Care adoarme martirii

martie 20, 2009

Turma luminii iese azi la păscut planete,
Cuprinderea se încovoaie spre dimineţi,
Soarele parcă e îngerul clipitor de paiete
Clocotite la margine de pomeţi.

A curs într-o secundă un albatros
Cu marea toată întoarsă către şofran
Pe un mal subit şi drăgăstos
Unde vin întrebările an de an.

Dumnezeu ţinea răspunsurile într-un sertar
Din sufrageria dragostei minunate.
Doamne, fă-mă atât de neînsemnat şi arar
Şi fă-mi iubirile răspicate

Încât să intru în har ca o corabie
În ceaţa unui fiord de la căpătâiul zâmbirii.
Despică-mă în aur curat ca o sabie
Care adoarme martirii.


Impresii poetice

noiembrie 2, 2007

Afară a ieşit soarele. În cameră se simte ecoul lui. E ora prânzului şi aştept să mă cheme la masă. Aşa Te chema şi pe Tine mama Ta? Te încălzea acelaşi soare, deşi ştiai că vei muri? Ce pot să înţeleg din toate astea? Sau e suficient să simt…?

***
deodată soarele m-a lovit ca un ecou al luminii
deodată ziua era ca mama când mă cheamă la prânz
deodată s-a micşorat mărăcinele din talpă
şi rana din priviri s-a vindecat

acum văd altfel ridul de după colţul blocului
zdrăngăne ca un tril de privighetoare ascuţirea
sabiei Duhului nimeni nu e foarte interesat de traiectoria Lui
eu mănânc învelişul invizibil al binecuvântărilor
cu toţi dinţii

şi mă întrebi de ce nu am carii
mă întrebi de ce nu postesc