Toate avansările sunt un pas către moarte, dar numai unele vorbesc despre ea

noiembrie 12, 2008

Până acum, handicapul meu era accentuat, acum e gradul 1 grav şi permanent, declarat aşa de către Comisia de reevaluare. Dar, în continuare, îmi ridic patul şi umblu! E adevărat că e greu, însă Dumnezeu Şi-a trimis pe îngerul Său care mă ajută. Va veni vremea să vorbesc despre asta, odată şi-odată, dacă încă va mai fi pat de ridicat pentru mine, pe pământ… Şi poezie de scris… Că n-am de gând să renunţ la asta, orice s-ar întâmpla.

Azi-noapte mă rugam şi Îl întrebam pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă asta? E de bine, sau e de rău? Ce e dincolo de gradul 1? Gradul 0, nu? Capătul, adică…” Prima întrebare pe care mi-a pus-o Preşedinta Comisiei de reevaluare a fost nu „Cum sunteţi? Cum vă simţiţi?”, ca de obicei, ci „Aţi mai scris ceva?”. Asta, fiindcă data trecută i-am dat una dintre cărţile mele. I le-am dat acum şi pe ultimele două, adică pe cele mai recente.

„Ei, da!” mi-am spus azi-noapte, „asta e! Rostul meu e să-L slăvesc pe Domnul meu, pe Cel care face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. De ce aş face altceva acum, când pot face mai mult, odată avansat în grad?! Că, până la urmă, toate avansările sunt un pas către moarte, dar numai unele dintre ele vorbesc clar despre ea…”


Psalmul de sub perfuzor 16

august 11, 2008

Atâta am chemat Numele Tău în inina mea, că teancuri de îngeri abia încăpeau. Fiecare era cât o fericire deplină, iar eu mă închinam tresărid ca o dimineaţă de mai, din rândunici. Doamne, mare e zborul Tău peste inima mea. Dă-mi târcoale ca unui cuib şi mă locuieşte!

Când îmi era gata să cad, ca unui pui, aduceai sub mine un nor de smarald, sau de porfir, sau de jad, că nu cădeam decât până la genunchi, cădeam pe genunchi, cădeam deodată, de o lacrimă. Apoi făceai minunea şi se strâmbau vecinii de zâmbetul meu, sau tresăltau munţii.

Stoarceţi-mă, ani, ca pe buretele îmbibat cu oţet şi cu fiere, dar stoarceţi-mă pe buzele Lui, ca să mă guste şi gustul să-I rămână în moarte şi în înviere, până ajung eu, că tare sunt rău şi El viaţă! De aici încolo e dor de o coborâre de pe cruce ca o lăsare la vatră a morţii. De aici înainte cresc maci.


Să-I spun pe Nume

aprilie 13, 2008

Să-I spun pe Nume ar fi ca şi cum
Cu lancea aş putea ţintui norii.
Sau plasa retiarului s-o pun
Gladiator pe zâmbetul splendorii.

Să-I spun pe Nume? Către El urcând
Atâta doar cuvine-se a fi…
Cu pasul meu desprins de la pământ
Ascensiune înspre veşnicii.

Înveşmântat în carnea mea cum sunt,
Săpat de râul morţii defileu,
Pe munţii nenumiţi, cu mers cărunt,
Îl pot ajunge eu pe Dumnezeu?

Doar dragul Lui de inimă de om,
Doar faţa Lui, pe mine când îmi plec
Către ţărână chipul, ca un pom
Cu închinarea, rod melhisedec,

Abia atunci şi doar aşa Îl ştiu,
Doar mângâiere şi deznodământ
A tot ce-n lumea asta este viu…
Iubirea care vine pe pământ.

 


Psalm de slavă

februarie 11, 2008

Când aripi rup din zbor câte-un hulub
Şi îl aştern aşa de lin privirii,
Atuncea, Doamne, mă visez un cuib
La căpătâiul preahălăduirii.

Atuncea vreau, din aerul ce-l sorb
Să mă desfăşuri ca pe o mantie
Un sceptru orizont suit din colb
Şi drept şi tandru ca o poezie.

Un psalm de mine răsfirat pe ani
Să scriu cu pana unui sentiment
Sau cu albaştri îngeri diafani,
Ca ape limpezi pe un continent.

Un psalm de slavă cât incendiul cel
Al unei inimi arsă de iubiri
Aş vrea să fiu… Iar glas să fie El
Să-mi facă flăcări din mărturisiri.