Îngerul… fragment 13

august 15, 2008

Trebuie neapărat să merg mai departe şi voi merge. E grea crucea, e greu pământul sub tălpi. O ţară de răni peste care a crescut poporul de răni… Trebuie neapărat să tremur pentru fiecare cuvânt care învaţă să zboare şi, Doamne, ce de cuvinte rămân răni grele, deschise, însângerate! Ele nu merită să înveţe să zboare?

Tu ştii singur cum faci aerul care pluteşte, la câte aripi se împarte o pasăre, sau la câte cuvinte se împarte o poezie ca să mai şi rămână din ea o dungă de linişte care tremură fiindcă trebuie neapărat să meargă mai departe, mereu mai departe. Tu şi numai Tu ştii cum se face, pentru viaţa sufletului, circuitul mântuirii în natură.

Plângi, domnule doctor, mai plângi. Numai când vin dintr-o uriaşă tăcere, cuvintele pot fi auzite. Auzite cu toate îndeletele, curate cum e lacrima în ochiul ei… Şi mă prostern în inima mea pe genunchi, împreună cu el.

Am vorbit şi zalele ne-au picurat la picioarele Tale şi văile numitu-ne-au ai morţii. Numai rugăciunea ne-a acoperit ca o pajură, ca o pajişte privirea, până sus. Intrăm plângând în circuitul mântuirii, ca o închinare curgătoare de om şi de mir. Ca o sabie pătrunzând în martir…