Aroma de Dumnezeu

iulie 15, 2008

Întrebaţi-mă despre mine. Cât adevăr vă voi spune şi cât va rămâne nespus? Cât adevăr despre Sine ne-a spus Domnul nostru? Pe tot, veţi răspunde. El este Adevărul. Da? Cât cunoaştem şi cât nu, despre Dumnezeu? Aşa şi cu mine… Bineînţeles, la scară, şi luând în considerare că şi voi sunteţi oameni. Adică… tot la scară! 🙂

Eu am un mare avantaj: pot spune în poezie acele lucruri despre mine pe care nici eu nu le ştiu exact, fără să mint. Uneori lucrurile pot fi spuse doar atingându-le. Aşa făcea Domnul Isus când vorbea în pilde. Sau când vindeca bolnavii, atingându-i: vorbea despre o realitate a Sa, realitatea Împărăţiei Sale.

Într-o zi, orice floare de tei se rupe şi cade. Rămâne parfumul ei să mai spună ceva, un timp… Orice gând despre tei sugerează, presupune AROMA de floare de tei. Isus Hristos e AROMA DE DUMNEZEU! Aromele nu mor niciodată. Parfumul unei flori dispare. Aroma însă e ideea despre puterea unei flori, mai mult, însăşi împărăţia acelei flori. Ea nu poate dispărea. Aşa cum nu dispare o oglindă când încetezi să te priveşti în ea.


Vreau parfumul de Cristos

februarie 21, 2008

clas1.jpg 

Mesaj pe ClaS
Postat de prietenul Corneliu Chiriluţă la data de 15 februarie 2008

Oamenii au fost creaţi cu această capacitate de a găzdui Duhul lui Dumnezeu şi de a-L purta oriunde merg, împrăştiind mireasma lui Cristos (si nu izul băncilor de biserică, bine spus) putând aduce la viaţă orice colţ searbăd şi lipsit de lumină cotlon.

Completez aici apreciind modul în care poeţii (născuti din nou) ştiu să facă acest lucru într-un mod anume, ca şi cum ar avea un vas special în care poartă această comoară nepreţuită. Lucrul care mă întristează pe mine (am mai comentat despre asta) este acela că unii poartă vase sparte care ori au pierdut ceva pe drum, ori niciodată nu au cunoscut mireasma lui Isus şi au rămas (daca au fost vreodată) poeţi fără Cristos… Ei nu-L pot aduce pe Cristos nicăieri, ci s-au încrezut în vasul pe care acum îl poartă peste tot, convinşi fiind că e mai valoros decât Cristosul.

Ah, pentru că sunt sătul de izul băncilor de biserică vreau să-mi aduc în casă parfumul de Cristos pe care unii îl prepară aşa de frumos povestind despre El în versuri care ating diferite aspecte ale vieţii!

Dar să nu-mi rămână poezia fără de Cristos! Nu-L închideţi în clădirea bisericii la plecare! Povestiţi durerea oricărei suferinţe, dar să fie-acolo şi Cristos!

Corneliu