Dane, ai toată admiraţia!

octombrie 3, 2007

danspaniard-96.jpgSă mai spun că exact la motivele pentru care NU-MI PLAC BLOGURILE m-am gândit toată noaptea?

Ca nu facem altceva decât să ne plecăm înaintea unui gust dubios, înaintea pornirilor comune şi atat de vinovate uneori, măcar pentru faptul că se lasă manipulate de diverşi, ba chiar încurajându-se cu diverşii ăştia în mediocritatea avidă de aprobări sub formă de rating… Îmi ţin blogul şi mă chinuiesc să-l ţin la vedere, deşi nu-mi place deloc să transpir căutând subiecte despre care să scriu, tocmai pentru a încerca să contrabalansez pornirea asta spre scandal şi conflicte, spre puneri la punct – la punctul nostru de vedere! – a altora, care punct o fi el parte dintr-o linie, ca toate punctele, dar parcă e prea paralel cu iubirea…

Ca miroase greu pe bloguri n-ar fi nimic, dar miroase ciudat în suflete. Singure sau nesingure, devin adevărate prăpăstii în care cad unii alunecoşi de pe liniile lor, iar noi, în loc să întindem o mână, întindem capcane… Nu Dumnezeu ne-a pus blogul în braţe, singuri ne-am înodat în el. Şi ne înghite precum un boa un taur: câte puţin, da’ tot mai mult, până intrăm de tot. Apoi, cu sârguinţă demnă de cauze mai bune, începem a ne contorsiona mai multul sau mai puţinul talent până la sânge scornind, speculând, pătimind sau împătimind, manipuland şi lăsându-ne manipulaţi…

Dar vreau să miroasă a poezie, asta vreau. De-aia fac compromisul ăsta cu mine, care se cheama blog. Vreau ca, ademenindu-vă cu tot felul de altceva, să vă aduc la mine, unde am poeziile. Dar nu vreau să fac vreun compromis cu credinţa mea. Vreau ca Acelaşi Hristos care e în viaţa mea să fie şi pe blogul meu, aşa cum e şi în poeziile mele. De aia fac şi ce-mi place cel mai puţin: scriu integrame! O revistă îmi oferea 50$ pe o integramă şi am renunţat să fac… Pentru poezie fac!

Reclame

Ţara visurilor tale

octombrie 3, 2007

piata.jpgAsistăm la un adevărat exod. Mai tineri sau mai puţin tineri, mulţi români pleacă din ţara. Mirajul unei altfel de vieţi într-o altfel de lume unde să poată omul însemna mai mult pentru el însuşi, de a face mai mult pentru cei dragi ai lui, îi atrage ca un magnet pe cei mai mulţi. Desigur, nu toţi pot pleca. De exemplu eu, sau dumneavoastră. Dar chiar dacă nu am plecat, nu înseamnă că nu ne-am gândit măcar o dată la asta. Sau am fi plecat de mult, dacă ar fi fost copiii mai mari şi am fi avut cu cine să-i lăsăm. Sau dacă părinţii n-ar fi avut nevoie de noi. Sau mai ştiu eu ce alte motive ne-au împiedicat…

Cert e că ar fi altfel. Altfel, adică mai bine. Aici totul merge anapoda. Corupţia generalizată, hoţia înfloritoare, traiul pe spinarea altora într-o tranziţie care nu se mai sfârşeşte, toate astea te deprimă, îţi închid orice orizont şi te demobilizează. După fiecare perioadă electorală îţi spui : « Poate că acum… Poate că se va schimba ceva. » Dar vezi curând că e iarăşi amânată schimbarea. Acum ştii şi cum ai vrea să fie. Ca acolo ! Ca acolo unde, dacă munceşti, dacă te lupţi, trăieşti mai mult decît decent. Uite, cutare şi-a făcut casă nouă, cutărică şi-a luat maşină nouă, vecinul şi-a început o afacere… Şi toţi, cu resurse de acolo. Acest « acolo » la care visezi, unde speri să ajungi, într-o zi.

Te gândeşti cum ar fi, ce-ai putea realiza, daca ai pleca măcar cîteva luni. Aici nemulţumirea permanentă şi eforturile repetate şi zadarnice te-au îmbătrânit. Grija pentru copii, zilele de muncă obositoare şi prost plătite, dispreţul din partea şefului şi mesele sărăcăcioase de după toate astea îţi încarcă sufletul şi-l usucă. Îţi îmbolnăvesc trupul. Nu mai vrei aşa. Nici eu nu mai vreau.

Ei bine, eu ştiu o ţară extraordinară în care ţi-ar plăcea să trăieşti. Poţi primi cetăţenia. O ţară care nu are nevoie să-şi sacrifice locuitorii. O ţară unde se sacrifică Insuşi Conducătorul, pentru cetăţeni. Aici nu ai străzi curate? Acolo străzile sunt de aur. Da, ai auzit bine! De aur. Aici, lumina e puţină şi scumpă. Acolo orice colţişor e luminat. Nu ai unde să te ascunzi în umbră, acolo. Ca să nu mai vorbim de stres! Lipseşte cu desavârşire. N-ai ştiut niciodată ce e « pacea sufletului », aici. Te ţine realitatea într-un permanent război cu ceilalţi şi cu tine, într-o permanentă încordare. Simţi cum, şi în faţa celui mai neînsemnat ghişeu, ţi se urcă sângele-n cap. Acolo poţi vorbi mereu cu Domnul ţării, fără oprelişti. Da, ştiu că ţi-ar plăcea sa ajungi acolo.

Dar trebuie să îndeplineşti câteva condiţii. Poate nu sunt chiar cele mai obişnuite, ca în cazul celorlalte state care primesc emigranţi. Nu e nevoie să înveţi altă limbă. Acesta este un mare avantaj. Şi toate meseriile sunt bune. Sigur că e nevoie şi de tine, acolo. Condiţiile sunt altele. Ele vizează loialitatea ta de cetăţean. Ce ţară te-ar primi, ştiind că tu ai lucrat mereu împotriva intereselor ei? Că prejudicii imesnse i-au fost aduse, voit sau nu, de colaborarea ta cu duşmanul dintotdeauna al ei. Această ţară nu are o lege a extrădării din simplul motiv că nu are nevoie de aşa ceva. Vigilenţa autorităţilor nu permite intrarea cuiva care nu îndeplineşte condiţiile de loialitate. Acestea sunt:

a) să recunoşti că nu eşti demn de cinstea de a primi această cetăţenie, întrucât până acum ai acţionat, conştient sau inconştient, împotriva intereselor acestei tări, căreia i-ai adus prejudicii imense. Chiar Casa Regală a avut de suferit, ca urmare a acţiunilor tale. Această recunoaştere din partea ta este primul semn al seriozităţii intenţiei tale de emigrare şi o dovadă de supunere şi loialitate faţă de viitoarea ta ţară.
b) să-ţi ceri iertare pentru implicarea ta conştientă sau inconştientă în toate acţiunile de sabotare şi denigrare a intereselor ţării în care vrei să emigrezi şi să priveşti ca un favor nemeritat atât iertarea, cât şi primirea cetăţeniei; să renunţi la atitudinea arogantă a celui care se consideră lipsit de vină şi nedreptăţit. Ţi se vor prezenta toate dovezile incriminatoare necesare. Se ştie totul despre tine. Nu te poţi ascunde şi nu ai cum să induci în eroare autorităţile cărora te adresezi.

Acestea sunt cerinţele minime si a căror îndeplinire devine absolut necesară pentru toţi aceia care vor sa intre în această ţară minunată. Eu nu pot decât să-ţi spun că am început demersurile pentru emigrare şi nu e greu deloc. Dacă vrei cu adevărat să trăieşti acolo, nici pentru tine nu va fi greu.

Şi mai e ceva: oricine ajunge acolo poate intra, în virtutea îndeplinirii condiţiilor de emigrare şi a loialităţii sale dovedite faţă de noile autorităţi, în audienţă direct la Conducătorul ţării pentru a interveni în sprijinul oricăruia dintre cei rămaşi în vechea ţară, pentruca aceştia să poată emigra. Bineînţeles, după îndeplinirea condiţiilor enunţate deja.

Vrei să vorbesc pentru tine cu Regele?