Ridicându-mă, Domnul!

octombrie 30, 2008

Floarea niciodată nu va povesti cât pământ
Încape în suferinţa petalelor ei…
Culorile-i cum fac deznodământ
De flacără pierdută pe alei.

Nici eu, când Duhul Tău mă întretaie,
Nu-mi mai pot arăta amarul, oricât ar fi,
Fiindcă aşa ştie din mine Harul
A se rosti.

Poate alerg dintr-un capăt în altul
Al unei fiinţe îndelung căzătoare,
Ca un fulg de păpădie ce vine din ‘naltul
Petec de soare,

Poate că vrerile mele sunt ca merele coapte:
Cad mereu la pământ, dacă se scutură pomul…
Dar numai aşa să mă guste El poate
Ridicându-mă, Domnul!