A şasea zi de dus-întors

ianuarie 19, 2008

Psalmul de sub perfuzor 4

A ţopăi împrejurul oglinzii, înaintea şi înapoia ei, conştient de ce-i adevărat sau fals, ori numai bun să mai trăieşti o zi, a ignora frontiere definitive de dragul nehotarelor şi a suferi lucid şi crunt si responsabil, aşteptând o răsplată… Mai mult ca oricand lucid, abia atunci când ţi se pare că-ţi pierzi minţile… Doamne, am crezut că mor de câte ori m-ai inversat cu altcineva… ori chiar cu mine, cel ce nu-s. Ce dramă, omul care-am fost…! Îl doare pe cel ce sunt ca o pecete. Mereu pecetluind şi mereu topindu-se. Ce-ai scris, Doamne, acolo, de-ai ascuns atât de adânc?

Poarta sangelui şi-a apei nu a oprit lunecarea, doar poarta Duhului… Îţi aşez chipul sub sărut şi aştept, aşa cum pe mine mă întind sub perfuzie: o aşteptare salvatoare a propriei mele salvări. Un jalon de speranţă. Nu Te mira, eu chiar cred că voi întineri. Dacă nu, ochii vostri ar putea vedea altfel. Aşa cum poţi trăi murind, nu tot aşa poţi întineri îmbătrânind? Nu am chiuit să nu sperii nostalgia, dar un dor tot a icnit, ca şi cum cineva drag se urcă în tren şi priveşte pe geam. Sau în autobuz…

De la mine pană la capăt e altcineva. Nu are importanţă cine, poate doar un sentiment inutil şi pribeag. Niciodată nu-l va strânge vreo ziuă la piept. Dar Tu mă ştii până la capăt. Cum ştiu rădăcinile de mirt seva din capătul frunzei… Cum ştiu copiii bucuria tatălui lor.  Iţi multumesc, Doamne, că mă surâzi…


A cincia zi de dus-întors

ianuarie 18, 2008

Psalmul de sub perfuzor 3

Cum îşi pun bolnavii zâmbetul, ca un ştergător de parbriz,
nenea ăla plângea ca un copil că vrea acasă… Eu ce să mai spun?
Că nădejdile nu seamănă niciodată între ele, uneori seamănă cu deznădejdile, uneori zornăie ca o caserolă cu bisturie, bolnavii sunt cei mai înalţi oameni, înălţimea lor începe mult mai de jos decât la ceilalţi…

Poţi să dactilografiezi o scrisoare de adio pe coastele lui, spunea,
mai întâi însă unge-i podeaua cu seul iubirii, poate alunecă! Avea probleme cu simţul olfactiv: tot spunea că îi miroase a ultima pensie. Eu il aleg tot pe ăsta, că nu m-a fript, eu vreau să-L ştiu pe Dumnezeu că mă ştie, eu vreau o pleavă de ochi după un seceriş al privirii.

Nu e greu să simţi că zbori, când de-abia atingi pământul. Doamne, cu Tine vorbesc… Fă un drum să semene cu un copac, iar zborul sau mersul, sau sentimentul ăsta al meu să fie un cuib. Dacă-Ţi spun că m-am îndrăgostit, mă crezi? Eu nu…

Dar mai contează acum ce cred eu? Tu m-ai îmbrăţişat şi restul se năruie, Tu eşti orizontul în care mi se pierd corăbiile, iar pulsul Tău e puţin răstit azi. Pot să râd sau pot să plâng, e la fel. Ia-mi tensiunea, Doamne, că nu mai am lacrimi. Vreau acasă… Şi eu vreau acasă… Şi zâmbetul ăsta, ca un ştergător de parbriz…!


A treia zi de dus-întors

ianuarie 16, 2008

Psalmul de sub perfuzor 1

Doamne, închide un pic radioul vecinului şi ascultă-mă:

Acum câteva zile credeam că nu mai am mult de trăit.
Vedeam veşnicia aproape şi mă bucuram. Acum mă bat gânduri ciudate,
ca şi cum aş trăi… Nu prea mai ştiu ce să fac cu ele… Iartă-mă!

Când ne loveşte în plin câte o minune de-a Ta, e bine să ne oprim,
sau să mergem înainte? Eu vreau să rămân la picioarele Tale.
Adică nici înainte, nici înapoi, ci în sus. Să ne oprim în sus.

Doamne, când am încercat să măsor bucuria, aveam în mână un fulg
cât o piruetă de înger. Sau o piruetă de înger cât un fulg. Sau ceva alb. Oricum, mă ţineam cu toate puterile, ca de catarg. Vântul în jur încă răcnea.

Îţi mulţumesc că mă înveleşti în somn, ca pe fecioarele alea înţelepte. Îţi mulţumesc că mă vindeci oricum: de la Tine spre adâncul meu, sau de la Tine spre înaltul Tău. Dincolo de toate astea e Cuvântul. Mă rog cu El.

Şi privesc la minune cum priveşte îndrăgostitul la o fată frumoasă.
În ochii mei florile îşi caută roua. Faci cald împrejur să cred că e aşa de la sentimentele mele.

Eu cred, ca orice porumbel care îşi lasă zborul pe sus şi vine în drum după boabe…