Unde se vede cel mai bine ieslea?

decembrie 11, 2008

Privind şi ascultând cu deosebită plăcere glasul Celinei Dion interpretând colindul de mai sus, nu m-am putut opri să gândesc la noaptea sfântă a Naşterii Domnului şi la iesle. Apoi, trecând cu ochiul închipuirii peste realitatea zilelor noastre, m-am întrebat: unde se vede cel mai bine ieslea?

Locul acela ca un legănaş (sau lighenaş), aşternut cu paie calde, aburite de animale, unde să poţi pune un prunc fără teamă că-l vei răni… unde e natural să se afle? În casa ta, în casa mea? În vreo catedrală, în vreun palat? E suficientă mizerie şi sărăcie în aceste locuri, ca să-şi afle vreo iesle adăpost?

Dar până la urmă, ea nu făcea decât să traducă pe imaginaţia nostră o idee a lui Dumnezeu. Smerenia îndepărtării de bunurile lumeşti a lui Dumnezeu, incompatibilitatea Sa cu tot ce e fală şi vanitate omenească, preferinţa Sa pentru locurile de jos ale realităţii omeneşti…

Şi care e cel mai mizer loc al fiinţei umane, cel mai „nespus de rău şi deznădăjduit de înşelător”, dacă nu inima mea şi a ta…? Unde se vede cel mai bine ieslea?