Averea de osanale

Cum gâza ciupeşte din soare-n amiaz
Rotită pe laurii unei flori oarecare,
Aşa Îţi curg, Doamne, ca lacrimi pe-obraz
Sub o coroană care Te doare.

Şi peste mâinile Tale străpunse
Ca două lighioane fără vină, vânate,
Şi peste ele ca aerul care le unse
Curg, trist, cu faptele toate.

Peste rănile-Ţi din picioare, ca mirul
Unei magdalene înveşmântări
Curg până pierd şirul
Revărsatelor îndurări.

Mă opresc deodată în înviere
Ca universul la porţile Tale:
Aduc doar mica mea avere
De osanale.