Vii îndurându-Te

februarie 7, 2009

Vii îndurându-Te şi nu mai pleci
Şi îndurarea Ta toată rămâne cu Tine,
Ca-ntr-o pădure umbrite poteci
Cu frunzele serpentine.

Cum să Te văd mai bine de-atât?
În orice izvor, căprioarele
Zidesc oglinzi în care se-avânt
Luna şi soarele.

Stau între ani ca o zi de-nceput
De iubire mai vie, mai pasăre
Zburată în inima unui sărut,
Ca văpăile-n flacăre.

De aici doar purced a afla viscoliri
De o sfinţenie îmbrăţişare
Cum doar Dumnezeu deveniri
În Sine-ale omului, are.