Dacă n-ar fi seara să Te ascundă în raze lungi

ianuarie 12, 2009

***
dacă n-ar fi seara să Te ascundă în raze lungi
şi podiumul plopilor să Te înalţe
aş verifica întâi umbrele apoi aş sări în grădini de n-am-ce-face
până s-a înopta de-a binelea către mâine

dar Doamne leneşa vuire de măslini veni să mai stea
cum stau ucenicii împrejurul Învăţătorului lor
cadrilaţi în simţiri şi în înţelegeri ca uşa templului sculptată
şi de aceea trebuia o predică pe munte printre ciulini

de aici până la drumul către emaus nu mai e mult
cale de doi ucenici cu nedumerirea făcută praf
ca să tălpuie fiecare durere adăpostind mântuiri
aşa le-ai explicat apoi cerneai aur în inviere


Duminică seara în Felix

iunie 17, 2008


Seara am poposit împreună cu Cătălin şi cu Tabita, soţia lui, la bisericuţa din staţiune, adică din Felix. Puţini credincioşi, dar multe inimi… Cătălin a cântat, eu am spus poezii. Duhul asculta şi El şi ardea…


Atâta seară

februarie 1, 2008

Atâta seară-n gând s-a adunat
Că şi cântarea-i roşie de-apus…
Atâta deal în mine ai urcat,
Şi-Ţi pregătisem şi o cruce sus,
Că nu mai ştiu dacă sunt eu sau nu
Cel ce se roagă şi Îţi spune Tu!
Şi nu mai ştiu, înlănţuit de lut,
Cum e apusul de la început. 

Nu merit ochiul Tău răscolitor
De viaţa mea ca de ceva iubit.
Nu am în închinare atât dor,
Nici în retine nu-i atât privit
Cât să-nţeleg ce limpede aşterni
Un alb pe-un crin, sau drumul sub un pas,
Zăpadă hrănitoare peste ierni,
Timpul în ani şi orele în ceas.

Mereu orbit de zarea fără mal,
Culeg din ierburi însemnări de melc.
Şi mi le fac alean, marş triumfal,
Ori o citire şi-un neînţeleg…
E vântul meu atât de scurt când vreau
O velă să înalţ şi să colind,
Că fără Tine, -n loc în larg s-o iau,
Mă adâncesc în valul clocotind…


Gândul care vine seara pe drum

decembrie 12, 2007

clas1.jpg

Mesaj postat pe ClaS la data de 6 martie 2001

Dragi prieteni,

De câtva timp lucrez la o carte de poezii care se cheamă „Liniştea dintre două tăceri”. Încerc să scriu altfel decât până acum şi nu ştiu sigur dacă e bine. Părerile voastre critice m-ar ajuta. Deşi nu sunt foarte convins că voi stimula discuţia cu acest demers, voi încerca. Dar nu acesta e singurul motiv, nici principalul, ci pur şi simplu nevoia de confruntare cu aprecierile cititorilor. Voi nu simţiţi astfel de nevoi?

(…)

Astăzi am scris această poezie pe care v-o prezint. Puteţi spune ce credeţi despre felul ăsta de a scrie, gândindu-vă ca v-aş cere bani pentru o carte de genul ăsta şi că ar trebui să vă imprumutaţi, dacă aţi vrea să o citiţi… Se merită să citiţi aşa ceva? Nu se merită? Care sunt defectele şi care sunt calităţile (dacă sunt!) ale textului?

Aştept în continuare şi vă mulţumesc. Iată textul:

Gândul care vine seara pe drum

Un gând care vine seara pe drum ca un om obosit,
cauta o chilioară, o scorbură, ceva, să se culce.
Şi nu tremură nici o frunză în preajmă, nici un mal de apă
curgătoare, împrejmuitoare, aşa sunt eu fără Tine, aşa
este inima mea părăsită din nedragoste şi amar.
De ce car în sacosa cuiele astea, că a fost demult…?

Mai ai aripi de mâncare, gândule, în bocceluţa ta?
Aici, pe o buturugă ar fi bine, sub cerul liber, sub cerul liber,
ar fi bine să înserezi, să întristezi… Aici ar fi bine.
Aerul face o piruetă şi se duce. Era alb şi încordat ca un arc.
Nu ştiu dacă îl durea ceva, n-a vrut sa-mi spună.
Doar atât: „Am fost acolo, tot eu eram când s-a facut noapte.”

Şi treceau zilele şi anii, se apropia taina, gândul aproape
că înţelegea că nu de frig tremura aşa, dar nu ştia exact de ce,
nici doctorii cei mari nu ştiau, numai Dumnezeu.
Se vedea venind încet pe un drum şi îngăima:
„Trebuie să mai văd şi altceva, trebuie să mai văd şi altceva.”
Dar nu avea voinţă. „Unde sunt voinţa şi înfăptuirea?”

Aşa a venit până aici, cu mine după el şi cu Dumnezeu
învelindu-l. Un ghem aprins de vreascuri ude, atâta a mai putut
să faca el. Restul, a facut Dumnezeu. Miraţi-vă cât vreţi
şi râdeţi cât vreţi. Voi, care faceţi singuri ceva ce piere.
Voi, care treieraţi furtuna. Care mâncati dimineaţa, la prânz
şi seara, în lătrăturle câinilor voştri de pază!

Urmele muşcăturilor lor încolţesc în răsărit şi rodesc la apus,
iar labele lor taie marea. Nu e orb, să nu se lase călăuzit
de câinele lui prin cartierele nopţii. Pe mine
m-a adus Dumnezeu până aici, nu vreau să merg singur
mai departe. Doar gândul oboseşte, uneori. Atunci plânge. Asa,
ca ucenicii către Emaus. Aşa, ca dinspre moarte spre viaţă. Aşa.

Ionatan Piroşca


Impresii poetice

noiembrie 7, 2007

Seara pare că e undeva, dincolo de tăcerea ferestrelor, aşa cum pare că timpul curge undeva, dincolo de percepţia noastră… Nu ne facem griji, colcăim în viaţa noastră, înghesuiţi în ea, îndureraţi de ea, o credem libertatea noastră de toate zilele, dar nu e decât titirezul învîrtit de cineva taare dibaci, pe suprafaţa lucioasă a vremii. E o singură soluţie: scap de eu când devin tu.

***
o zi mă spune zorilor ce vin mă spune întregii săptămâni
eu transpir în libertate ca o suveică tot caut viitor
ceva care să mă asigure să mă dezmierde ce frumos
şi ce deştept eşti îţi iese un şarpe din gură
dă-te puţin mai încolo când mănânci nu te mai învârti
stai colea o clipă şi ia seama la dealuri pe unul dintre ele
iarba a supt durere şi a rodit mărăcini poate că tu
poate că eu poate că altul cineva tot va biciui înserarea
să nu mai facă umbre ouăle ei să nu mă mai spună
zorilor ce vin intregii săptămâni până când până când
până vei învăţa să numeşti tu libertatea de a fi eu  


Impresii poetice

noiembrie 2, 2007

Se face târziu şi nu mai pot aştepta. Trebuia să primesc un material pe care avea să mi-l trimită un prieten. Aşteptarea asta îmi aduce aminte de marea mea nevoie: prezenţa lui Dumnezeu. Mă întreb de ce oare pare atât de ciudat celor mai multor oameni să mă audă vorbind aşa. Răspunsul îl ştiu. Am fost la fel ca ei o vreme. Şi mie mi se părea ciudat…

Se face tot mai târziu. Pentru câţi dintre noi se face prea târziu?

***
curând vine vânt vine aripă de suflare
vuietul nu-i auzi nu-i auzi adierea
nu ştii încotro merge Dumnezeu în seara asta
şi privirea îţi rămâne în gol şi mâna întinsă rămâne
încercai să prinzi răcoarea zefirul

of Doamne cum să-Ţi explic să pot înţelege
păi dă-te puţin mai încolo spune Dumnezeu să stau şi Eu
în inima ta sau du-te de te uită pe geam până mai fac
oarece pe aici ce deranj se vede că nu Mă aşteptai

şi a luat cucea şi mi-a dat-o s-o ţin


Impresii poetice

noiembrie 1, 2007

S-a făcut seară… Nu mai plouă. Mă rog şi mă culc.

***
seară terminată ca orice semn de mirare cu un punct
mi-am strâns catrafusele mi-am îmbelşugat ochiul
cu somnul unui om de la parter
mai întâi m-am rugat şi a venit răsfirarea cetăţii
am numărat crenelurile erau tot atâtea şi Te iubeam
cu toate nevoile mele de a nu mai fi singur

poate că de-aia vine toamna când în pomi
rămâne numai câte o frunză vine să-i ţină de verde
şi de urât şi de frumos şi de toate lucrurile
care lucrează împreună spre binele celor
ce Îl iubesc pe Dumnezeu

poate că de-aia vine El când în mine
nu mai e nimeni