Psalmul de sub perfuzor 31

februarie 5, 2009

Acopeream cu umbra mea umbra tuturor istoriilor de pământ şi strigam până la dimineaţa neiertătoare: cine eram eu, să am pentru toate cuvânt? De ce eram doar semne de-ntrebare? Veneau să-mi răspundă viezurii unei realităţi înglodată-n dureri, vânaţi de neruşinare, cu transpiraţie, cu ardoare, de câte o floare.

Din zilele de ieri ieşeau absolvenţii iluziei scărpinându-şi fiirea cu trenuri de dor… De nicăieri ieşeau orele lor. Doamne, nimeni nu mai înfgaimă nici o-nchinare în această pierzare? Balele îndelungi ale bolţii albastre sunt uneori ferestrele noastre. Unde pui Tu neaua, Doamne, să o găsească derdeluşul iubirii mele, unde o pui?

Şi întrebând, aripa mi se face pământ. Ochii îmi strecoară culori, le face bune de băut cu răsturnare şi cu palori. De aici încep să pot să-nvăţ zbor, zbor şi păsări întregi cu rămurelele lor. De aici începe suirea în desfinit, acolo de unde iubirea mea a venit.


A treia poezie despre un vis

ianuarie 30, 2008

Aldinele alunecări

Mai sunt în ger aldine lunecări,
Când fără vină parcă-mi e durerea.
Desprind îndepărtarea de pe zări
Şi-i beau din toate stelele căderea.

Poate voi şti aşa ce vină am,
De ce i-e sete cerbului spre seară,
De ce singurătatea îmi e ham,
Ca plânsul într-o flacără de ceară.

Nu-i nimeni, oare, să îţi poarte chip
De trebuie să trec printr-o icoană
Ca să ajung la mine şi să ţip
Cum Regele ţipa dintr-o coroană?

Să las în goană vremea înapoi
Cum alţii-şi lasă poze în albume,
Să număr anotimp din doi în doi
Şi să ascund c-o literă, o lume…?