Priveşte şi-n această rugăciune!

ianuarie 11, 2008

Clintind în jur a lujerilor moale,
adâncă sevă, Doamne, palma Ta
încet mă cată printre osuare
şi sigur sunt că Tu mă vei afla.

Nu-i închisoare frunza peste verde,
nici apa nu-i stăpână peste curgeri:
privirea cea din ochii-Ţi nu se pierde
-n neant ca mute, ale noastre plângeri.

Doar le culegi şi le măsori silinţa
şi adevărul omenesc al lor
să ştii cât dăltuit-a suferinţa
în ele aripi, şi cu ce topor…

Câtă credinţă a mişcat lumina
ce ni se cuvenea, pe ochii altor.
Sau cum ne-am împărţit pe ape pâinea,
gest curgător de luminos covor.

Şi cum, în rugăciune, desenat-am
străine chipuri vii, din preajmă luate,
cum, îngerii, deasupra lor chemat-am
şi le-am făcut ofrande legănate.

De-atâta înserare-i plină lumea
ca vasul cel cu mir de-ngropăciune…
Te rog, prin mine fă-Ţi un pic minunea:
priveşte şi-n această rugăciune!


Impresii poetice

noiembrie 1, 2007

S-a făcut seară… Nu mai plouă. Mă rog şi mă culc.

***
seară terminată ca orice semn de mirare cu un punct
mi-am strâns catrafusele mi-am îmbelşugat ochiul
cu somnul unui om de la parter
mai întâi m-am rugat şi a venit răsfirarea cetăţii
am numărat crenelurile erau tot atâtea şi Te iubeam
cu toate nevoile mele de a nu mai fi singur

poate că de-aia vine toamna când în pomi
rămâne numai câte o frunză vine să-i ţină de verde
şi de urât şi de frumos şi de toate lucrurile
care lucrează împreună spre binele celor
ce Îl iubesc pe Dumnezeu

poate că de-aia vine El când în mine
nu mai e nimeni


El şi ea

octombrie 9, 2007

El stă în pat cu ochii închişi, încă sub efectul anesteziei. Geamul e deschis, dar mirosul greu, respingător, de spital, oboseşte şi pe unul cu simţul olfactiv mai puţin intens decât al ei. Fusese operat de curând, iar doctorul o asigurase că totul a fost normal.

Ea îi şterge fruntea, îşi frânge mâinile, apoi plânge. Şi iar îi şterge fruntea, iar îşi frânge mâinile, iar plânge. Găsise în sertarul în care pusese un iart şi un măr aduse când a venit, un Nou Testament. O vreme a citit. Acum plânge. Se roagă cu glas tare, dar se vede că nu-şi dă seama de asta. „Doamne, te rog, mai lasă-mi-l…! Mai lasă-mi-l. E un om atât de bun…”

El are 75 de ani, iar ea 70. Acum o lună au serbat 50 de ani de la căsătorie. În toţi aceşti ani nu s-au închinat altcuiva decât Domnului Isus. Nu-şi amintesc să se fi certat vreodată în viaţa lor. Sunt părinţii mei.