Psalmul de sub perfuzor 14

august 8, 2008

Geana de lumină era de la salonul vecin, iar noi, aliniaţi ca ştiucile după un pescuit îmbelşugat, ne potriveam ceasurile de parcă ora venea întotdeauna la fix. Ezitam să înţelegem ca atunci când mănânci migdale amare. De la inimă împotrivă, scări coborâte de oameni înfrânţi lunecau. Doamne, deschide fereastra!

Şi susurul blând şi subţire înfoia cearşaful murdar al trupului meu, deschizându-l ca o ecografie. Doamne, spune-mi şi mie: a mai rămas acolo măcar o tăcere adâncă, o alăută de înger călător, un pieptene sfânt pentru pleata iubirii? Oh, nu! Nu, omule, nu. Nu ştiai că numai Eu pun la loc dislocarea-nţelegerii?

Peste asfaltul încins de afară venea taxiul plecării cu îngerul la volan. Mai ştiu adresa? „Căci Eu mă duc să vă pregătesc un loc, pentru ca unde sunt Eu să fiţi şi voi cu mine.” Ora se făcea zi şi ziua se făcea împletire de diamant. Nu mulţi aveau speranţa pe dinafară. Trebuie să ieşi din operaţie, mai întâi…