Psalmul de sub perfuzor 16

august 11, 2008

Atâta am chemat Numele Tău în inina mea, că teancuri de îngeri abia încăpeau. Fiecare era cât o fericire deplină, iar eu mă închinam tresărid ca o dimineaţă de mai, din rândunici. Doamne, mare e zborul Tău peste inima mea. Dă-mi târcoale ca unui cuib şi mă locuieşte!

Când îmi era gata să cad, ca unui pui, aduceai sub mine un nor de smarald, sau de porfir, sau de jad, că nu cădeam decât până la genunchi, cădeam pe genunchi, cădeam deodată, de o lacrimă. Apoi făceai minunea şi se strâmbau vecinii de zâmbetul meu, sau tresăltau munţii.

Stoarceţi-mă, ani, ca pe buretele îmbibat cu oţet şi cu fiere, dar stoarceţi-mă pe buzele Lui, ca să mă guste şi gustul să-I rămână în moarte şi în înviere, până ajung eu, că tare sunt rău şi El viaţă! De aici încolo e dor de o coborâre de pe cruce ca o lăsare la vatră a morţii. De aici înainte cresc maci.