Dragostea are picioare şi mâini

Vineri şi sâmbătă săptămâna trecută, la Galaţi, am avut bucuria să-l însoţim pe Beni Fărăgău într-o incursiune prin cartea Romani. Nu am scăpat prilejul să-l întreb ce mă preocupa: care e rostul dragostei şi al emoţiilor în viaţă, văzut în lumina Scripturii?

Amabil ca de obicei, Beni mi-a explicat:

Ce vreau să spun este că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât”… n-a simţit prea mult, „… ci a dat pe singurul Său Fiu…”. Dragostea este acţiune. Dragostea este ascultare. Dragostea este o faptă.

Ceea ce nu neagă emoţiile. Nu ştiu dacă putem spune că dragostea e emoţie prin excelenţă. Am contrazice foarte multe părţi din Scriptură.
Tocmai am citat Ioan 3:16… Dragostea Lui a căpătat picioare, mâini şi a venit printre noi…

Cu siguranţă că motorul fiinţei mele sunt emoţiile, dar când emoţiile o iau înaintea raţiunii, sun dat complet peste cap. De acolo începe hedonismul şi alte poveşti…

Totul este etajat. Fratele Ţon spune că avem raţiunea, voinţa şi apoi sentimentele. Sentimentele sunt la baza piramidei. Când se răstoarnă piramida, atunci intrăm în postmodernism.

Aşa se întâmplă astăzi, când conteaza doar ce crede fiecare, asfel toate devin „bune” şi totul e atât de relativ, că avem de-a face cu un haos total.

9 Responses to Dragostea are picioare şi mâini

  1. violeta spune:

    Iti scriu din cartea lui Rick Warren VIATA CONDUSA DE SCOPURI, Cap.24-Transformat prin adevar, pag. 193: „Multe dintre problemele noastre isi au originea in faptul ca ne bazam alegerile pe autoritati nedemne de incredere: „cultura („toti fac asa”), traditie („dintotdeauna am procedat asa”), ratiune („mi s-a parut logic”) sau emotii („asa am simtit ca este bine”). Toate aceste patru sunt afectate de caderea omului. Noi avem nevoie de un standard perfect, care sa nu ne indrume niciodata spre o directie gresita. Numai Cuvantul lui Dumnezeu implineste aceasta cerinta.

  2. ionatan spune:

    Mă întreb câtă cădere se ascunde în poeziile mele, că unele abundă de emoţii…

  3. violeta spune:

    prin definitie poezia inseamna emotie.

  4. violeta spune:

    nu mi-i imaginez pe Eminescu sau Toparceanu lucizi si pragmatici. Tocmai de acea a ramas un punct de reper in urma lor cand vine vorba de poezie, frumos, pastel… Dar eu personal cred ca emotia te impiedica sa mergi pe calea Domnului ca viata traita pentru El. Depinde de ce hotaraste El pentru tine.

  5. violeta spune:

    … vorbesc la modul general, bineinteles, si ma refer in particular la mine, nu la tine ca poet.

  6. ionatan spune:

    Ba ne putem referi la toţi… cu o singură excepţie: când Îi încredinţăm Lui emoţiile noastre. Când El trăieşte în noi, oare simţirea noastră a cui e?

  7. ionatan spune:

    Pentru mine poezia nu e numai emoţie. Nu pot renunţa la o logică – chiar dacă una frântă 🙂 – atunci câng scriu. Altfel nu aţi mai înţelege, nu? Doar aţi simţi… Ca pe o injecţie! 🙂

  8. violeta spune:

    o injectie cu revelatia unui gand deja existent in noi, tocmai de aceea il recunoastem

  9. ionatan spune:

    Pe aşa ceva mizează orice scriitor… ) Chiar şi Autorul Scripturii!

Lasă un răspuns către ionatan Anulează răspunsul