Picură frunze

septembrie 1, 2008

***

picură frunze nimeni nu ştie
cum se desprind din culoare şuvoi
parcă aş scrie o poezie
pe foi de iarbă direct cu ploi

picură toamna parcă-i la capăt
viaţa aceasta de care întreb
parcă aş scrie în clopote dangăt
şi-n luminişe direct cu cerb

lumea tresare de somn se-nclină
visele-n oameni nu-s decât fum
parcă aş scrie mers de felină
pe faptul serii direct cu drum

parcă e rugă întreg seninul
parcă-i pământul la ceruri dus
în lacrimă parcă rostit e aminul
şi-n şoapta din urmă parcă-i Isus


Omul ruginiu

mai 10, 2008

Alunecă-n toamnă un om ruginiu,
De parcă-i o frunză de brusture.
Stropi mari de-ntuneric de el se aţiu
Şi-ncepe tăcerea să-l usture.
 
Duce cu sine un palat de amar
Şi un iaz de-ntristare pe margine.
Sare adesea din habar în habar
A lui străvezită imagine.
 
Tac de acolo şi de nicăieri
Rare-ale lui dumiririle…
Doamne, cu ce nestemate puteri
Tu poţi să îl lege iubirile?
 
Îl ridici şi îl pui într-o naştere iar,
Un copil e acuma, un gângure…
De un Duh de la Tine l-ai făcut sanctuar
De o mare căinţă el plângure…
 
Şi iese din toamnă un om  ruginiu
Şi nici el nu mai ştie că iese.
Ca şi cum îl urmează, de el se aţiu
Fericite miresme mirese.