Crăciun sau Revoluţie?

decembrie 22, 2008

Ce vă sugerează 22 Decembrie? Revoluţia din Decembrie, veţi spune. Dar 25 decembrie? Păi, împuşcarea lui Ceauşescu! Atunci, unde a rămas Crăciunul? Poate durerea noastră l-a astupat, poate cerul a căzut cu tot cu sărbătoarea peste Ceauşeşti şi peste împuşcarea lor, că nu ştiam altceva în zilele alea decât să ne minunăm şi să ne îngrozim de judecata divină… Doamne, mai ştiu românii rugăciunea „Tatăl nostru”, cum o ştiau atunci?!

Mi-am petrecut zilele şi nopţile alea în primărie şi pe străzi, indiferent la pericolele împuşcăturilor. Brăila se laudă cu 53 de martiri. De „eroi” nu mai vorbesc. De grupul subversiv in care intrasem încă din vara lui ’89 cu încă patru prieteni (unul dintre ei a devenit primul primar „liber” brăilean) nu mai vorbeşte nimeni. Nu m-am considerat niciodată erou.

Am fost şi am donat sânge pentru răniţi. Atunci m-am căptuşit cu… 2 litere periculoase: B şi C! Cu astea nu pot să fac poezii, sunt litere hepatice, nume de viruşi. Abia anul ăsta, la aproape douăzeci de ani de atunci, după doi ani de când am făcut cererea, am început tratamentul cu interferon. Aşa că e posibil să am parte de încă o minune: descompletarea alfabetului hepatic.

Dar întrebarea rămâne: a fost Crăciun, sau a fost Revoluţie?


Prietenii cu rimă 2

iulie 21, 2008

Rodicăi Bogdan

Suie-te, aripă!

Ca şi când văile au glăsuit „suie-te, aripă!”,
Aşa alintai catedrele sentimentelor.
Şi o poveste jucăuşă a nu observa lacrima se făcea,
Când exploda picătura de ploaie pe geam.

Am întinerit, spunea şi macul memoriei,
Am ani mai puţini decât bojdeuca din deal,
Mereu mai puţini…
Orice-ar fi, tot voi albi de tăcerea ascunsă
De opiul privirii nevolnice a indiferenţei.


Prietenii cu rimă

iulie 20, 2008

În iarna lui 2002 făceam o călătorie prin ţară, căutând să-mi cunosc noii prieteni de pe ClaS. Pe drum am scris impresii…

Mesal ClaS, 20 februarie 2002

„Si acum, iata cateva „banchete” aranjate pe banchetele din si dintre trenuri.

Sa spun
si sa tac

Prietenilor mei

Sa spun si sa tac
si lacrima sa topaie undeva,
ca o sageata rosie de mac
pe campul de la marginea mea.

Erati acolo si voi si memoria,
iar strugurii dintr-o natura moarta
isi dezgoleau podgoria
in cate-o soapta.

Imi venea sa visez,
dar visul trecea greu printre brazi
din cerul larg si ecosez,
catre azi.

Imi veenea sa ingenunchiez
si ingenuncheam aproape cuminte,
lasandu-va sa ruga si sa-nserez
si sa v-alinte.

Voi
doi

Andreei si lui Dani Luncan

Voi doi daramati un zid,
dincolo de el era copilul
care va imbatranea subtire si nevazut,
iar dincolo de dincolo uneori
navaleam si eu adunand caramizi.

„Vrem sa facem un templu fiindca e dimineata”
spuneati voi.
„Vreau sa fac un templu fiindca e la amiaza,
ori pe-nserat” spuneam eu,
„Ei, sa va vad!” spunea Dumnezeu
punandu-Si Duhul in privire
ca pe o pereche de ochelari.

Soptiti-va!

Lui Marius Calacean

Daca am trece dincolo de privire
am vedea altceva:
tot felul de junghiuri metafizice,
reumatismul nostru spiritual, zici,
si pe Dumnezeu zambind
„Jucati-va, jucati-va,
sunteti copii, copiii Mei!”

Indelung rabdatoare pe lucruri
calda retina,
cand El pune mila de ingenunche poetii
cu trenuri cu tot, cu dealuri cu tot,
cu zapada cu tot.

„Copii, copii, copiii Mei,
soptiti-va intre voi, adevar zic, soptiti-va,
clipiti-va unii pe altii!”

Cioc,
cioc!

Lui Catalin Lata

Inima lui cat o corporatie spui,
inima lui cat o corporatie!
Si un inger imbracat in haina de piele
incuviinteaza.

Apoi ma alinti ca pe ouale de la Pasti,
cioc, cioc si nimeni nu raspunde,
incep sa cred ca nu esti acasa.

Doamne, ce vant ma aduce
si care vele ma vor trece
peste prag?

Bulgare
de zapada

Lui Daniel Chereji

Un bulgare, atat, de sus pana jos,
un templu rotund rostogolindu-se
si se aduna si se aduna
si se aduna-mprejuru-i.

Ferestrele zburatoare,
ochii indragostiti de privelistea lui Dumnezeu
cautandu-le,
s-au stravezit deodata.

Ai picat raspicat pe inima mea,
ca un bulgare de zapada rostogolit
si nu se stie pana unde,
unde, unde,
zapada ulgarele in sine-l ascunde,

In avalansa de templu
intru smerit si contemplu.

Calimara
limbii romane

Rodicai Sagaidac

Si plangea calimara limbii romane
si tasnea calimara limbii romane
drept in a cuvintei minune
si campuri si munti si ramane…

Niciodata din mar fara mar tu nu vii,
incrucesti orizontul, apriga linie-i fii,
fulg razvratit in cuminti papadii,
peste brazii contorsi, voivozii.

Mica, mica facandu-te sa se poata zari
cum, dincolo de portile toate
adie copii.

Cu eu
si tu

Lui Sami Mitra

Nu stiu de ce calc incet printre poemele tale.
Falnice cresc, vin caravane de dor.
Tai si mananc si litera mi se pravale
ploaie albastra pe ochi, ca dintr-un nor.

Stii tu mai mult decat biata silaba sau ce
ma surpa in ganduri de numai in flacari mai ies
cum ies din petale alburi curate si-mi e
chipul rasfrant de un rau peste sine sumes.

Te-am intrebat cu o pretutindeni si ruga mirare,
Iar tu ai raspuns prieteneste cu singurul loc
Din lumea si tacere si cantare
cu eu si tu si totul si deloc..

Frate,
frate

Lui Gil Indrie

Frate, frate,
inimii-i sunt strugurii copti!
O aripa arde in porumbel,
porumbelul arde si el in tacere,
tacerea arde luminand imprejur
pana la teserea de Cuvant.

Frate, frate,
uite, Dumnezeu mai are o aripa, de buna seama,
cu zburare curanda, prejmuitoare, ce urca
prin strugurii calzi si rotunzi dintre noi
spre libertate,
„Caci oricine face ce voi
si frate si sora, si mama…”

Ia mainile
de pe volan

Lui Liviu Mocan

Am vazut formele smerindu-se-n fuga
pana la idee, pana catre sangele lor
si tu cu dalta iti mangaiai inima
de la una la alta

Stergeam impreuna parbrizele vremelniciei
de promoroaca de peste nopti
sa vedem pe unde sa zburam,
degetele noastre scriau mare „partasie”
sau „faptasie” sau ceva asemanator
pe reclamele fosforescente ale
singuratatii fiecaruia.

Aflai asadar ca te rogi din mers,
dupa sfaraitul incantat al motorului.
„Ia mainile de pe volan, am soptit,
ia mainile de pe volan,
ca sa ne rugam amandoi.”

Lupta cea
goliata

Lui Alin Creanga

Hai sa ne jucam de-a primejdia:
eu poet, tu poet, El priveste
cand fata nadejdii ne-o ia
si in zambet ne-o uita, cereste.

Si ce serios te-ai facut, deodata,
de parca ingerul tau numara pe-nserat
copii ce cad cu zgomot si ard
in lupta cea goliata.

Mai,
mai…

Lui Teofil Stanciu

Nu stiu unde sa privesc sa vad bland
aripa teofila impamantand
(asa cum insereaza de exemplu coroana
pe fruntea ta cand te ascuti in goarna.)

Nu-I uiti ecoul nici dorul , mereu
de cand gustasi gustosul Dumnezeu,
iar poezii bolnave le-ai pus de sanatate
peste aici, peste acolo, peste poate…

Spre cer
scorburare

Georgianei Hategan

Ca un fluture care canta din leganarea-i
ca dintr-o floare secreta,
ca fuga aurului printr-o copilarie poeta,
asa intindeai painea cu unt a glasului tau peste ape
si peste glod si peste cer si peste aproape.

Asa inchideai o varsta, pe alta o deschideai
ca pe niste corabii comori
prin care treceai…

Tampla o-ntorci din intamplare
omului om, cerului ceruire, zborului inzburare,
partiei pamant alunecare
pana la cumpana cantatoare
spre cer scorburare.

Vaslesti
cu inima

Nicoletei Salcudean

Vaslesti cu inima repede, repede,
cu tropotul stelelor noaptea,
cu chipul printre miresme…

Har, har, masura indoita, indorita, insorita…
Dumnezeu odihneste o floare de tei
in cuvintele tale si de aceea
vin fluturii la ferestre si albinele
si chipul Maicii Domnului trezind Pruncul
ca si cum ar fi putut sa adoarma
mai ales ca visai cum alearga
prin harul instravezit.


Era la 1 an de la inaugurarea ClaS

iulie 17, 2008

Mesaj ClaS , 12 ianuarie 2002

Nu vreau un mesaj festivist, nu vreau bilanturi, desi se obisnuieste.
Vreau sa stau inaintea Domnului si inaintea voastra cu inima deschisa, cu zambetul pe buze si cu un „Multumesc” intr-o rugaciune.

Pe 12 ianuarie anul trecut (2001) era inaugurata lista noastra. Multumesc pentru sprijinul tau prietenesc si dezinteresat, Dane! Domnul a dat rod stradaniei noastre. La un an de la punerea noastra la cale, avem o carte sub tipar. E de mirare si de cantec de slava pentru darurile si minunile pe care El le face.

Am avut un vis pe care l-am urmat de-a lungul anilor: sa existe un cenaclu crestin. Domnul mi-a onorat acest vis. Si acum, visul nu mai este numai al meu: este al nostru! E o bucurie, sunt anotimpuri si anotimpuri de cuvinte intru rascumparare de vreme, este o responsabilitate, si acum toate acestea sunt ale noastre ale tuturor.

Nici nu stiti cat ma bucur sa vad cum fiecare ajuta pe fiecare, sa vad evolutie in scrisul vostru, sa joc PPPuri unde manusa cu cinci degete a lui Teo ni se arunca spre stragere poetica de mana, sa citesc ultimile creatii ale lui Mario sau Alin…

Nici nu stiti cat invat eu de la voi si cat de aproape va simt, dupa un an.
Mi-am dorit prieteni si am prieteni. Domnul sa va tina, dragilor!
Cant in gand „Multumesc, Doamne! Multumesc, Doamne!”
Hai sa facem un cor!

Doua, trei, si…!


Altă ping-pong poezie (Exerciţiu de rimă 5)

iulie 16, 2008

Mesaj ClaS, ianuarie 5, 2002

1. varianta de la Mario:
Poezia e un dor
> Cand din lacrima cobor
> Si m-azvarl intre straini
Cu-amintiri pline de spini.

> Poezia e un car
> Intre miristi si granar
> Inautru-s inimi tari
Traiectorii de quasari.
>
> Poezia e un cor
> In auzul roditor
> Cand ma ia de mana un cuvant
Ma alinta,eu il cant.

2. varianta initiala de dupa lansarea de catre Sanda si interventia mea:

>Poezia e un dar,
>rostogolul dintr-un zar,
>suflul muzical
>din taria unui val.
>
>Poezia e un dor
o tacere cu pridvor
>
>Poezia e un car
pe un pod dintr-un podar
>
>Poezia e un cor
de cantat albinelor
>
>(mai adaug doua strofe)

>Poezia e un far
ba e strigatul solar!
>
>Poezia e un for
e altarul vorbelor

>(si am facut si ultima strofa)
>
>Poezia e un dar.
>De te sui in acest car
>luminezi precum un far
>raspindind in juru-ti har.
>
>1 Sanda
>2 Ionatan
>3 Cami
>4 Mario


Ping-pong poezie (exerciţiu de rimă 2)

iulie 11, 2008

Mesaj ClaS 26 dec 2001

„Poveste”: (4
> strofe x 6 versuri,
> rima umiforma)
>
Am inscris pe-un camp cu maci
-esti plugar, inger sau vraci?-
No, ca mi-s plugar din daci!

Si departele-i aci
incarcat de vesnicii
nu il vezi si nici nu stii

Voi visa din beduini
ca-mi trag seve cu pelini
si ma duc pe la vecini

Spun si tac si iarasi spun
(tic de mos, de Mos Craciun,
ce-a pornit de prin ajun

1. Ionatan
2. Teo
3. Sanda


Ping-pong poezie (exerciţiu de rimă 1)

iulie 10, 2008

Ionatan + Mario, mesaj pe ClaS 17 dec 2001

Un joc: Mario scria un vers, apoi adăugam eu unul, apoi el şi aşa mai departe. A ieşit ce se vede.

Care este oare taina primului fulg de nea?
Este pauza de cafea a lacrimei din privirea mea!
Sau bucuria ingerului meu in splendoarea sa!
Cand de ganduri ma lua
Si spre ceruri m-arunca
sa fug de la nu la da.
de la ura la a ura,
de la pulbere la stea.

Sa fie el doar parte a neutralitatii unui anotimp?
Este olimpul tacerii, da, un olimp!
Iau de aici doar un rastimp!!!
si il pun intre iesle si ghimp.
Poate-l transformam in nimb
Tu il iei si-l alinti, eu in pasari il schimb.
(le privesc de dupa damb)
cu gandul meu si drept si stramb.

Sa fie doar un detaliu tehnic pentru matematicieni si
fizicieni?
E legatura transcendentala intre oameni si ierni!
Sau intre frati:romani-coreeni!
Sa curete visele, cand le asterni.
Si prin basme cand le cerni.
Soapte de copii in vremi.
Cand i-auzi nu te mai temi,
Ca o patrie te-nstemi.

Sa fie el elementul initial al declansarii mirarii?
Numai cand duci inima ta dincolo de capatul zarii!
Neintelegand mai nimic te dedici adorarii.
Cu fulgul, cu vantul, cu norii.
Ghioceii si cocorii.
Pana ce se-mpart culorii.
In partasia splendorii
din acancul florii.

Sa fie el pasul decisiv de la inocenta la dureroasele
intrebari metafizice?
Da, si trebuie facut intre mesele zinice!
Pentru solutii de-a dreptul mirifice!
In secundele nepotrivnice.
Curate de ganduri habotnice.
intre pleoapele rodnice
secvente artistice
de zambete ritmice

Sa fie el cel care a adus la viata dorul dupa minune?
Dupa minunea primaverii, probabil, dorul mai mare acum e.
Care-i acesta? te rugam ;hai de ne spune!!!
Sa faci albul verde, adica, iar fulgul, de sturzi sa rasune!
Imi place tabloul. Pe bune!
Pune-l in rama, in cuhne!
Lipesec din fundal niste -alune.
Daca le ai, hai de le pune!

Care este oare taina primului fulg de nea?
Craciunul, fii sigur! Si trebuie sa ramana asa.
Deci, te-asteptam a ne colinda!
Ce bine-ar fi, de s-ar putea!
Platim noi drumul , nu te speria!!
Voi veni grabnic, nu cu trenul, ci cu inima!
Uneori e mai scump asa.
Nu, cu o inima ca a mea!

Vine Craciunul… si cu el dorurile noastre
Se fac stelute de pom, stelute maiastre!
Rosii si verzi, colorate, albastre
In sfanta, ingereasca oaste..
Cu suflete albe si caste
Si fulgul in ei cat de vast e!
Cat a inimii prapastie
Peste gemete si napaste.

> >> >> > plin de atmosfera
> >> >> > al vostru
> >> >> > Mario
> >> >> > 🙂 si Ionatan

Sa fie el doar un culoar?
vedem raspunsul in Ianuar.
Si pan’atunci sa stam pe jar?
Nu. Schimbam cuvinte iar si iar…
Schimbam si gandul cel hoinar?
De secunde-avem in dar.
Un Craciun in inimi si in calendar.


Numai un prieten trădează un prieten…

iunie 16, 2008

În următoarea duminică, Pătrăţosu ne-a invitat la Aleşd. Aşa că ne-am dus la biserică la Aleşd. Şi aici, atmosferă de Prezenţa Duhului, unchiul Florea cu mărturia lui din închisoare, Cătălin cu chitara, adama cu ad(a)miraţia ei şi eu cu poezelele mele. A fost fain. M-a mişcat mult unul dintre refrenele lui Cătălin.
„Numai un prieten trădează un prieten…” Ascultaţi-l şi voi!

Folosit cu permisiune. Piesa se intituleaza in original „Why?”, este compusa de Michael Card, a cintat-o cu Michael Talbot in 1996 pe discul „Brother to Brother” si se gaseste si pe youtube, dar intr-o alta interpretare… Încă o dată prietenul nu şi-a trădet prietenul… Îţi mulţumesc, Ted pentru atenţionare şi pentru datele transmise, iar pe tine, Cătălin, te rog să mă ierţi pentru eventualele încurcături provocate…

Îmi propun să mai ajung pe acolo, dar Dumnezeu ştie când. Până atunci mai privesc pozele (adama m-a rugat să nu apară) şi rememorez ziua. Da, a fost fain. Mă rog şi îi mulţumesc Domnului pentru prietenii mei… Nici unul nu m-a trădat până acum… Nu mi-e dat mie a îndura suferinţele Domnului meu!


Vreţi să ne bucurăm împreună?

februarie 2, 2008

Cum spuneam, m-am hotărât să invit în fiecare zi pe blog pe câte cineva care să ne cânte sau să ne spună o poezie, sau să ne ofere altceva de genul acesta, o izvodire a minţii şi a inimii omeneşti alintată de iubire şi gingăşie, care să ne arate frumuseţea şi măreţia Domnului nostru, aducându-I închinare.

Nu e destulă neînchinare? Nu e destulă „proză” creştină mai interesantă sau mai puţin interesantă, poate utilă (dar mă întreb cui folosesc conflictele?), care întotdeauna stârneşte pasiuni ciudate, alimentate şi de goana după clickuri?

Sincer, nu mă interesează ratingul şi topurile decât în măsura în care pot defila pe internet purtând steagul Domnului meu… Nu mă preocupă chestiunile de politică bisericească sau altfel, fiindcă sunt deja prea mulţi care se pricep mai bine ca mine la aşa ceva (unii chiar se pricep!).

Nu mă obligă nimeni să mă înjug la blog. Nu vreau decât să port jugul lui Hristos aşa cum m-a învăţat El. Frumos, demn, biruitor.

 Dacă va fi cazul să mai aduc ceva lei din „Quo vadis” ca să mai sui pe wordpress (atunci am ajuns şi eu mai sus, dar nu-mi fac bine ascensiunile!) ca să fie văzută poezia creştină, găsesc. Dar altceva doresc: o casă a poeziei creştine. Nu e greu de înţeles, nu?

Vreau să gust şi eu din frumuseţile voastre. Şi vor şi alţii. Am deschis uşa casei poeziei creştine. Deja primii oaspeţi au început să sosească. Intraţi, vă rog!


Impresii poetice

noiembrie 17, 2007

Sărutul de Iaşi

Ce bucurie! Am ajuns la Iaşi! Am întâlnit prieteni vechi şi noi. Oameni frumoşi, oameni interesanţi, oameni calzi, m-am simţit în mijlocul lor ca-ntr-un sărut. Am spus, am ascultat şi am trăit poveşti, am ascultat clipe reale cântând ireal şi sufletul mi s-a făcut o îndelungă închinare, psalmodiere de iubire şi slăvire a Stăpânului şi Domnului meu şi al nostru.

***

pentru Cristi şi Maria Moşuţi şi pruncii lor

era aerul simplu şi era plină cetatea iubirii
de zumzetul grădiniţelor de copii
viaţa se numără altfel când îţi creşte familia
e viaţă cu un tacâm în plus
musafirii visurilor torc întodeauna cosiţele gazdei
şi e atâta libertate în culoarea de pe pereţi ca-ntr-un sărut
că parcă a răsărit încă de aseară soarele şi nici nu ştia
se juca şi nu putea dormi că vorbeam despre poezie
şi despre Dumnezeu că e ca o metaforă despre
Dumnezeu şi nu înţelegeam mai mult decât iubire


Impresii poetice

octombrie 31, 2007

Am văzut recent un film cu un înger. În fine, doar fragmente… Suficient cât să-mi aduc aminte astă seară, în timpul vizitei unui prieten. Dacă îngerii ar avea nostalgii… m-am gândit. După ce a plecat prietenul am scris poezia asta:

 ***
dacă îngerii ar avea nostalgii
ferestrele noastre ar fi mereu aburite
de suflarile lor calde şi de ochii lor vii
şi uneori am fi inexplicabil de veseli sau trişti

paşii noştri nu s-ar mai împltetici
ca nişte plase de pescuit în adânc
şi nimeni nu ar şti pe ce cărări răsare primăvara
dacă îngerii ar avea nostalgii am şti unul de altul
cum ştiu solzii aripii de fluture culorile unei flori