „Oastea Domnului”. Că alături de preotul Iosif Trifa, care el însuşi a scris şi a publicat poezii creştine, era Traian Dorz, bard incontestabil al evanghelicilor. Ei şi-au promovat poeziile ca pe o ofrandă adusă Domnului, de la amvon şi de la inimă la inimă. Duhul în care au fost scrise poeziile lor a pătruns în adunări, în case şi în inimi, cu atât mai mult cu cât se pliau pe înţelegerea şi simţirea marii mase de credincioşi evanghelici.

De aici se trage obiceiul evanghelicilor de a scrie fără reţinere (şi de multe ori fără pic de discernământ artistic) şi de a-şi spune poeziile în adunări. Acest lucru nu a fost rău, atâta vreme cât conjunctura socială şi politică în România era de aşa natură încât biserica avea nevoie să crească şi să se întărească în ea însăşi, dar această situaţie devine improprie, anacronică, astăzi.

Acum lucrurile s-au schimbat. Competiţia e liberă (sau începe să fie). Poeziile evanghelicilor devin o „marfă” ca celelalte, dacă îndrăznesc să iasă din biserici. Eu mi-am propus un astfel de deziderat: să duc poezia evanghelică la acelaşi start cu poezia lumii. Am făcut asta de unul singur, apoi împreună cu „Cuvinte la schimb”, grupul de literatură creştină iniţiat în anul 2001.

Deci mişcarea poetică între evanghelici are rădăcini vechi. Eu doar încerc o reorientare a ei. Cum mai spuneam, mă bucur că încep să văd mici roade, aşa cum un gospodar se tot uită cum cresc primăvara micile poame apărute după căderea florilor, în pomii din livada lui. Sau cum spune Isaia despre Domnul: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora”