Crăciun fericit! şi La mulţi ani!

decembrie 25, 2008

Fie ca, de la cel dintâi scâncet şi până la ridicarea în slavă, Pruncul să vă umple cu viaţa-I şi cu binecuvântările Lui!


Crăciunul – antibabel

decembrie 15, 2008

Nu mi-a fost greu să înţeleg că melodia de mai sus este un colind de Crăciun, deşi nu este în româneşte. Nu ştiu deloc poloneza. Dacă nu sunt atent, nici Sienkiewikz nu ştiu scrie ca lumea. Dar aici e încă o minune pe care o realizează Crăciunul: reunirea limbilor într-un înţeles nou, celest, pătruns cu inima. Ca un gângurit de Prunc pe care toate mamele îl vor pricepe…


Psalmul de sub perfuzor 17

august 12, 2008

Când un semen de-al tău îţi simte inima şi Îl vede acolo pe Hristos e ca o escapadă într-o minune: nu mai ştii ce să crezi despre tine. Te întrebi ce merite ai de te iubeşte Domnul aşa de mult… Dai tare din aripile credinţei de parcă acum începi să zbori şi eşti fericit. „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Şi privesc lumea printre degete, de fericire. Ca un prunc, exact ca un prunc!

liniştea mă înconjoară în mijlocul durerii lumii şi nu o mai ştiu, durerea aceasta, şi merg înaintele toate cu inima alintată de cer. Ştiu că şi azi voi picoti sub perfuzie, că seara e fiindcă vine noaptea, că îmbătrânesc şi eu, oricât de exact ca un prunc mi-ar fi sufletul. Dar cine m-ar putea extrage din dor ca pe o măsea de aruncat?

Îmi place să mă aglomerez în iubire cum cloştii îi place să-şi numere puii, negri sau albi, porumbaci şi golaşi… Să le piu-piu o mică bucurie din bucuria mare pe care o am de la El!
Uneori plânge. De ierusalim amar, de-aia plânge… Şi ecoul răsună ca un suspin: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!”


A cui e sărbătoarea?

decembrie 19, 2007

Când e ziua vreunuia dintre noi, întreaga lume capătă o aură misterioasă şi sărbătorească, de parcă un mare eveniment se produce chiar acum, de ziua noastră de naştere. Toţi trebuie să se învârtă în jurul nostru cu chipuri vesele şi mulţumite, familia se cantonează într-o febră a dăruirii şi primirii de cadouri, de urări şi îmbrăţişări, lumina e parcă altfel, mai suavă, mai tandră… E ziua noastră de naştere şi e normal!

Dar Crăciunul, e tot ziua noastră? Daca ne bucurăm şi colindăm, cântăm şi ne îmbrăţişăm, ne purtam altfel cu noi şi cu cei din jur, ne facem daruri, e fiindcă e o sărbătoare asemănătoare cu a noastră?
 
Crăciunul, a cui zi e? A noastră, desigur…, n-o sărbătorim noi? veţi zice. Nu cântăm noi, aşa cum şi îngerii au cântat acum două mii de ani? Nu mergem noi cu colindul…? Da… Aşa gândim, dar scoatem din întregul sărbătorii pe Cel sărbătorit! Rămâne doar o sărbătoare fără conţinut, cu şampanie şi confeti, cu pomi de iarnă şi moşi crăciuni… Dar unde este Cel născut? L-am ascuns aşa de bine înapoia ghirlandelor şi luminiţelor, a mâncării îmbelşugate şi a paharelor pline, a scrisorilor de felicitare şi a atâtor şi atâtor gesturi şi obiceiuri sărbătoreşti, ca să nu ne deranjeze?
 
Dragii mei, aţi privit vreodată, mergând cu colindul de Crăciun, cerul? Mulţimea stelelor strălucind adevărat, fericite, în înălţimea bradului de Crăciun al lui Dumnezeu? Aţi colindat vreodată la această fereastră a veşniciei? Ne place să tragem cu ochiul la sărbătoarea din casele acelora pe care-i colindăm şi încercăm să vedem bradul lor împodobit, dar în odaia lui Dumnezeu, ne-am uitat vreodată? Şi dacă da, ce-am văzut? Fiindcă la fereastră stă Pruncul! Acolo este Cel sărbătorit. Stă la fereastra veşniciei şi aşteaptă colindătorii, ca să le dea darul naşterii lor. Şi aşa, sărbătoarea va fi şi a lor!