Gând de trist

mai 16, 2009

Cum îşi cuprinde ceru-nvelitoarea
Dorind de păsări şi de aştri lucii?
Mai sus de el, cum se ascunde marea
Ca fără forma trupului nălucii…?

Nu spun nimic şi spusa toată-i gata,
Nu ştiu nimic şi neştiut rămân.
Străpunge-n sine aerul săgeata
Cu zgomot moale ca un pom bătrân.

Se lasă tristă seara pe solstiţii,
Trec oi la pas pe veştede alei…
S-a-mpotmolit în frig nervura viţei
Şi s-a ascuns în mine umbra ei.

Aşa că tremur ca o-ncheietură
De ploaie scursă pe ferestre şui.
Mai e, din drum, o biată muşcătură,
Dar umblet nu mai am şi umbră nu-i.

Doar ceru-l văd mereu apropiere,
Mereu venire şi mereu rămas…
Măsor cuvântul cu o grea tăcere
Şi alergarea toată cu-un popas.


Dacă nimeni nu s-ar sinchisi de existenţa tristeţii

ianuarie 21, 2009

***

dacă nimeni nu s-ar sinchisi de existenţa tristeţii
din frunzele de stejar când vine toamna
ca un tanin ar tragerilor de timp şi de spaţiu
ca o reglare de euharistii în eter

dincolo de care veghează din planete Dumnezeu
urcuşul Său spre durere nu impresionează mai mult
decât dacă ar fi propria noastră durere neînţeleasă
ce absurd să mănânci mere şi să nu ştii nimic despre sâmburi

ce absurd să întrebi înserarea despre execuţia de mâine
ca şi când floarea de tei n-ar avea gâdele ei
doar să trăieşti frumos ţi se cere şi să duci la păscut libertatea
până când ar zâmbi din toate eşafoadele ei inocenţa

dacă nimeni nu s-ar sinchisi de existenţa tristeţii
lebedele ar vâna trestii peste care se zbate apusul


Fântâna în clocot 03

octombrie 14, 2008

***

eh sacul şi petecul zise cişmeaua turnând
bolboci sălcii în ciuture stinghere
orice pământ e-n două emisfere
cu una mă-nvelesc mereu când plâng

de-atunci o mângâiere îmi tresare
de câte ori zăreşte zâmbet trist
de-un dans patetic şi artist
în ochii tăi cu măslinită zare

asurzitoare lună nu mai toarnă
pe umbre adâncimi de întrebare
şi nici nedumerirea-mi nu tresare
de-a razei sale lunecoasă goarnă

când mă ridic rămâne-n praf un loc
atât am fost şi nu mai e sunare
de mine prin foite calendare
când ochii spre perete îmi întorc

***

de ce pe unul verde pe altul iarbă
ca la şah nebunul şi turnul pe aceeaşi tablă
sau în viaţa de zi cu zi întâmplările
când le adună mirările
să Ţi le arate ca în profeţite miresme
cu rupte catapetesme
de-a lungul fiecăruia cu simţirea înăbuşită
de umbra lui înghiţită
Doamne dărâmă soclul şi mă termină cu un versant
de golgotă şi de celălalt