O suferinţă cu sceptru

ianuarie 5, 2010

O moarte grabnică, necruţătoare, sălăşluieşte în mine. Mă încolăceşte metodic, cu braţe lungi şi oarbe. Doamne, de ce am fost eu mai rău ca alţii?

Îmi privesc cărţile şi cred că înţeleg câte ceva. Citesc Scriptura şi mă încarc de speranţă. Oare suferă credinţa mea?

Îl iubesc pe Domnul şi îmi pun tot felul de întrebări. Vă iubesc pe voi şi, dacă aţi putea da vreun răspuns, v-aş pune aceleaşi întrebări. Dar răspunsurile îmi vin sub formă de suferinţă. Şi asta , nu de acum, ci de mereu.

Depind numai de minunile Lui. Ştiu că nimic altceva nu se poate împotrivi bolii apărute ca din senin, ca o suferinţă cu sceptru. Mă obişnuisem cu suferinţa, era ceva cunoscut, ceva devenit familiar, puteam scrie şi poezii pe seama ei… Dar aşa, nu mă mai pot gândi decât la durere, febră, planuri pentru testamentare abandonări şi cum să fac să ajung până la toaletă.

Dar El ştie toate astea. Facă-se voia Lui!