Vă propun să îmi propuneţi să fiu reales!

august 5, 2008

„Vă propun să îmi propuneţi să fiu reales!” Aşa şi-a început domnul păstor vorbirea. Vă puteţi imagina aşa ceva? Şi mai ales, aşa ceva venind din partea unui creştin?! Mi-e teamă să mă gândesc la bieţii realegători. Ori au zăbale serioase şi frâie pe măsură, cântărind greu în roni, ori nu ştiu ce e libertatea gândirii şi a exprimării.

Dar nu e treaba mea… Le am şi eu pe-ale mele. „Hai să lăsăm…” i-am spus prietenului meu, jenat de ceea ce-mi povestea. Dar oare, Dumnezeu lasă…?


Dacă eram fete, eram buni de dulceaţă!

iulie 22, 2008

Un prieten îmi spune că nu suntem „afini”. Că adică suntem deosebiţi în ce priveşte anumite afinităţi, cred eu că a vrut să spună. Sincer, până acum nu am mai întâlnit cuvântul, cu sensul ăsta. Cred că A.Dama ne-ar fi de folos aici, ea e şefa cu sensurile cuvintelor. În dicţionar am găsit cuvântul, dar nu şi sensul ăsta legat de afinităţi… Acolo spune ceva despre „rude prin alianţă”. Afină=rudă.

După părerea mea, dacă într-adevăr nu există, prietenul meu merită felicitat: cuvântul sună bine cu sensul pe care cred eu că l-a intenţionat. Şi fiindca e si poet, indraznesc sa-l felicit pentru o faină licenţă poetică.

Dar cuvântul „afin” denumeşte şi o plantă. Un arbust de la munte din ale cărui fructe se prepară băutură (afinată) şi dulceaţă. Aşa că m-am gândit că este bine că nu suntem afini, că dacă eram fete (afine), eram buni de dulceaţă!


Iov 33: 23-28

iulie 6, 2008

Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu se îndură de el şi zice îngerului: „izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”

Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui. Se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-i vadă Faţa cu bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia.

Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intru în groapă şi viaţa mea vede lumina!”


Psalmul de sub perfuzor 6

iulie 5, 2008

prietenului Daniel Fărcaş, la Cluj

De când eşti perpendicular pe iubirea mea, Dumnezeule, toţi prietenii îmi suspectează ploile de câmp mănos şi zările lor de răsărituri eliberate.

Cineva spunea că toţi inorogii poartă un corn pe cap… Nu e aşa. I-a privit soarele prea mult la ieşirea din poveşti, că le-a rămas o rază înfiptă-ntre ochi, de-aia plouă inexplicabil.

Când Dumnezeu vine perpendicular pe iubirea mea cu inorogi sentimentali şi mănoşi, aşa sunt eu: trag de nota do până prinde perfuzorul să cânte.


Scrise la Felix 06 (Pe care căi?)

iunie 16, 2008

Pe care căi?

Pe care căi mă porţi spre Tine, Doamne,
Prin care zi ce n-o mai fi să fie
Decât uitare de sătul şi foame
Făcută, în lumină, poezie.

Nu pot pricepe dincolo de mine
Decât cu lemnul bradului din care
Ţi s-a clădit amara înălţime
A crucii de ocară purtătoare.

Şi nu pot înţelege arcuirea
Sub biciul umilirii ne-ndoielii
Pe care nu o poate… doar iubirea,
Purtându-mă ca lacrim-a poverii…

Eu am tăcut când Tu plângeai de mine,
Nu ştiu mărturisirea pân la urmă
A chipului ce-l salţi dintre ruine…
Tu să nu taci când vorba ni se curmă.

Sunt eu un preţ al voii Tale oare,
Ce fier al unei săbii dă lucirea
Fiinţelor pierzându-se în zare,
Când rostul ei e praful căii Tale?


Vulpea şi cocoşul

martie 26, 2008

Vă propun astăzi să-l citim împreună pe prietenul meu din Bruxelles. El ne spune despre sine: 

sized_zb.jpgMă ştiam om aşezat ardeleneşte la casa şi în bătătura lui; nici nu ştiu cum am rezistat ereziilor de culoarea vântului, care ne-au tot bătut câmpia de nord-vest, între care cea comunistă a fost mai incornorată. Mulţumesc Domnului meu, că pot privi îndărăt fără să-mi văd chipul în lumina stacojie (asta privind istoria comunistă, cu care am crescut la tamplă). Tare greu a fost însă cand s-a rupt căruţa lor hodorogită în mijlocul drumului, şi când ciocoii noi de pe la noi ne-au arătat că sunt de rău soi. Am mers purtat de val înspre apus şi, odată ajuns, am lasat economia şi industria în seama celor mai tineri întorcandu-mă din toţi rărunchii înspre pasiunea de o viaţă – literatura creştină.
Daca aş fi îndrăznit vreodată să îmbrăţişez ceea ce am visat mereu, şi ionatan a sesizat asta  –  jurnalismul – atunci m-aş fi vrut „reporter-corespondent de pace”, şi aş fi acţionat sub deviza apocaliptică: „războiul va ţinea până la sfârşit !” 

z b – bruxelles

Vulpea şi cocoşul

Te cred că eşti creştin, şi aşa-ţi şi stă, zise vulpea cu glas mieros către cocoşul bine moţat, ce pe gardul cu şindrilă cocoţat, stătea mândru şi fălos şi îşi dădea din cântec.
Mda, sunt, şi din darul Domnului mă lupt şi-alerg şi dau din aripi… işi dădu el cu încă un cucurigu, şi se mai umflă o leacă-n pene.
  Da, scrie în Scripturi de tine… adăugă cumătra cu sclipiri din ochi ; s-ar cuveni… acum măcar, că-s vremuri tulburi, să ne unim puterile ; tu cânţi aşa frumos, eu fac strategii şi planuri, şi împreun-am izbuti mai mult decât Irod şi cu Pilat la un loc.
    Abia în ceasul acela cocoşul pricepu şi-şi aminti în care Evanghelie citise el despre vulpea aceea, şi ce ar trebui să-i spună (Ioan….), aşa că de-acum ’nainte cantecele îi fu numărate :
    După primul vulpea izbucni : Eu nu contest că eşti creştin, ţi-am zis că am citit în Biblie de tine, dar tu nu eşti şi patriot ! Eşti împotriva lui Irod şi-a lui Pilat, şi a lui Cezar… şi nici n-accepţi că şi noi suntem tot creştini, că în aceeaşi Evanghelie se scrie şi de vulpi ; şi chiar mai mult decât despre cocoşi, iar găinile lipsesc…
    Găinile-s cuminţi… le-a-nchis stăpânul în ogradă, acolo unde nu pătrunde vreun cotoi bâigui timid cucoşul… vai, de ce m-oi fi suit pe gard ?
   Dar se linişti curând ; în bătătură a tot cântat, dar de acum e vremea să iasă şi pe uliţi şi-n piaţă… se apropie iar Paştele… şi trebuie să ştie lumea că el e cocoş, că-i roşu-n creastă, şi că-i mult în pene. Dar nu mă leapăd ca şi Petru de chemarea mea, îşi dădu el falnic cu al doilea cântat.
     Uite, că spui adevărul îi rânji vulpoiul căpitan, o să ferecăm mai bine-n bătătură gloata de găini, iar pe tine te punem la stână ajutor de cioban, şi dacă mioarelor le place… Că îţi dăm şi fluier şi toiag, şi câine de pază… şi de merge treaba, pe curând ajungi şi… secretar, şi faci excursii…  până şi peste Ocean.
    Şi el, cocoşul, tot pe gard stătea… stătea şi cugeta. Cugeta să cânte şi mai frumos… că-s Paştele, că el este creştin, adică urmaş al lui Christos, şi parcă, parcă ar merita să îl audă şi mioarele la stână,  oile şi mieii turmei, şi europenii şi americanii cât cântă el de frumos. Şi iarăşi repeta : “Dar nu mă leapăd de Hristos !”
      Dar vulpea îl privea sticlos şi-l înghiontea duios : Dar tot de zamă vei fi pus…! Cu noi măcar încerci, şi de iţi merge vei ajunge sus, sus… !
     Al treilea cântat s-ar fi voit cu mult mai răspicat, şi ar fi trebuit să se audă peste întregul sat. Dar nu a reuşi decât în prima jumătate « cucu… » iar în loc de « rigu » un geamăt înfundat. Oare cum uitase, sărmanul de el, că şi evanghelicul cocoş nu ajunsese cu cântatul decât până la doi, iar Petru nu mersese cu târgul şi cu lepădarea decât până la trei ?  (Ioan…)
      Din stomacul hulpav al jivinei cu chip de câine de pază un ultim murmur, ce nu aducea de loc a cântec fu şoptit, însă de nimeni auzit :
 Vai, m-au îngropat în dosarele securităţii !!! Eu care voiam să urc treptele eternităţii… şi să fiu scris în cartea vieţii !!!
                    

   ******************

Mulţumită, şi sătulă pentru o vreme, vulpea îşi, scria raportul tolănită la soare… Se porni însă o adiere de vânt, un aer proaspăt, o undă de răcoare, iar cumătra simţi în coada-i stufoasă o mustrare. De atunci băgă ea de seamă că o are mult prea lungă, şi tot umblă cu ea de vânzare. Iepurele însă când aude de-aşa târg o ia la fugă, ursul o înfruntă şi-o alungă, cerbul o împunge, păsările zboară în înalturi…
     O vreme şi-a pus-o în valoare pe la magazine : la lapte, la pâine la papuci… dar de când au plecat tovarăşii, şi nu mai ţin evidenţa secretarii – aceia de care s-ar fi vrut şi bietul nost cocoş – nici acolo nu se mai poartă.  A făcut-o pe semne donaţie la CNSAS, acolo unde trebuie să merg si eu să-mi iau dosarul. Poate-i lung, stufos, şi mincinos ; ca orice coadă de vulpe.  Şi sunt aşa de multe… ! E aşa de…  coadă !
     Doamne, Doamne… adică Evanghelia după Matei…

                              Bruxelles –  23 martie 2008
                   Zakeu – după ce m-am coborât din dud


Convorbire despre ClaS

februarie 16, 2008

clas1.jpg

Discutam deunăzi cu un prieten pe mess. Ne este tovarăs de poezie pe ClaS. Am ajuns repede la subiectul comun: poezia şi ClaS. I-am cerut permisiunea să public fragmentul cu pricina din discuţia noastră:
 
x: …se naşte în mine şi mai multă pasiune pentru poezie
Ionatan Pirosca: ei, cu asta ma bucuri
x: ştii, eu realizez că m-am maturizat foarte mult visa-vis de poezie
Ionatan Pirosca: mă bucur să aud, e cea mai bună poziţie pentru cineva care chiar vrea să scrie, maturitatea
x: mă gândeam înainte de a va cunoaşte, că poezia modernă sărăceşte de fapt adevărata poezie, şi când colo cel sărăcit eram eu, că nu o cunoşteam, e mult mai complexă…
Ionatan Pirosca: da, aşa e
x: şi când mă gândesc că eram gata să vă las baltă…
Ionatan Pirosca: tu hotărăşti asta
x: era vorba despre trecut
Ionatan Pirosca: a, pe când se tăcea mai mult
x: acum numai dacă nu pot fac asta, şi nu cred ca o voi face fără să revin măcar din când în când
Ionatan Pirosca: ei, da’ de ce să pleci, dacă tot revii?
x: ha ha ha


În poză nu mi-e frică de nimic

septembrie 5, 2007

om1.jpgDaniel

Una dintre caracteristicile bolii mele este că în fotografie nu tremur. Acolo nu mi-e frică de nimic.

Într-o zi, un copilaş de vreo patru anişori (mi-am adus aminte citind aici), după ce m-a privit îndelung, a deliberat în sinea lui, apoi m-a întrebat: „Nenea, da’ ţie ţi-a fost frig şi ai rămas aşa”?

Altă dată (eram pentru prima oară într-o biserică baptistă din alt oraş) un om în toată firea, cam de-o seamă cu mine, s-a aşejat alături, pe bancă. L-am simţit oarecum stânjenit, dar eram atent la ce se întâmpla acolo şi nu i-am dat atenţie. La un moment dat am fost invitat să spun o poezie. Când m-am întors la locul meu, el mi-a luat înfrigurat cartea din care citisem (nu mai ştiu care dintre volumele mele era), a fruzărit-o atent, apoi m-a întrebat arătând spre numele de pe copertă: „Dumneata eşti aici?” I-am confirmat.

La ieşire m-a invitat la masă. Acolo mi-a mărturisit: „Când m-am aşezat prima oară lângă tine şi am văzut cât de tare tremurai, mi-am spus: Doamne, da’ beat e ăsta!” Acum este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi un admirator înfocat (el al meu si eu al lui!).

Ce anume a făcut deosebirea între explicaţia pe care şi-a formulat-o copilul şi aceea pe care şi-a dat-o prietenul meu cu privire la aceeaşi realitate? Oare nu cumva, cu cât adunăm mai multă „experienţă” de viaţă, ne încărcăm şi cu noroiul ei? Din motivul ăsta ne cere Isus Domnul să ne facem ca şi copiii pentru a intra în Împărăţie?


Scurt dialog despre poezie

iulie 18, 2007

albina1.jpgDraga M, imi place mesajul tau. Chiar reusesti sa atingi esenta in poezia mea si asta ma bucura. Am pus doua carti, una pentru tine, cu dedicatie, cealalta doar cu autograf, pentru persoana cea mai draga tie.
As vrea sa te rog ceva: sa-mi permiti sa public pe blog reactia asta a ta la poezia din „Ferestrele…” fara nume, ca un ajutor pentru cei care o au si n-au inteles prea mult, sau ca o reclama pentru cei care n-o au…:

„Multumesc!!!! Ptr carti. 🙂 Chiar nu ma asteptam. Imi zice G, „am ceva ptr tine de la prietenul tau din Braila”….. io am prieteni multi , dar in Braila? Nu m-am prins decat atunci cand am desfacut pachetul cu cartile… 🙂
Am si citit. Trebuie sa recunosc ca in multe locuri n-am reusit sa pricep mare lucru. 🙂 Poezie am mai citit doar pe la 18 ani cand am fost indragostit tare de tot :-). De atunci….pana acum, aproape nimic. Va jucati cu cuvintele si-apoi le lasati sa zboare…..si asta-i poezie. Io-s mai analitic, cred, si cam tin cuvintele in colivie, le rastignesc in cate-un sens si greu le las sa mai coboare de pe cruce… si de asta mi-e greu sa citesc poezie.
Mi-au placut, din cele cateva pagini citite in noaptea asta imposibil de fierbinte, cateva:
„intoarce-ma-n aluatul unei paini
pe care-o poti lua Isuse in maini
s-o frangi s-o inmultesti si s-o imparti
cu glasul Tau tacerii celorlalti”…

sau: „mai am in cuib o rugaciune de mancare …”

„pe toata simtirea mea ploua si gandurile mele apareau transee ale tacerii”

” ce sa fac
daca am crescut
si anii mi-au ajuns atat de scurti
ca nu-i mai pot imbraca”

si strofa cu „imi spui sa vin mai aproape
sa vad cum cresti…” e f f faina. E incredibil ce fortza pot avea niste litere atunci cand sunt asezate unde trebuie si mai ales, cand ajung in pamant insetat.

si mai sunt destule. Scuze, cred ca nu-s prea coerent, e ora 5 si eu n-am dormit deloc. De caldura si de dor.
Multumesc,
Mult.
In Hristos,
M”