La masa destrăbălării

octombrie 5, 2007

poza-in-fotoliu.jpgEram tânăr şi îndrăgostit. În culisele spectacolului care eram însă, cineva trăgea sfori urâte. Păcatul căuta să-mi compromită fericita vacanţă. Fiindcă tinereţea e o vacanţă fericită. Aproape că am fugit din uzina de excavatoare. Fără încuviinţarea şefului de secţie m-am prezentat la un concurs pentru un post de restaurator la muzeu. Am ocupat postul şi, fiindcă am plecat la concurs fără incuviinţare, n-au vrut sa-mi dea transferul. Am părăsit uzina cu 130i din Codul Muncii de atunci. Dar am putut apoi scrie şi citi după pofta inimii, în postul călduţ de la muzeu.

Toate achiziţiile de carte treceau şi prin mâinile mele. Ţin minte că am participat la inventarierea întregii biblioteci care aparţinuse lui Panait Istrati. Văduva lui, Margareta Istrati, donase muzeului cărţile şi mobilierul care aparţinuseră scriitorului. Atunci am făcut şi poza de mai sus. Dar toţi colegii, cu o excepţie sau două, în frunte cu directorul, aveau darul ăla de pomină: darul beţiei… Nu se vede bine, dar păcatul avea un fotoliu şi mai straşnic. Mă prinsese şi nu-mi mai dădea drumul.

Aşa că m-am molipsit. Nu puteam merge să-mi întâlnesc prietena dacă nu-mi făceam curaj cu o votcă. Nu puteam scrie o poezie dacă-mi lipsea berea. Aveam impresia că ieşeau poezii mai îndrăzneţe, dacă mintea plutea un pic… Şi ce era mai rău, dădeam reprezentaţii de cultură biblică la masa destrăbălării… Cine mai era ca mine?

Reclame

De ce ţi-e frică, nu scapi!

octombrie 5, 2007

Pe vremea când frica era casa mea, aveam o vorbă: „De ce ţi-e frică, de aia nu scapi”. Şi cât era de adevărată atunci…!  Aveam, cum spuneam, şi cum ne putem lăuda mulţi dintre noi astăzi, multe motive să-mi fie frică. Dar poate că unul dintre cele mai mari motive de genul ăsta era că nu mă voi realiza social, profesional, dacă nu voi face o facultate.

Am mai povestit aici… Tare mi-am dorit să urmez psihologia. Mă îndrăgostisem aşa de tare de psihologie, că nu mai citeam altceva decât tratate (şi acum , după mai bine de 30 de ani, îmi mai amintesc de Jean Piaget, de exemplu), iar în clasa a XII-a profesoara, doamna Urs, pe mine mă punea să ţin unele ore… Nici nu mă gândeam să nu intru la facultate. Dar ceva îmi tot spunea, ca un litmotiv: „De ce ţi-e frică nu scapi”.

Îmi era frică de ratarea vieţii în general, de faliment existenţial. Idolul meu eram eu însumi, mă închinam nevoii de slavă deşartă, de succese şi recunoaşteri, de afirmare a eului meu. Când tata m-a avertizat: „Dacă-L părăseşti pe Dumnezeu, El îţi va sta împotrivă!”, i-am explicat cum că eu eram tânăr, deştept, frumos şi talentat, aşa că nu avea Dumnezeu cum să-mi stea împotrivă.

Dar „De ce ţi-e frică nu scapi” a funcţionat. Cu câteva zile înainte de examen s-a desfiinţat facultatea de psihologie. Era în 1977. Nu am mai dat nici un examen de admitere atunci şi nici altă dată. Nu ştiu ce înseamnă „viaţa de student”. Am fost luat în armată, 2 ani. Apoi m-am calificat strungar într-o uzină. Făceam excavatoare… De ce-mi era frică nu scăpasem…


Făcătorul de idoli

octombrie 5, 2007

Nu mi-e frică de multe lucruri. Frica de Domnul este cel mai viguros şi cel mai frumos curaj omenesc: curaj în faţa vieţii, indiferent ce surprize rezervă ea, şi, ce e cel mai important, curaj în faţa morţii. Pentru că frica de Domnul înseamnă credinţă, înseamnă nădejde şi înseamnă, mai mult ca orice, iubire.

Nu-mi place să vorbesc mult despre mine. Dar nu am altceva la îndemână, ca să Se exemplifice iubirea. Cine m-ar vedea, ar râde. Ce iubire mai poate fi şi ăsta? Nici nu se poate mişca! O paiaţă umplută cu maţe! Ce exemplu poate să-mi dea el mie?

Nu, exemplul nu-l dau eu. Eu nu sunt decât o mărturie. Iar mărturiile-oameni sunt exemplele lui Dumnezeu. Şi nu mi-a fost uşor să ajung aşa. M-am împotrivit din răsputeri. Am fugit sau am umblat pe ocolite. M-am ascuns cât am putut în iluzii, făţărnicie, alcool, iubiri mai mult sau mai puţin ilicite, sub pretextul că aveam nevoie de experienţe pe care să le pot sublima în poezie. Îmi era mereu frică. Îmi era frică să trăiesc şi îmi era frică să mor. Ca-ntr-o poveste ramânească, undeva era o ameninţare: cădea drobul!

Frica presupune dependenţă. Dependenţă de lucrul de care te temi. Frica e o închinare la idoli. Nu sculptura face idoli azi… Aşa spunea cineva, că sculptura este facere de idoli. Nimic mai fals. Cel mai mare făcător de idoli e frica.