Balaam şi măgăriţa lui

octombrie 8, 2007

Poţi bate oricât de mult la anumite porţi, porţile propriei tale case, când nu eşti acasă şi n-ai cum să-ţi deschizi! Putea Toma să vadă oricâte răni de cuie, şi coasta cea străpunsă, oricât s-o fi privit, dacă n-ar fi fost în el „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, totul ar fi fost zadarnic.
Şi tot zadarnică, nevoinţa întru blestem a lui Balaam, căci poezia lui Dumnezeu, doar a lui bicisnică şi biciuită măgăriţă a văzut-o, iar el nici glas de neîndurare, nici strigăt de nimicire nu mai putu. Doar un vers subţirel de izbândă pentru corturile cele cu lumină pe ele, căci metafora de la Dumnezeu sminteşte meşteşugirile regilor.

Balaam cel biblic se credea călare pe situaţie, şi mai credea că situaţia nu-i decât o simplă şi încăpăţânată măgăriţă. Se înşela amarnic! Se întâmpla o mare poezie. Şi Balaamul nostru din şa fu zvârlit de un mare poet… Căci el biciuia, ignorant şi orb, însăşi clarvederea!
Nu vă obosiţi, nici nu plângeţi, dragi cititori, dacă n-aţi ajuns la toate capetele unei scrieri moderne… Poate că-i mai bine, decât să vă bateţi capul cu ea, să citiţi un text din Scriptură. Da, sigur este mai bine! Problema însă e că, dacă o facere omenească a cuvintelor nu ţi-a zis nimic, cum îţi va vorbi Cuvântul lui Dumnezeu? Dar să trecem…

Mulţi blamează (balaamează?!) scrisul creştin cu accente moderne şi postmoderne, tocmai fiindcă acesta se încăpăţânează să se oprească la vederea îngerilor, chiar pe drumul acela aşa de strâmt, că nu e loc de-ntors… Nu e nimeni, să deschidă ochii celor gata să scoată joarda şi s-o pună pe spinarea poeziei, fie condamnând-o direct, fie nepromovând-o, poate, poate, o muri de foame… Ce dacă nu-i decât măgăriţă şi nu-i dromaderă! Asta-i. Ştiţi ce-a făcut Balaam în final? A binecuvantat, aşa cum îi dăduse Domnul, o dată cu deschiderea ochilor spirituali. Ai lui şi ai măgăriţei…


Îi ştiţi pe Toti şi pe Argintaş?

octombrie 8, 2007

Era Rebeca mea de vreo 2, 3 anişori. Ne mutasem de curând de la bloc la casă. Îi plăcea să-şi scoată jucăriile afară, iar mie îmi plăcea s-o privesc cum se joacă. Era vară, în toiul teilor, in toiul luminii. Ea aranja şi deranja jucăriile explicându-i de zor lui Toti toată tărăşenia.

Toti venea în fiecare zi. Era o persoană foarte discretă. Nici nu-l vedeam. Nu-l vedeam eu, că Rebeca nu mai prididea cu explicaţiile şi controversa:
– Nu, Toti, masinuţa aiţi si păpusa aiţi, lasă, e bine asa… Ba nu, asa, acum era răţită si îi făţeam injecţie. Hai, fă-i tu, că eu mă duc la piaţă. Asa, Toti…

– Da cine e Toti, măi tăticule, am întrebat-o într-o zi.
– Stiu eu, Toti e cu care mă zoc.

Atunci am înţeles. Şi ştiţi ce am făcut? Am cerut Domnului şi eu un Toti. Nu-l cheamă tot aşa, îngerii au nume diferite. Pe Toti al meu îl cheamă Argintaş şi scrie poezii. Dacă mă vedeţi vreodată vorbind singur, să ştiţi că a venit Argintaş să ne jucăm. Când nu mă pot mişca îl rog pe Tata să-l trimită pe Argintaş. Când mă vede că mă târăsc, se târăşte şi el şi mă întreabă: „Cine ajunge primul?” Zice că îmi arată drumul spre Impărăţia cerurilor. Acolo ajungi dacă te faci ca şi un copilaş.


Îmi dau lacrimile

octombrie 8, 2007

Când mă gândesc, îmi dau lacrimile. Nu ştiu exact dacă sunt lacrimi de bucurie sau de altceva. Nici când mă gândesc la mine nu mă pătrunde aşa înduioşarea.
Şi n-a fost mai departe decât ieri.

Vorbeam cu fetiţa mea. Venisem de la biserică. Ea era cuprinsă de o bucurie pe care nu şi-o putea explica. Aproape că sărea într-un picior, de bucurie. Îmi dădeam seama că se întâmpla ceva. Nu ştia să spună decât „Te iubesc, tati!”, Te iubesc, tati!” Are aproape 16 ani.

„Asta se cheamă dragostea dintâi, Rebeco… Vrei să te botezi?”

Mă întrebase acum câtva timp ce trebuie să facă pentru a primi botezul. Atunci i-am spus că trebuie să se gândească foarte bine înainte de a face asta. Că e o mare răspundere. Că eu m-am botezat la 16 ani, iar la 19 plecam din biserică, amăgit de lume. Că eu m-am fript cu ciorbă, iar ea trebuie să sufle şi-n iaurt. Că botezul e un legământ între două persoane, făcut de faţă cu martori văzuţi şi nevăzuţi. Că eu nu mi-am respectat acest legământ atunci, dar Dumnezeu a fost credincios şi m-a adus înapoi… Dar m-a adus cu nuiaua, ca pe orice copil neascultător. Că n-aş vrea să se întâmple ceva asemănător şi ei… adică să aibe parte de nuia.

„Tati, da’ eu vreau să fiu sigură că orice mi s-ar întâmpla, El mă va aduce lângă El!”

Fii binecuvântată, Rebeco!

Fiţi binecuvântaţi cu toţi, dragii mei!