Cum a iubit Hristos Biserica…

februarie 19, 2008

flower.jpgŞi S-a dat pe Sine însuşi pentru ea.

Văd oameni căutându-şi duminică de duminică locul pe băncile bisericii, aşezându-se şi gustând din bucatele duhovniceşti pe care le primesc. Unii au un zâmbet larg pe faţă, alţii sunt ascunşi după grimase impenetrabile, unii au măşti confecţionate cu migală în ani mulţi, iar la ieşire toţi se înghesuie să strângă mîini, dintre care a păstorului pare a fi cea mai preţuită.

Dincolo de toate astea e chipul Domnului ca bolta unui edificiu care ne găzduieşte pe toţi. El, Cel care a murit pentru mine… Pentru noi…

Cine vorbeşte despre dragoste fără să ştie şi fără să vrea să se jertfească, nu ştie ce spune. Numai El, dintre toţi marii oameni religioşi ai vremurilor, a ştiut să fondeze o şcoală a iubirii care poate trece de moarte. Dragostea omenească limitată la împlinirea plăcerilor personale şi egoiste nu va satisface niciodată.

Cupluri se fac şi se desfac căutând dragostea cu o frenezie vecină cu animalicul. Nu are cine le spune despre dragostea adevărată?

„Bărbatul să-şi iubească nevasta cum Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe sine însuşi pentru ea…!” Aşa a ajuns El să poată pretinde apoi jertfa mea: „nu mai trăiesc eu, Hristos trăieşte în mine”. Adică e necesar să mor eu, ca să trăiască El.

De aceea e nevoie ca bărbatul să-şi iubească soţia până la a fi gata să se dea pe sine pentru ea: va determina astfel jertfa ei. Va fi apt apoi să trăiască prin ea. Asta dacă ea acceptă să-l preţuiască şi să asculte cum Biserica Domnului ascultă de El.

Altfel va fi înlăturată de Domnul dintr-un statut al ei pe care Domnul nu i-l mai recunoaşte.

Într-o relaţie, până nu se jertfesc amândoi, degeaba se jertfeşte unul…


Mai-iubirea

ianuarie 9, 2008

Într-o iubire, oricare ar fi ea, nu există decât două posibilităţi: împlinire şi reciprocitate, respectiv prezenţa comunicării, şi neîmplinire, respingere, absenţa comunicării. Mai există însă iubirile imposibile. Aici există comunicare, uneori deosebită, dar împlinirea nu poate avea loc. Cred că fiecare dintre noi am avut parte, măcar o dată în viaţă, de un astfel de sentiment. În aceste situaţii, e de  înţeles că rămâne comunicarea ca singura cale de apropiere şi ca ultim mod de împlinire a sentimentelor…

Am comparat la un moment dat imaginea cunoaşterii unui bărbat despre o fată (sau invers) în condiţiile unei corespondenţe pe internet, cu imaginea pe care şi-o fac îndrăgostiţii de Hristos, despre El: noi nu-L putem cunoaşte concret, dar putem comunica. El este Cuvântul, comunicarea totală, definitivă şi desăvârşită.

Apoi am dat de un programel care… calcula compatibilitatea dintre două persoane pe baza bioritmurilor lor. Nu cred decât în puterea lui Dumnezeu care animă astre, zile şi ani, aşa cum e voia planului Său. Dacă poate fi ceva adevărat în chestia asta cu bioritmul, cu siguranţă că numai El e stăpân. M-am gândit că Domnul doreşte să fim mereu pe aceeaşi undă cu El. Să fim mereu compatibili 100%. Adică potrivire totală. Adica El poate fi eu şi eu pot fi El! Adică avem aceleaşi trăiri emoţionale… Ideea de identificare cu Hristos într-o unire deplină nu este străină , El însuşi numindu-Şi biserica „Mireasa”… Adică între Mireasă şi Mire există o compatibilitate de 100%

Pe Domnul îl putem cunoaste in multe feluri. Dar cel mai adesea El ne arata despre Sine ca e Iubire. Vrea sa înţelegem că e Iubire. Iubirea e o emoţie. Imaginea iubitului şi a iubitei sale, din Cântarea cântărilor, uneori prezentată în scene încarcate de erotism, doar printr-un efort de interpretare spiritualistă ne poate îndepărta de imaginea dragostei dintre bărbat şi femeie. Dar nu va putea niciodată, oricum am interpreta Cartea, să nu sugereze acelaşi lucru: emoţia unei iubiri desăvarsite, care se vrea comunicată… Mai-iubirea…


Impresii poetice

noiembrie 8, 2007

Nu mai pot dormi, spre dimineaţă, deşi e încă noapte… Noaptea are frânele ei, noaptea orice iubire e mai adâncă, o gândeşti mai intens, te învăluie şi îţi vorbeşte cu propriile tale cuvinte, parcă fascinată de linişte. Cobor din pat, îngenunchiez şi las iubirea asta să mă pătrundă, să mă înconjoare pe dinafară şi pe dinăuntru, să înlăture zgura viselor fără noimă şi să mă mai asigure o dată că e.

Că e şi că străvezeşte clipa ca şi ieri, ca şi alaltaieri, ca şi mâine, nici nu mai contează timpul. Fiindcă iubirea asta e veşnicie. Fiindcă veşnicia asta este o nuntă. Şi fiindcă eu voi fi mireasa! Chiar dacă aici port doliul pământului ăstuia, la nunta Sa voi primi haine noi.

 ***
de aici înainte doar îndolierea cu iubirea miresei
şi Mirele cel de departe au mai rămas oricât aş fi
de aproape de Tine mintea mea ştie un grilaj
doar inima trece stoarsă şi aia de lumea din ea
ca o căprioară după alergare în sumbre cărări

vreau un corn să sparg tăcerea pădurii
cum sparge vrabia aerul când i-e dor
cum drumul spre emaus monotonia înserării
cum frângi Tu pâinea în fruntea cinei un sacerdot
oficiind universul ce odaie de nuntă ce mir
de Mire şi mireasă finală fără grilaj
numai dor şi dar de nuntă şi dăruiri