Întregime în fiece pic

aprilie 11, 2008

Întregime
în fiece pic

Sub mângâierea ştergarului Tău, picioarele mele
străbat un drum lin, ca o poveste înainte de somn.
Liturghia plecării, cu duhul suflându-i în vele,
a inimii, spre cer, ca un pom.

Doamne, e felul meu, acesta, de-a Te iubi:
inima mea nu se mai poate sprijini de altcineva.
Tu eşti singurul martor al biruinţei peste a fi
a humei mele, făcută stea.

Te iubesc şi iubirea aceasta toată sunt eu.
De la cruce încoace nu mă mai împarte nimic la nimic.
Sunt deplin, ca un cuvânt al lui Dumnezeu:
întregime în fiece pic.

De departe mă vezi, de aproape inima Ta mă ştie,
poeţii îngeri mă scriu cu numele-Ţi, ca pe un psalm.
Mâna Ta, spălându-mi picioarele, mă înscrie
pe velinul smereniei, calm.

Cum se desprind tectonice plăci şi cad rând pe rând
de pe picioarele mele, cum se desprinde pământul!
Rămâne pojghiţa de cer, palma Ta susurând, aerul blând,
continentul umblării mele pe jos, pipăindu-l.

Şi nu mai pot merge ca înainte, nu mai pot…
La picioare mi-au crescut palmele Tale ca un altoi.
De acum vom spăla în aceeaţi smerenie, iubi-vom ca pe-un chivot,
picioarele celorlalţi, amândoi.


Impresii poetice

octombrie 31, 2007

Un prieten mi-a trimis la un moment dat nişte glume pe seama Meşterului Manole şi a soţei lui, Ana… Erau formulate ca nişte întrebări. Răspunsul era acelaşi: „Meşterul Manole”. Există, dincolo de maliţiozitatea şi de hilarul acestora, un sâmbura de tragic: realitatea dureroasă din cele mai multe căsnicii unde iubirea se termină şi iese deasupra egoismul şi răutatea atât de omeneşti. Dar nu vă faceţi probleme, nu despre noi e vorba, ci despre Meşterul Manole.

– Care a fost primul bărbat care a spus: e nevoie de o femeie în casă?
– Meşterul Manole.
– Cum îl chema pe primul specialist român în body-building?
– Meşterul Manole

Balada Meşterului Manole poartă totuşi un înţeles atât de cunoscut nouă, creştinilor: e vorba despre ideea de jertfă. Dar ideea asta nobilă e pervertită. Este sugerată sacrificarea altuia pentru interesul meu. Chestie atât de românească! Vechea poveste cu capra vecinului…

E adevărat că o zidire autentică nu se face fără jetfă… Unii eroi din literatură şi-au vândut sufletul Satanei. Alţii, ca Meşterul Manole, au jertfit cu bună ştiinţă pe altcineva. Asta ştiu să facă oamenii. Dar Dumnezeu face altfel: Se jertfeşte pe Sine.

***
când e trecută lama vremii peste câmpii
iar inima ta ar mai vrea o răcorire în zile
priveşti în jur cu lacrimi sau fără
umbra ta zvârcolindu-se cu lacrimi sau fără
iti iei iubirea mester manole ce esti
iti iei sufletul mester manole ce esti
si invelesti peste ele o mănăstire de glorie
omenească priveliste a unei ruini viitoare
cu un corb în frântura clopotniţei
şi o tradiţie înghesuită în zid ca o ană

dori priponire de ochi şi mireasmă
pe crucea iubirii stă Dumnezeu