Pui zilele ca fructele într-un pom

ianuarie 3, 2009

***
pui zilele ca fructele într-un pom
şi vin viermii durerii de sâmbură până la desfrunziş
iar eu întreb despre alcătuirea anotimpului
din cocori şi alte alea ca nostalgiile

e mai greu să explic glezna vântului luxată de vele pe mare
cum ar fi o călătorie în galerele îndrăgostirii intergalactice
cu toate sentimentele în alarmă ca un mare pavoaz fluturat
peste amiralul îndoielii de tine însuţi

Doamne trec timpul de parcă aş trece clasa
şi fulg încet de la un colţ la altul al privirii
în ansamblul iluziei şi al uitării în oul micului dejun
până la gulerul scorţos al ceaiului din coajă de albastru

de acolo pătrund în existenţa mea
ca zaheu între crengile sicomorului
că vii si că nu am hrănit trandafirii că şi ei
au ghimpi de atâta frumuseţe îndoliată

aşa că mere-mă şi sicomori-mă şi alt anotimp îndurat
cand pui zilele ca fructele într-un pom


Calendarul lui Dumnezeu

decembrie 31, 2007

Iată începutul unui nou an. Anul de graţie 2008. Să ne urăm binevoitori toate cele bune şi La mulţi ani!, apoi să uităm de el, trăindu-l.
  
E suficient să punem un calendar pe perete sau pe birou ca să ştim ce zi e şi cum stăm cu planificările, când ne programăm cutare sau cutare activitate, sau concediul de odihnă…  Dar la calendarul lui Dumnezeu ne-am gândit? Dacă nu, e timpul să-l întrebăm pe Evanghelistul Matei, care ne relatează ce ne spune Domnul Isus despre calendarul acesta.
 
Niciodată, vremurile descrise ca “vremea lui Noe” n-au fost mai aprig manifeste, mai aprins colorate, ca acum. Lumea se desfată din plin în mizeria sfidării voii divine, aproape toţi oamenii, de la cele mei fragede vârste până la senectute, caută distracţii şi împliniri ale unui sine prin definiţie corupt, egoist şi rău.
  
Sentimentalismul impus ca normă a înlocuit trăirile responsabile. Când ajutăm, o facem ca să ne simţim noi bine, nu contează prea mult aproapele… Ca să fim văzuţi, sau dintr-un spirit gregar specific…
 
Structurile societăţii de consum înăbuşă eforturile apropierii unei anumite condiţii spirituale, către care însă tindem. Dovadă sunt multele religii şi “mişcări spirituale”, atâţia şi atâţia hristoşi mincinoşi…
  
Chiar şi noi, cei ce ne declarăm credincioşi, împărţim realitatea în umană, pe de o parte, cu regulile corespunzătoare lumii şi cu eforturi din partea noastră de a-i conveni, şi în realitate spirituală total deosebită, pe de alta, care tinde din ce în ce mai mult către o activitate de duminică, fadă şi de multe ori –  şi pentru mulţi – plictisitoare.

Dar vedem lumea grăbindu-se spre undeva cu paşi mari, din ce în ce mai mari. Oare nu sunt acestea zile în calendarul lui Dumnezeu? Oare nu avem nevoie mai mult ca niciodată de semnele clare, vestite cu trâmbiţe apocaliptice, ale apropierii salvării, ale revenirii Împăratului lumii…?
 
Naştem copii, ei ne aduc nepoţi, fiecare generaţie e o zi în acest calendar. Şi filă de filă, el pătrunde-n ceva ce numim istorie şi nu înţelege niciodată deplin, dar ne facem mereu că-nţelegem… Oare nu rupem ultima filă? Oare nu vine acum Anul Nou? Anul cel Nou din calendarul lui Dumnezeu…? Când nu „La mulţi ani!” se va spune, ci ” La multe şi cu Domnul veşnicii!”?