Unde aş vrea să locuiesc? II

noiembrie 30, 2007

Jucăm „leapşa” II

Înţeleg că trebuie să pasez „mingea” asta… Aşa că o arunc spre Alin. Între timp am mai scris o poezie. Până mă mai odihnesc…

Ei, mai e cineva care a primit şi a pasat aceeaşi „leapşă” către aceeaşi persoană! Înseamnă că trebuie ca unul dintre noi să se retragă, altfel Alin ar trebui să scrie în oglindă… Măcar arată bine! 

Reclame

Seninul vers

noiembrie 30, 2007

Seninul vers

Seninul vers al soarelui când ia
Marama umbrei de pe lume şi,
Din nou copilăria să mi-o dea
Mă cheamă-n taină într-un colţ de zi,
Îl scrii cu felul Tău de alfabet
Cum scrii cetăţi şi împăraţi şi vii
Cu pas turnat în legi ca un profet,
C-un vis pe care numai Tu îl ştii.

Seninul vers aş vrea să mi-l acorzi
Mărinimie-a veşniciei, har,
Cum curg din purpuri calzii voievozi
În larg al înserării sanctuar.
Să mi-l înscrii cu focul Tău pe tot
Ce-a mai rămas din mine peste lumi.
O rugăciune, Doamne, să mai pot
Şi Tu să poţi din mine să minuni.

Seninul vers ce-odat’ s-o nesfârşi
Clipind din ingeri noi şi cântăreţi
Ce n-or mai sta în candela de-aci,
Văzduh suit pe afumaţi pereţi,
Ci liberi vor chema îndepărtări
De Dumnezeu şi le vor arăta…
Ajută-mi, Doamne, a privi în zări
În care e îndepărtarea Ta!


Unde aş vrea să locuiesc?

noiembrie 29, 2007

Jucăm „leapşa”

Primesc cu plăcere provocarea pe care mi-o trimite A.Dama, mai ales că deja am răspuns aici cam în ce condiţii mi-ar plăcea să locuiesc. Bloggerii numesc astfe de provocări „leapşa” şi înţeleg că e un fel de joc. Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc, mai ales atunci când am avut libertatea să-mi fixez singur regulile.

A.Damei i-ar plăcea să locuiască într-un mugur de toiag cu „posibilităţi de metamorfoză în fluier”… Mie cred că mi-ar plăcea să mă stabilesc în altfel de mugur de toiag: din cel cu perspective de schimbare în toiag al lui Aaron, care a dat frunze şi flori şi a rodit migdale.

Încă ma mai gândesc dacă şi când să dau mai departe „leapşa” asta…

***
dar unde nu aş vrea unde nu aş vrea unde nu
în întunericul dintre pas şi cale în fereastra închisă a vieţii
când dă spre îngheţ în tunelul prejudecăţilor
tot ce e păcat să mă izgonească vreau să fiu
locatarul sfinţeniei şi ivorul slavei când deschizi uşa Tu
pofteşte rob bun în bucuria Stăpânului casa cea adevărată

ţara cea adevărată e veşnicia în rest cad stânci
alunecă terenul încrederii neunse cu untdelemn
dă-mi repartiţia Doamne eu acolo doresc nu
unde nu aş vrea unde nu aş vrea unde nu


Impresii poetice

noiembrie 26, 2007

A cincisprezecea replică

De ce poezia nu trece prin stomac

Mulţi spun că poezia trece prin stomac. Aşa şi e, când nu trece prin inimă… Iar atunci nici nu mai e poezie. Prea a înlocuit lumea asta viaţa spirituală cu de toate altele, de a ajuns să se închine la „fabrici şi uzine”, shoping, marketing şi alte ing-uri făcătoare de bani…

Poezia poate fi mâncată şi băută. Cel mai frumos exemplu de astfel de poezie e Cina Domnului. 

TS:
Poezia se mănânca, se bea, sau se trăieşte?
IP:
Se bea şi se mănâncă, se trăieşte,
Se-ngurgitează lacom toat-odată
Realitatea suptă-mpărăteşte…
Apoi se scoate-un strigăt dintr-o piatră.

***
apoi am scos un strigăt înalt ca o umbră a soarelui în eclipsă
mulţi spuneau că făceam poezii eu doar strigam de durere
ploaia nu trece prin copaci decât după ce se îngroapă
adânc la rădăcinile lor adică e o poezie care se bea
ca şi bobul de grâu care e poezia ce se mănâncă

de nu pot sălta singur macaraua care mută realitatea
degeaba strig degeaba doare degeaba sorb
pilonii aerului pe unde treci lumea se-groapă fiecare
în propriul stomac antifonat eu scriu din ce în ce mai încet
că şi aşa mă auzi numai Tu


Impresii poetice

noiembrie 26, 2007

A paisprezecea replică

Cum ar arăta mâna care ţi-ar împlini viaţa?

„Toate aceste lucruri, doar mâna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa.” Isaia 66:2a 

TS:
Cum ar arăta mâna care ţi-ar împlini viaţa?
IP:
Ar avea degete ca poruncile împlinite,
Ca jertfele mistuite de comete de duh,
Mâna aceea cu riduri clipite
Şi cu mâgâieri pe văzduh.

***
eram pe acolo aşteptând clipa mea
o clipă ca toate cărările neumblate abia după aia
începeam să clipesc şi să ţip de mine însumi ca de o torţă
abia după aia m-a luat iubirea la întrebări

şi n-am ştiut ce să-i răspund nu am ştiut Doamne bun
cum să tocesc cu mine calea lactee a sângelui ca să ajungă
pentru toţi nu am ştiut să-nfrânez curgerea pietrei şi malul cu ierbi
nu l-am păscut fiindcă eram prea mândru adică eram
carnivor de mândru ce eram Doamne revarsă-Ţi
mâna pironită şi fruntea din spini şi învaţă-mă
un Mângâietor un Mijlocitor


Impresii poetice

noiembrie 25, 2007

A treisprezecea replică

„Multe lucruri nasc în inimi / şi cu inimile pier”…

Tot ce ne doare, dar şi tot ce ne încântă, tot ce-l străluceşte, dar şi tot ce-l întunecă pe om vine din inima lui. De aceea nu e nimic care să-l doară mai tare, sau să-l bucure mai mult decât propria lui inimă. Cea care-l întristează ori Îl încântă pe Creatorul, pe Cel ce nu se uită la faţa omului, oricât ar fi ea de încruntată sau zâmbitoare, ci mult mai adânc, la inima lui… 

TS:
Ce doare cel mai tare într-o viaţă de om?
IP:
Doare, să te acunzi de flori şi cer
Şi prin ruptura inimii să nu
Mai fii decât un propriu, mare ger,
De care-ai îngheţat ţipând, doar tu…

***
era gata să plâng când ai strălucit tot
aşa deodată şi am uitat din toată inima că eram
nădejdea îşi sumeteca mânecile şi cocea pâini
credinţa deretica zâmbitoare mai era dragostea
care făcea câte ceva cu mine de nu ştiam
cum am uitat deznădejdea de până mai ieri

voiam să dau un nume priveliştii cu îngenunchieri
nu e necesar mi-ai spus priveşte înainte şi tot
înţelesul îl aşterni ca pe alei stropi stingheri dintr-o ploaie cu zori
vino să bem încă un înger încă un zbor vino să ştim 


Impresii poetice

noiembrie 25, 2007

A douăsprezecea replică

Iubirea tace şi face

Un cântec de dragoste e ca aripa deschisă a unei păsări în zbor. Nu ştiu dacă îi trebuie rostită plutirea, nici nu cred că poate fi rostită… Poate fi plutită şi atât. Iubirea doar rostită, doar cântată, nu înseamnă nimic. E ca pomenirea unui mort. Asta se întâmplă atunci când omul nu se iubeşte decât pe sine.

Iubirea trebuie trăită. Când e trăită, iubirea tace şi face. Cum explicam aici

TS:
În ce limbă ai vrea să-ţi exprimi cântecele de dragoste?
IP:
De le-aş avea, dacă le-aş şti,
Acele cântece mirese,
Graiului tăcerii l-aş vorbi,
Cu aripile înţelese.

***
aduceau de la puţ apă femeile satului
zburau speriaţi de întindere pitpalacii
în colţul plopului era fluviul împăturind
aerul şi dându-l deoparte

nimeni nu vorbea despre soare
el tăcea şi făcea cald în pâini miezul grâului
o fetişcană a clipit din pistrui şi s-a dus
cu cobiliţa pe umeri până în vis

numai cine spune pe înţelesul aripii vântul
ştie câte ceva despre iubire
şi pe înţelesul sângelui crucea