de n-ar fi aur la capătul trudei

mai 26, 2009

***
de n-ar fi aur la capătul trudei
nu s-ar mai avânta căutătorii în labirint
sunetul de corn nu ar mai aduna vânătorii în hăituiri
şi întotdeauna
libertatea în Hristos are un preţ al ei
care doare uneori atunci
când căutătorii devin aurul căutat
iar vânătorii cerbul cel falnic de la izvoare

de n-ar fi aur la capătul trudei
nu ar străluci nimic din ce doare


Alfabetul de carne

ianuarie 14, 2009

Şi când mă gândesc că nici ne m-am apropiat de ce-aş vrea să spun… Dar ce-aş vrea să spun? Cine scrie vreun jurnal ştiind ce va fi pe pagina următoare? Dacă va mai fi ceva…
Numai că nu scriu un jurnal obişnuit. Este jurnalul scrierii iubirii. Iubirea nu are sfârşit sau început. Iubirea se rosteşte pe Sine, iar eu nu fac decât să iau notiţe. Şi am un alfabet de carne cu care scriu. Un alfabet de carne învăţat de la mama şi tata. Un alfabet de carne, care vrea o iubire de carne, despre care să scrie un jurnal de carne. Dar eu vreau să scriu un jurnal care să rămână, nu unul care să ardă. Focul, numai pe foc nu-l arde. Aşa că am luat Cartea ca să învăţ alfabetul de foc. Sigur că ceea ce e de carne va arde. De-aia miros eu aşa a mădulare mistuite!
De la focul săbiei învăpăiate a îngerului pus să păzească intrarea oricărui om purtător al „cămăşii mânjite de carne”, până la focul judecăţii din urmă, focul a însoţit şi însoţeşte mereu credinţa adevărată. Şi focul este tot un simbol al Duhului Sfânt, în Scriptură. Căci alfabetul de carne are nevoie de simboluri. Cuvintele de carne nu sunt decât simboluri. Noi nu putem acţiona nemijlocit asupra realităţii. Doar „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.” Focul poartă în el puterea de a construi, sau de a distruge. Pentru asta are nevoie de lemnele simbolurilor.
„Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.” Singura putere a cărnii – singura semnificaţie a alfabetului ei – este să ardă de mulţumire. Să fie „jertfa de bun miros” a recunoştinţei. Altfel, carnea piere, alfabetul ei se topeşte în inutilitate veşnică. Legea lui Dumnezeu e ca „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.”
Lui Moise „Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.” Atunci S-a descoperit Dumnezeu pe Sine. Combustibilul era El Însuşi, de aceea nu se mistuia. „Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau, decât să fie aprins chiar acum!” a spus Domnul Isus.
Ei, acum să te văd, alfabetule de carne!


Psalmul de sub perfuzor 14

august 8, 2008

Geana de lumină era de la salonul vecin, iar noi, aliniaţi ca ştiucile după un pescuit îmbelşugat, ne potriveam ceasurile de parcă ora venea întotdeauna la fix. Ezitam să înţelegem ca atunci când mănânci migdale amare. De la inimă împotrivă, scări coborâte de oameni înfrânţi lunecau. Doamne, deschide fereastra!

Şi susurul blând şi subţire înfoia cearşaful murdar al trupului meu, deschizându-l ca o ecografie. Doamne, spune-mi şi mie: a mai rămas acolo măcar o tăcere adâncă, o alăută de înger călător, un pieptene sfânt pentru pleata iubirii? Oh, nu! Nu, omule, nu. Nu ştiai că numai Eu pun la loc dislocarea-nţelegerii?

Peste asfaltul încins de afară venea taxiul plecării cu îngerul la volan. Mai ştiu adresa? „Căci Eu mă duc să vă pregătesc un loc, pentru ca unde sunt Eu să fiţi şi voi cu mine.” Ora se făcea zi şi ziua se făcea împletire de diamant. Nu mulţi aveau speranţa pe dinafară. Trebuie să ieşi din operaţie, mai întâi…


Înainte de burta chitului

august 4, 2008

Despre ce să scriu azi? Umbra unei dureri dă târcoale ca lui Elisei pleşuvia. Ieri la biserică ascultam despre nenumăratele semne pe care Dumnezeu i le arată lui Iona. Despre cum ascultă necondiţionat de El natura întreagă, marea şi peştii, vântul şi soarele, plantele şi aerul…

Numai omul, numai eu şi tu, avem posibilitatea să-I spunem NU! Iona a ales să spună nu. Nu şi gata. Nu, şi fuga de răspundere… Dar până când? Când Se opune Dumnezeu neascultării omului? Ce era dincolo de neascultare lui Iona?

Oameni. Alţi oameni. Suflete multe, zăcând în păcatele lor. Pe aceştia îi avea Dumnezeu în vedere. El ne cheamă pe noi, dar dincolo de noi sunt alţii, poate altcineva drag lui, poate familiile noastre, poate cetăţile noastre. Dumnezeu nu negociază cu noi mântuirea lor…

Chiar dacă nu mai vrem sau nu mai putem să ne rugăm pentru ei, Dumnezeu îi vrea mântuiţi. Şi ne trimite pe noi. Dacă fugim cum a fugit Iona, El are chitul lui, are durerile Lui pentru fiecare. Doamne, umbra unui chit îmi dă târcoale. Ajută-mă să mă îndrept încotro vrei Tu, înainte să am de-a face cu burta lui!


Nu convingerea mea despre mersul trenurilor aduce trenul în gară…

iulie 21, 2008

Cu ce gând aş putea începe ziua de azi, ca să mă pot bucura de ea câte 60 de minute în fiecare oră, timp de cel puţin 24 de ore? Hi! veţi spune. Ăsta nu e zdravăn. Are mai multe ore într-o zi, decât are ziua însăşi. Mă gândeam că la Dumnezeu „o mie de ani sunt ca o zi, iar o zi ca o mie de ani”. Iar eu vreau să fac voia Lui.

Nu ar trebui să fie greu, când Hristos locuieşte în mine. Îmi pun tricoul, îmi spăl faţa, deschid fereatra, îmi pregătesc micul dejun (sau nu, astăzi postesc). Apoi mă aşez la calculator. Unul ca mine nu are multe opţiuni: Hristos din mine e cam legat de glie.

Dar uneori mă gândesc la cât de relativă mi se pare voia Lui… Atunci când valorile noastre de o viaţă sunt violentate, când pur şi simplu ne sperie, când se proclamă Domn al Sabatelor inimii şi minţii noastre închistate, formate în vremi, generaţie după generaţie, an după an, clipă de clipă… Când clişee dragi ne sunt puff! spulberate, şi nu mai avem echilibrul şi tăria stâncii convingerilor noastre…

Am înţeles: nu convingerea mea contează, ci El! Nu în convingerea mea trebuie să mă încred, ci în El. Nu convingerea mea despre mersul trenurilor aduce trenul în gară…


Cursa de formula DUH

aprilie 14, 2008

„Dimpotrivă, fiţi plini de Duh…!”

Aleargă lumea în toate părţile după împliniri de toate felurile. Avere, glorie, plăceri, le toarnă oamenii în inimile lor ca benzina în rezervorul automobilului. Şi tot nu reuşesc să facă plinul, decât…

„Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, cu toate că ştiu Hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Romani 1: 29-32). Aşa a ajuns omenirea în pană!

A răpi un suflet acestei lumi pentru  a-l aduce în Împărăţia lui Dumnezeu, unde guvernează cu totul alte legi, pare imposibil. Ar fi, ca să păstrăm acelaşi element de comparaţie, ca şi cum am înlocui rezervorul plin cu benzină al maşinii, cu unul plin cu aer!  Căci, nu? Aşa ar apărea a fi plinătatea creştină. „Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă…! (2 Corinteni 13.4).

Ce mare deosebire între aceste două realităţi! Ce competiţie ciudată, între cele două automobile: unul plin cu benzină, dar „vrednic de moarte”, celălalt umplut cu… aer, dar „plin de viaţă”…

Nu e greu de imaginat ce se va întâmpla, care automobil va reuşi să treacă linia de sosire şi va lua Marele Premiu. Căci aşa spune Pavel,  la Filipeni 3:14: „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Nici mai mult, nici mai puţin.

Aşadar asta înseamnă „… plini de Duh”: animaţi deplin de o forţă străină lumii, trăind în plină lumină, deplini şi atât de altfel naturali decât lumea… Călători între cucea lui Hristos şi Învierea lui, ambalând la maxim motorul alimentat de rezervorul lui plin de aer al credinţei, nădejdii şi dragostei noastre.

„Dimpotrivă, fiţi plini de Duh…!”


„Cureaua de transmisie” a harului

aprilie 10, 2008


Geneza 18:19: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…

Domnul ştie… Nu am crezut niciodată în predestinare. Dar că Domnul ştie „liberul meu arbitru”, da. Fiindcă El a făcut schiţa acestui liber arbitru. Şi ştie mai bine decât oricine cum funcţionează.

Când un inginer proiectează o maşină, îi ştie toate măruntaiele şi modul de funcţionare. Toate şuruburile şi curelele de transmisie… Tot ce poate şi toate punctele slabe.

Când Şi-a dorit un om „după chipul şi asemănarea Lui” l-a făcut pe Adam, apoi S-a făcut trup şi a asigurat mântuirea, adică S-a făcut „cureaua de transmisie” şi i-a pregătit un loc pentru a fi împreună.

De aceea poate Pavel să scrie corintenilor (cu de la „inginer” învăţătură): „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate Sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.

Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.” (1 Corinteni 6:9-12)

Oare n-a ştiut „inginerul” ce proiectează? Rotiţele şi „cureaua de transmisie”, nu le ştie El? Nu ştie El mizeria mea, păcatele mele, curvia mea, închinarea mea greşită, lăcomia mea, imaginaţia mea pervertită? Fiindcă aşa suntem unii dintre noi, indiferent ce ne place să credem despre noi înşine…

Dar ne socoteşte neprihăniţi! NE LEAGĂ DE EL cu o „curea de transmisie” veşnică indiferent cât sunt de mari păcatele noastre. Indiferent „câţi bărbaţi ai avut”, cum i-a spus samaritencei, indiferent cât eşti de afemeiat, omule, indiferent care ar fi închinarea ta acum…

Totul depinde de legarea ta de bunăvoie sub „curea de transmisie”… În numele Domnului Isus Hristos. ÎN NUMELE DOMNULUI ISUS HRISTOS! El este „cureaua de transmisie a harului care îţi asigură sfinţirea. Sau cum spunea cineva, evoluţia spirituală…