Crăciun fericit! şi La mulţi ani!

decembrie 25, 2008

Fie ca, de la cel dintâi scâncet şi până la ridicarea în slavă, Pruncul să vă umple cu viaţa-I şi cu binecuvântările Lui!


Crăciunul – vreme pentru amintiri (1)

decembrie 21, 2008

Am de făcut câteva urări mai speciale, cu ocazia acestori sărbători. Una dintre ele este pentru autorul şi interpretul piesei de mai jos. Nu ştiu dacă are mesaj de Crăciun, nu l-am întrebat şi nici nu cunosc ebraica.. Pe mine m-a uimit mereu dorinţa lui de a învăţa ebraica. Precum şi aia de a cânta. Şi trebuie să recunosc, o face superb!

Când îmi amjintesc serile de colind din copilărie, nu se poate să nu-mi aduc aminte de el. Nu era porţiune cu gheaţă să nu încerce să rupă blancheurile pe care tata le punea la încălţările noastre. Şi cânta, Doamne, ce mai cânta! Lui vreau să-i doresc o naştere de Prunc într-o inimă zvârlugă, plină de gheţuşuri pe care pruncii zboară bucuroşi…
Lui, fratelui meu…


Crăciunul – Persoană

noiembrie 30, 2008

Apoi Crăciunul este mult mai mult decât un ideal: El este o Persoană. O Persoană care vrea să se nască! Noi nu am ales dacă să ne naştem sau nu, alţii, părinţii noştri au ales asta. Dar El, Crăciunul Isus Hristos, El singur a ales zicând “Iată-mă, trimite-mă!” Şi a ales şi locul, stabilit de însăşi esenţa Sa duhovnicească: acel centru vital al fiecărui om, inima lui. Deci Crăciunul este o Persoană care vrea să se nască în inima mea. Iar eu împodobesc un brad, fac cumpărături, mănânc şi beau, fiindcă e sărbătoare. Cineva, cândva, undeva, s-a născut pentru aşa ceva…?
Numai atât să fie?
Şi trec de la o realitate la alta ocolind exact ceea, sau mai exact pe Cel ce ce m-ar îmbogăţi, m-ar linişti şi m-ar umple cu adevărat de „Spiritul Crăciunului”… Fug de Însuşi Crăciunul, de Persoana Sa binecuvântată.


Crăciunul, unde e?

noiembrie 29, 2008

Am văzut nu demult jocul unui copil care, foarte serios, însă, căutat fiind de mama lui, îşi punea mâinile la ochi ca să nu fie găsit. Aşa credea copilul, că dacă nu mai vede, nu este văzut.

Oare câţi dintre noi nu procedăm aşa, ca acest copil, numai din dorinţa de a nu fi văzuţi de Dumnezeu? Mai ales acum de Crăciun, când înţelegem măcar puţin că “spiritul Crăciunului” înseamnă altceva decât petrecerea tradiţională, sau îmbuibarea noastră ocazională?
Unde eşti tu, de Crăciun? Te ascunzi după propriile degete? Fiindcă asta facem, cei mai mulţi dintre noi. Neglijând mai mult sau mai puţin conştient aspectul esenţial, dătător de viaţă şi de pace şi odihnă, al sărbătorii, ne aglomerăm, ne acoperim cu “degetele” pregătirilor “de Crăciun, cu mărfuri şi cumpărături de tot felul, considerând aceasta a fi datoria noastră, singurul mod prin care am putea răspunde ofertei cereşti…

Ce greşeală! Când îngerii, la Naşterea Mântuitorului, au anunţat rostul venirii Lui în lume, au vorbit despre “pace pe pământ”. Şi iată, oamenii alungă singuri pacea din inimile lor şi din ale altora, pentru a face loc conflictelor şi intereselor lor meschine, pur pământeşti, cele care au caracterizat întotdeauna condiţia omului căzut.

Vom şti să răspundem corect la întrebarea “Unde e Crăciunul nostru_” dacă ne uităm atenţi la locurile pe care le frecventăm de Crăciun. Adică dacă răspundem mai întâi la o altă întrebare mult mai simplă, mai pământească şi mai edificatoare: “Unde sunt eu de Crăciun?” În care loc mă aflu şi care loc îmi procură mie bucurie, plăcere, destindere, în aceste zile sfinte? Fiindcă “pace pe pământ”, numai părtăşia cu Cel născut şi cu vestitorii Săi mi-o pot da. Aşadar,dragul meu, unde e Crăciunul tău?