Între Crăciun şi nicovală

decembrie 17, 2008

În preajma Crăciunului şi mai ales de la Crăciun încolo, până după anul nou, e ca o suspendare. Nu, nu de îngeri cântând colinde, ci de noi. De sufletele noastre căutându-şi rosturi, mai angrenate ca oricând în tot felul de lupte spirituale şi mai dispuse ca oricând să cedeze, să facă loc deznădejdilor, vinovăţiei, nesiguranţei, îndoielilor de tot felul.

E cineva care şi-a pregătit nicovala minciunii şi amărăciunii şi, precum strugurii în teasc sau grâul pregătit de pâine, suntem zdrobiţi, rupţi, cernuţi între colinde de Crăciun şi ispite care de care mai subtile, menite să ne încerce determinarea credinţei şi a atitudinii, până acolo că nu mai putem gusta sărbătoarea.

Între bucuria sărbătorii şi cavalcada celui rău e ca între ciocan şi nicovală: dacă nu ştii să te fereşti la timp, te loveşte. Mai bine spus, e ca între… Crăciun şi nicovală! Singura scăpare e rugăciunea. Rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.