Lupta cu ispita

iulie 30, 2008

Ispita nu e păcat. Dar ispita poartă în virtual păcatul şi moartea.

Adam nu era cum suntem noi azi, la început. Nici nu avea cum să vadă răul… Era ceva total străin de el. Vedea şarpele, da, doar el îi dăduse nume. Pe acest animal l-a ales răul pentru a se revela şi a-şi face simţită prezenţa. Poate şi fiindcă era purtător de otravă. Ce altceva se poate identifica cu răul mai profund decât otrava distrugerii şi a morţii? Răul se făcuse atunci, înainte de Cain. De atunci „dorinţa lui se ţine după tine”. Aceasta este ispita: dorinţa de a te simţi bine… prin rău.

Dumnezeu numeşte ascultarea de o astfel de dorinţă, „păcat”. Aşa că putem şti ce este, de unde vine şi cum se manifestă păcatul. Gândirea nu este păcat, dar rezultatul ei poate fi. De ce? Intervine subiectivitatea. Adică altceva decât ai fost creat. Păcat este orice intră în contradicţie cu acea condiţie umană perfectă, creată de Dumnezeu. În dosul lui e cineva care face ca gândurile omului să pornească de la realitate, dar să ajungă la împlinire cu totul altundeva decât normal.

Vestea cea bună este că orice ispită poate fi depăşită prin puterea omului. Cum se face asta?

Orice ispită e însoţită atât de potenţiala cădere cât şi de potenţiala izbândă. Numai voinţa noastră face diferenţa. Vrei să fii biruitor în lupta cu păcatul, care e boldul morţii? Atunci învaţă să lupţi cu ispita!


Am putea muri pentru Domnul? Dar să trăim şi să luptăm pentru El, am putea?

martie 24, 2008

Am asistat aici şi aici la secvenţe din filmul Quo vadis în care erau prezentate clipele martirizării creştinilor în arenele romane. Cumplite clipe… Ne-am recules, privindu-le, ne-am întrebat şi ne-am răspuns, am pus în balanţă mintea, inima, voinţa şi sentimentele noastre, credinţa, nădejdea, dragostea noastră… Oare noi am putea muri pentru Domnul nostru? ne-am întrebat…

Dar oare cât de apţi suntem să trăim pentru El? Să luptăm şi să învingem pentru El?

Scena prezentată acum e una „tare” de tot! Poate cea mai tare scenă din carte (am citit-o prima dată acum 40 de ani), filmul nu reuşeşte atât de bine.

Apare Ursus, sclavul frigian al Ligiei. Adoptă atitudinea de dedicare si de încredere în faţa morţii care îi caracterizează pe creştini.

Apoi apare Ligia, legată pe spinarea taurului. Este foarte bolnavă. Fusese inventat un adevărat spectacol pentru moartea lor…

În tribună, Vinicius, care Îl primise pe Domnul şi mărturia creştină şi o iubea mult pe Ligia, se roagă.

Ursus luptă pentru stăpâna lui. Întotdeauna un creştin adevărat va lupta pentru cei dragi, cu toată puterea lui. Iar Dumnezeu nu va sta degeaba.

Creştinul va lupta mai puţin pentru bunăstarea proprie, mai puţin pentru siguranţa proprie, cât pentru ceilalţi, pentru cei pentru care Dumnezeu l-a făcut responsabil.

Vinicius, în tribună, luptă în rugăciune pentru iubita lui. Dumnezeu luptă pentru ei toţi. Planul Său este salvarea lor, dar ei trebuie să lupte. Şi trebuie să lupte în Hristos! „Hriste!” strigă Vinicius în rugăciunea lui.

Când Ursus doboară taurul, Vinicius merge lângă cei doi, descoperindu-şi credinţa şi iubirea. Mulţimea rămâne impresionată şi pledează pentru viaţa celor trei.  Nero este forţat să se conformeze.

Tu ce ai face pentru cei dragi ţie?


„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu…”

octombrie 28, 2007

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu…” Frica sau curajul, slăbiciunea sau puterea, boala sau sănătatea, frigul sau căldura, sărăcia sau averile, prietenii sau duşmanii, apa sau focul, ploaia sau seceta, toate. Toate sunt la fel de bune atunci cînd omul îşi schimbă condiţia cu cea dorită de Dumnezeu.

Cum? Nu ştiu… Dar ştiu că avem un Dumnezeu minunat care nu numai că a promis asta, dar ştie şi cum să o facă.  Îmi este de ajuns. Când omul îşi încredinţează viaţa în mâna Domnului, el ştie că poate face ceea ce nici nu şi-ar fi imaginat înainte. Nu ştie cum poate, dar ştie că poate.

A fost o vreme când Bibliile trebuiau introduse în România şi distribuite în cele mai periculoase condiţii, datorită interdicţiei instituite de către autorităţile comuniste. Ţin minte câtă frică şi cât curaj vedeam că se înfruntau în inima tatălui meu când primea, ascundea sau transporta şi distribuia o asemenea „marfă”…

Ceea ce nu înţelegeam atunci era credinţa lui în voia lui Dumnezeu, cea care făcea din sentimentele umane slabe, nevrednice, contradictorii, cea mai de temut armă împotriva celui rău… Aveam să înţeleg asta mai târziu, deja am spus cu ce preţuri. Mă întreb, dragi cititori, şi vă întreb ce este frica şi ce este curajul, când le proiectezi în absolut?

(Fragment din eseul exegetic „Sabia Domnului…”)